Aflați în România la începutul unei perioade de o lună de zile pe care o vor petrece, pentru a aprofunda slujirea liturgică și spiritualitatea ortodoxă românească, la Mănăstirea Putna, judeţul Suceava, cinci clerici ortodocși din America de Sud, aflați sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, au vizitat vineri, 17 iulie, Palatul Patriarhiei din București. Însoțiți de părintele vicar eparhial Daniel Ene, aceștia au fost primiți de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, delegatul Patriarhului României, care a discutat cu ei despre misiunea, provocările și reușitele Bisericii noastre în lucrarea de evanghelizare de pe continentul sud-american.
Concert de colinde în orașul Leova
În seara zilei de 9 ianuarie 2026, în cea de-a treia zi a praznicului Nașterii Domnului după calendarul neîndreptat, Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, a participat la prima ediție a Concertului de colinde „Colindul Sfânt și Bun”, desfășurat în orașul Leova, în incinta Casei de Cultură „Petre și Ion-Aldea Teodorovici”, cu sprijinul Primăriei orașului Leova.
În deschiderea evenimentului, Preasfinția Sa a adresat celor prezenți un cuvânt de binecuvântare, vorbind despre mesajul profund și mântuitor transmis prin colinde - mesajul vestirii Nașterii Domnului Iisus Hristos, Care Se naște în lume pentru mântuirea neamului omenesc.
În cadrul concertului au evoluat grupuri corale ale parohiilor din raioanele Leova și Cantemir, formații artistice din cadrul Casei de Cultură Leova, precum și Corala „Sfântul Ierarh Dionisie” a preoților din Protopopiatul Cahul, care au încântat publicul cu colinde tradiționale și creații corale dedicate praznicului Nașterii Domnului.
La final, colindătorii și copiii prezenți au primit din partea ierarhului daruri.



.jpg)
