Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Concursul „Primii cărturari ai limbii române” în București

Concursul „Primii cărturari ai limbii române” în București

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie - 01 Noiembrie 2019

La Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Bucureşti a avut loc miercuri, 30 octombrie 2019, premierea câştigătorilor Concursului „Primii cărturari ai limbii române”. Desfăşurat în cadrul proiectului „Ctitori de cultură românească”, evenimentul se înscrie în categoria concursurilor şcolare, iar obiectivul fundamental este centrat pe dezvoltarea capacităţii de exprimare artistică, a spiritului de echipă, prin realizarea de materiale PowerPoint expresive şi creative. Anul acesta au participat 108 elevi din 11 unităţi de învăţământ bucureştene.

Proiectul, ajuns la a treia ediţie, a fost organizat de Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului București, având ca parteneri: Școala Gimnazială Nr. 77, Seminarul Teologic Ortodox „Nifon Mitropolitul” din Bucureşti, Arhiepiscopia Bucu­reștilor, Protopopiatul Sectorului 2 Capitală, Parohia Iancu Vechi-Mătăsari, Asociația Părinți-Profesori CNMV. Pentru etapa finală, elevii au avut de realizat proiecte despre personalităţile culturii româneşti. „Tema proiectului de anul acesta este «Primii cărturari ai limbii române». De la an la an, numărul participanţilor a crescut, ceea ce ne bucură, fiindcă vedem interesul elevilor care încearcă să descopere cât mai multe lucruri despre personalităţile culturii româneşti în funcţie de tema propusă. Fiind vorba de primii cărturari ai limbii române, ei au realizat materiale PowerPoint despre personalităţi precum Sfinții Ierarhi Varlaam și Dosoftei, Mitropoliții Moldovei; Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei ş.a.”, a declarat prof. Sorina Ciucă de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Bucureşti.

Câştigătorii au fost recompensaţi cu diplome şi cărţi oferite de Sectorul învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureştilor. „Arhiepiscopia Bucureştilor este parteneră în acest proiect al prestigiosului Colegiu Naţional «Mihai Viteazul» din Capitală. Ca membru al juriului şi coorganizator, am remarcat faptul că anul acesta s-au înscris mai mulţi participanţi decât în anii anteriori. Copiii au realizat lucrări deosebite, asta şi pentru că tema este foarte apropiată unor abordări interdisciplinare, respectiv unor împletiri de împreună lucrări ale profesorilor de religie, limba şi literatura română, istorie şi alte discipline. Prin purtarea de grijă a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Sectorul învăţământ şi activităţi cu tineretul a asigurat premiile pentru câştigători, constând în cărţi şi diplome”, a spus părintele conf. dr. David Pestroiu, consilier eparhial la Sectorul învăţământ şi activităţi cu tineretul. 

În cadrul festivităţii de premiere, Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, le-a vorbit elevilor despre relaţia dintre Biserică şi cultură. „Am fost onorat să fiu invitat la festivitatea de premiere a Concursului «Primii cărturari ai limbii române» şi cred că asemenea concursuri au deosebita valoare în sine de a deschide ochii tinerilor de astăzi către lucrurile cu adevărat importante din cultura noastră, cultură română care coincide până aproape de zilele noastre cu cea de sorginte creştină, bisericească. Datoria noastră, a celor care venim din­spre Biserică spre tineri, este aceea de a-i călăuzi şi de a le netezi cumva drumul acesta cultural pentru întâlnirea lor cu adevăratele opere importante ale culturii române, ale teologiei române şi ale culturii europene de sorginte creştină”, a precizat Vasile Bănescu. Pe parcursul desfăşurării proiectului, elevii participanţi au vizitat Biblioteca Sfântului Sinod de la Mănăstirea Antim, unde au avut ocazia să vadă mai multe cărţi reprezentative pentru cultura scrisă românească.