În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Conferinţă despre pastoraţia bolnavilor la Sibiu
Facultatea de Teologie „Sfântul Andrei Şaguna“ din Sibiu a găzduit marţi, 12 februarie, o conferinţă susţinută de pr. Paul Iannakos şi dr. Daniel Hinshaw, din Statele Unite ale Americii, specialişti în pastoraţia bolnavilor aflaţi sub îngrijire paliativă.
Conferinţa de la Sibiu a încununat vizita în România a celor doi specialişti, efectuată cu scopul de a susţine şi de a urmări pastoraţia din spitalele şi din instituţiile medicale ce îngrijesc bolnavii în stadiu terminal.
Medicul şi profesorul Daniel Hinshaw vine des în ţara noastră şi este susţinător al programului de îngrijiri paliative din România, în urma unui proiect realizat în mare parte de societatea civilă. Împreună cu soţia sa au contribuit foarte mult la înfiinţarea unei reţele de hospice-uri şi unităţi de îngrijire paliativă, cum ar fi „Casa Speranţei“ din Braşov. Pe lângă profesia de chirurg, este şi profesor la Facultatea de Teologie „Sfântul Vladimir“ din New York, urmându-i părintelui John Breck la Catedra de bioetică. Cu ocazia acestei vizite la Sibiu, s-a discutat şi dezvoltarea unui parteneriat între Facultatea de Teologie din Sibiu şi cea din New York.
Al doilea invitat în Aula „Mitropolit Ioan Meţianu“, părintele Paul Iannakos, este paroh în statul american Michigan, are o specializare în pastoraţia bolnavilor şi un doctorat în problematica dependenţelor de alcool, droguri şi alte stupefiante.
Daniel Hinshaw a subliniat, în prezentarea sa, legătura dintre actul medical şi asistenţa religioasă, ambele având rolul lor, însă fără a se suplini. Rolul preotului nu este de a vindeca, ci de a-i oferi bolnavului suportul spiritual pentru a lupta cu suferinţa şi de a se apropia de Sfintele Taine, s-a spus adesea în cadrul conferinţei.
Educaţia clinico-pastorală
Părintele Iannakos a vorbit pe larg despre cum trebuie făcută pastoraţia în unităţile paliative, despre greşelile făcute adesea în aceste cazuri şi a expus cazuri concrete de pastoraţie, realizate după pregătirea specială a preoţilor capelani din continentul american, modul numit Educaţie clinico-pastorală.
„Credinţa noastră nu trebuie să se manifeste doar în inimă şi în minte, ci trebuie să se arate şi în ceea ce facem. Biserica trebuie să fie proactivă, să îşi extindă acţiunile sale dincolo de pereţii lăcaşurilor de cult, în special în spitale. Pregătirea pe care am făcut-o în SUA este una foarte specializată şi este numită Educaţie clinico-pastorală. Preoţii şi mirenii care fac pastoraţie la capelele de spitale sunt instruiţi 600 de ore pentru activitatea din unităţile medicale şi pentru a dezvolta această unică latură a misiunii pastorale. La aceste cursuri participă diferiţi studenţi, din toate confesiunile creştine şi chiar musulmani, ne respectăm unul pe altul, iar supervizorii ne permit să vorbim despre munca noastră doar din perspectiva confesiunii din care facem parte“, ne-a spus pr. Iannakos.
Aflat pentru prima dată în România, părintele Paul Iannakos s-a arătat impresionat de tinereţea şi zelul clericilor, de educaţia lor bine întemeiată, primită în instituţii teologice de marcă, precum Facultatea de Teologie din Sibiu, şi de modul cum se fac prezenţi în spitale şi instituţii de îngrijire medicală.
La întâlnirea de marţi, preoţii de spitale din Sibiu au avut posibilitatea să schimbe idei şi experienţe cu invitaţii din străinătate, iar studenţii teologi să afle mai multe despre această parte a chemării pastorale.