În ajunul proclamării locale a canonizării Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu, numeroși credincioși bucureșteni și pelerini veniți din întreaga țară s-au adunat, în seara zilei de 15 august 2026, la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din centrul Capitalei. Cu evlavie și bucurie duhovnicească, cei prezenți au participat la slujba Privegherii în cinstea Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu, soția domnitorului martir Constantin Brâncoveanu. Rânduiala liturgică a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Concursul „Făuritorii unirii Basarabiei cu România” în Episcopia de Bălți
Episcopia de Bălţi, în parteneriat cu Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Asociaţia Istoricilor din Republica Moldova „Alexandru Moşanu” şi Catedra de Ştiinţe Socio-umane şi Asistenţă Socială din cadrul Universității din Bălți, organizează concursul regional de Istoria românilor, cu genericul „Făuritorii unirii Basarabiei cu România”.
Competiția este adresată elevilor de liceu (clasele X-XII) şi studenţilor interesaţi de istorie care îşi fac studiile (sau locuiesc) în municipiul Bălţi şi raioanele Briceni, Râşcani, Glodeni, Sângerei, Donduşeni, Soroca, Drochia, Edineţ, Făleşti, Floreşti şi Ocniţa, informează Biroul de presă al Episcopiei de Bălți.
Obiectivele concursului sunt: promovarea valorilor naţionale; aprecierea contribuţiei predecesorilor în perpetuarea istoriei; consolidarea şi dezvoltarea interesului pentru istoria românilor; valorificarea abilităţilor elevilor şi studenţilor pasionaţi de istorie.
Concursul se organizează online. Participanţii vor transmite o lucrare care va include două părţi componente:
a) analiza activităţii unei personalităţi istorice care a contribuit la unirea Basarabiei cu România în contextul realităţii europene din acea perioadă (până la 3.500 de caractere cu tot cu spaţii);
b) elaborarea şi rezolvarea unei relaţii de cauzalitate referitoare la unirea Basarabiei cu România în 1918 (până la 2.500 de caractere cu tot cu spaţii). La sfârşitul lucrării va fi indicată bibliografia utilizată.
Câştigătorii urmează să fie premiaţi de către Preasfințitul Părinte Antonie, Episcopul de Bălţi, în data de 26 martie 2022, la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, Biblioteca Ştiinţifică, sala de lectură nr. 1.
Pentru detalii - tel.: 023152380; 023152344, precum și pagina de Facebook a Episcopiei de Bălți.



.jpg)
