Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Concert inedit în Bucureşti
După un lung şir de succese înregistrate pe numeroase scene din ţară şi străinătate, Corul "Cantate Domino" al Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Nifon Mitropolitul" din Bucureşti a avut, la finele acestui an, una dintre cele mai deosebite prestaţii din istoria sa. Bucurându-se de sprijinul părintelui diac. Jean Lupu, dirijorul Corului "Symbol" al Patriarhiei Române, în calitate de principal artizan al evenimentului din 11 decembrie de la Ateneul Român, corala seminarului bucureştean a urcat pe scena Ateneului Român alături de Corul "Symbol" al Patriarhiei Române.
În cadrul concertului de colinde "Leru-i, Doamne, ler!", care a avut loc în seara zilei de 11 decembrie la Ateneul Român, cele două coruri au venit în întâmpinarea spectatorilor cu colinde tradiţionale din repertoriul românesc şi internaţional. Aspectul inedit al acestui eveniment constă în faptul că, pentru prima oară, membrii celor două coruri s-au reunit şi au interpretat în formaţie mixtă, sub bagheta dirijorală a diac. Jean Lupu şi a diac. Răzvan Ştefan. Ideea acestui concert comun a apărut chiar de la începutul acestui an, astfel încât fiecare detaliu al evenimentului a fost pregătit cu atenţie, iar părintele Jean Lupu a asigurat permanent legătura cu conducerea Ateneului Român pentru concretizarea acestui spectacol şi introducerea lui în programul stagiunii Filarmonicii "George Enescu". Spectacolul a fost înregistrat cu aportul inginerului de sunet Paul Simon şi urmează a fi inscripţionat pe suport DVD. Pe perioada desfăşurării concertului, care a avut loc în cadrul stagiunii de concerte a Filarmonicii "George Enescu" din Bucureşti, în holul Ateneului a fost deschisă o expoziţie cu vânzare de CD-uri ale celor două coruri. Corul de copii "Symbol" al Patriarhiei Române, fiind una dintre cele mai renumite formaţii din ţară, a susţinut concerte în mod constant pe scena Ateneului Român încă din decembrie 1990, la numai trei luni de la înfiinţare. De atunci, Filarmonica "George Enescu" include în fiecare stagiune a sa câte două concerte ale Corului "Symbol". De asemenea, a participat la mai multe turnee, concursuri şi festivaluri internaţionale, obţinând numeroase premii şi medalii. Ultimele trofee de aur şi de argint au fost obţinute în noiembrie 2010 la Concursul "Frantz Schubert" din Viena, la categoriile "Cor de copii", respectiv "Cor de muzică sacră", sub îndrumarea muzicienilor diac. Jean Lupu şi Luminiţa Guţanu. Colaborare şi prietenie între cele două coruri Cu ocazia acestei colaborări, şi Corul "Cantate Domino" a devenit oaspetele uneia dintre cele mai prestigioase scene ale României. Continuator al unei bogate tradiţii muzical-corale ce se identifică în timp cu vârsta seculară a prestigioasei instituţii de învăţământ teologic, corul seminarului bucureştean a cunoscut o diversificare a repertoriului său sub bagheta părinţilor profesori Marian Colţan şi Răzvan Ştefan, alături de prof. Nicuşor Constantin, repurtând numeroase succese pe plan naţional şi internaţional. Din luna ianuarie, corul va începe pregătirile pentru participarea la Ediţia a 7-a A Jocurilor Mondiale Corale, ce se va desfăşura în SUA în iulie 2012. Doar în ultimul an, Corul "Cantate Domino" a realizat două succese importante: Premiul I la Concursul Naţional Coral din Arad, desfăşurat în iunie 2011, şi Marele Premiu la Festivalul-concurs internaţional "Prietenii Bulgariei", organizat în iunie 2011 la Albena, Bulgaria. Cele două coruri au interpretat colinde din repertoriul compozitorilor români Ştefan Andronic, Gelu Stratulat, Ion Popescu-Runcu, Gheorghe Cucu, Ion Borgovan, Grigore Cudalbu, pr. Constantin Drăguşin, Vasile Popovici, Paul Constantinescu şi Ioan D. Chirescu, Vinicius Grefiens, cât şi din repertoriul universal al autorilor Francisac Hubic, Cezar Franck, Michael Cox şi Vinicius Grefiens. "Colaborarea celor două corale are la bază o veche şi puternică prietenie a dirijorilor. Părintele Jean Lupu a fost adesea invitat la Seminarul Teologic Liceal din Bucureşti pentru evaluarea elevilor şi pentru a împărtăşi seminariştilor din experienţa sa", a declarat diac. Răzvan Ştefan.