Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Concursul de muzică bisericească „Lăudaţi pe Domnul“
Întrecerea, ajunsă la cea de a VI-a ediţie, se adresează corurilor parohiale mixte, la secţiunea interpretare, şi compozitorilor de muzică bisericească, la secţiunea compoziţie muzicală. În perioada 9-20 septembrie are loc etapa eparhială.
Marţi, 10 septembrie, în Aula Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea“ din Arad, s-a desfăşurat etapa eparhială a Concursului naţional de muzică bisericească „Lăudaţi pe Domnul“. În Arhiepiscopia Aradului, s-au înscris 10 coruri parohiale mixte, din cele 4 protopopiate. Jurizarea a fost făcută de către conf. univ. dr. Mircea Remus Buta, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea“ din Arad; arhid. prof. Paul Tiberiu Ardelean, de la Seminarul Teologic Liceal din Arad, şi preot Pavel Teodor. Locul I a fost obţinut de corul bisericii ortodoxe din Curtici, Protopopiatul Arad. Corul s-a întemeiat, cu binecuvântarea chiriarhului, în luna octombrie a anului 1990 şi funcţionează până în prezent, fără întrerupere. A fost format la iniţiativa preotului paroh Ilie Nădăban şi a fost dirijat de către maestrul Volosciuc Gheorghe, iar din septembrie 2012 este condus de către actualul dirijor Ştefan Adrian Bugyi. De-a lungul anilor, corul dă răspunsurile la Sfânta Liturghie din duminici şi sărbători. La toate acestea se mai pot adăuga participarea la concursurile de la Cenadul Unguresc, Orăştie, Macea, Ghiroda etc. Locul II a fost câştigat de Corul mixt „Buna Vestire“ al Parohiei Gurahonţ, Protopopiatul Sebiş, condus de prof. Nicoleta Brinda. Pe locul III s-a calificat corul mixt al parohiei ortodoxe Apateu, Protopopiatul Ineu, dirijat de preotul paroh Constantin Ilica. La finalul concursului, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, le-a vorbit participanţilor despre importanţa cântării corale bisericeşti, mai ales în Eparhia Aradului, care a cunoscut mereu o tradiţie de afirmare prestigioasă. Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei a mai făcut amintire despre cunoscuţi compozitori şi dirijori locali care dau un sporit imbold acestei munci pe tărâm muzical, religios şi naţional. După aceea a adresat felicitări pentru întreaga muncă depusă pentru înfrumuseţarea slujbelor bisericeşti şi spre îmbogăţirea repertoriilor corale, ca şi pentru îmbunătăţirea interpretării.
În Arhiepiscopia Timişoarei, etapa eparhială a concursului se va desfăşura în data de 15 septembrie la biserica cu hramul „Naşterea Maicii Domnului“ a Parohiei Timişoara-Iosefin, începând cu ora 16:00. Pentru această etapă s-au înscris 5 formaţii corale din cuprinsul celor 6 protopopiate ale eparhiei.
În Episcopia Caransebeşului, etapa eparhială a concursului va avea loc în data 19 septembrie, începând cu ora 19:00, în catedrala episcopală cu hramurile „Învierea Domnului“ şi „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul“ din Caransebeş. La această etapă s-au înscris trei formaţii corale: corul Bisericii „Sfântul Gheorghe“ din Caransebeş, dirijat de prof. Maria Poneţchi, corul Bisericii „Schimbarea la Faţă“ din Reşiţa, dirijat de prof. Aniţa Strâmbu, şi corul Parohiei Ferdinand din Oţelu Roşu, dirijat de prof. Elena Ianto.
Potrivit regulilor impuse de organizatori, Concursul naţional de muzică bisericească „Lăudaţi pe Domnul“ se desfăşoară în trei etape, şi anume: etapa eparhială, 9-20 septembrie, unde pot participa formaţiile corurilor parohiale înscrise în concurs, urmând ca cei clasaţi pe locul I să reprezinte eparhia la etapa mitropolitană ce va avea loc în perioada 1-15 octombrie, culminând cu etapa naţională, ce se va desfăşura la Palatul Patriarhiei în 27 octombrie, unde fiecare mitropolie va fi reprezentată de corul câştigător al etapei mitropolitane.