Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Conferinţă despre valorile moral-creștine la Biserica „Sfântul Ilie”-Gorgani

Conferinţă despre valorile moral-creștine la Biserica „Sfântul Ilie”-Gorgani

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Ioan Bușagă - 30 Martie 2017

Parohia „Sfântul Ilie”-Gorgani din Capitală a organizat marţi, 28 martie, o conferinţă despre valorile moral-creştine, iar invitat a fost Ioana Picoş Făgădaru, actriţă şi susţinătoare a valorilor pro-viaţă şi pro-familie. Dublată de o prezentare video, în cadrul conferinţei au fost reliefate mai multe aspecte despre familie, dreptul de a naște, decizia de a deveni mamă, precum şi despre lupta care se dă pentru dreptul la viață încă din uterul mamei. În acest sens, Ioana Picoş Făgădaru a menţionat că unul dintre principalii factori care determină avortul este lipsa de sprijin din partea partenerului, a familiei, dar şi a comunităţii. Alţi factori menţionaţi au fost lipsa informării tinerilor cu privire la consecinţele fizice şi sufleteşti ale avortului; inducerea mentalităţii că avortul este o simplă metodă contraceptivă, şi nu o crimă, fiindcă, deşi dispare copilul, amintirea de mamă de copil mort nu dispare întreaga viaţă.

În cadrul conferinţei au fost vizionate câteva mărturii ale unor femei care au avortat şi care au rămas cu „cicatrici” pe suflet, respectiv ale unor femei care nu au avortat, chiar dacă au rămas însărcinate în urma unui viol, şi care au păstrat în suflet bucuria naşterii de prunci. „Am citit un testimonial, potrivit căruia doar diavolul gândeşte la pachet oamenii, adică cantitativ, iar Dumnezeu gândeşte pas cu pas, calitativ. Aceasta este şi ceea ce face cauza pro-viaţă. Nu putem să-i salvăm pe toţi, să ajutăm pe toată lumea, deşi am vrea, dar şi un om salvat, o femeie care nu mai trece prin asta sau un copil care se naşte, este o minune şi face ca toată munca aceasta şi de la «Studenţi pentru viaţă», şi de la «Pro Vita», şi de la «Asociaţia Diaconia», şi de la alte asociaţii, să fie o minune cu ajutorul lui Dumnezeu. [...] Problema celuilalt ne priveşte pe fiecare dintre noi, fiindcă suntem o societate. De aceea, cea mai frumoasă formă de voluntariat este şi aceea de a şti că şi datorită ţie o viaţă se naşte pe pământ”, a evidenţiat Ioana Picoş Făgădaru. Potrivit statisticilor din anul 2016, România se afla pe locul 2 în lume la numărul de avorturi, raportat la numărul de locuitori, iar studiile din acest an plasează România pe locul 5 la numărul de avorturi.