Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Conferinţă despre viaţa duhovnicească la Moineşti

Conferinţă despre viaţa duhovnicească la Moineşti

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Gheorghe Cristian Popa - 04 Aprilie 2011

Serile duhovniceşti "Trepte spre Înviere" organizate de Protoieria Moineşti, Primăria municipiului şi Liceul Teoretic "Spiru Haret" au ajuns la final. Conferinţa care a încheiat triada întâlnirilor de suflet a fost susţinută duminică, 3 aprilie, de către Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, în prezenţa primarului Viorel Ilie, a preoţilor din Protopopiatul Moineşti, a autorităţilor locale şi a numeroşi credincioşi.

Viaţa duhovnicească, între chip şi asemănare". Sub egida acestui titlu s-a desfăşurat la Moineşti, în judeţul Bacău, ultima întâlnire din cadrul Serilor duhovniceşti "Trepte spre Înviere", în duminica în care Biserica Ortodoxă a sărbătorit pe Sfântul Ioan Scărarul, cel care a arătat lumii că omul poate urca din treaptă în treaptă, pe scara virtuţilor, spre Hristos cel înviat din morţi. Tainele şi frumuseţea acestui urcuş duhovnicesc al omului către asemănarea cu Dumnezeu au constituit firul roşu al cuvântului de învăţătură pe care Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul l-a pus la inimile celor aproape 500 de credincioşi prezenţi în Sala Mare a Primăriei municipiului Moineşti.

La ceas de seară, ierarhul a fost primit cu bucurie de către credincioşii moineşteni. Câţiva elevi l-au întâmpinat cu tradiţionalul colac cu sare, după care a fost condus, în acordurile imnului arhieresc, în sala de conferinţe. Întâlnirea a fost deschisă de părintele Costel Mareş, protoiereul Protopopiatului Moineşti, care a mulţumit Preasfinţitului Părinte Ioachim Băcăuanul pentru bucuria pe care a făcut-o credincioşilor moineşteni prin venirea în mijlocul lor cu un cuvânt de întărire duhovnicească.

"Îndumnezeirea omului înseamnă unirea în dragoste cu Dumnezeu"

Preasfinţia Sa a explicat înţelesurile şi etapele vieţii duhovniceşti, pornind de la pericopa evanghelică ce se citeşte în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, alcătuită din versetele 14-21, din capitolul IV al Evangheliei după Matei. "În aceste versete se cuprind cele trei trepte pe care trebuie să le parcurgă omul care voieşte să se desăvârşească: purificarea, iluminarea şi îndumnezeirea. Mântuitorul precizează faptul că pentru a începe starea de reabilitare fiinţială, mai întâi trebuie să-ţi structurezi identitatea între creaturile iraţionale. Omul, potrivit referatului creaţiei, "este creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu" (Facere 1, 27). Prin chip înţelegem componenta spirituală a fiinţei umane, înzestrată de Dumnezeu cu atribute: minte, voinţă, sentiment şi libertate, componentă ce trebuie să reactualizeze aceste calităţi printr-o conlucrare teandrică orientată calitativ de la asemănarea în potenţă la cea asumată cu prototipul Hristos. Omul este creat să devină "dumnezeu după har". Păcatul l-a aşezat afară de această perspectivă. De aceea, atunci când a venit Hristos, ca Logos întrupat în istorie, a voit să restaureze chipul Său din omul căzut şi să-l îndumnezeiască", a spus Preasfinţia Sa.

"Chipul lui Dumnezeu din om îşi caută prototipul într-o ascensiune iubitoare"

Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul a mai arătat că "îndumnezeirea omului înseamnă unirea în dragoste cu Dumnezeu. Aceasta înseamnă că El se recunoaşte în sufletul nostru şi-n faptele pe care le-am făcut spre slava Sa: "Întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut" (Matei 25, 40), adică, altfel spus, "Întrucât aţi recunoscut chipul Meu în aproapele cu care aţi împărţit aceeaşi pâine, a durerii sau a bucuriei, acum fapta voastră a devenit aici fapta Mea". "Rămâi întru dragostea Mea!" A rămâne în dragostea lui Dumnezeu, în Împărăţia Lui, nu înseamnă a sta fără lucrare, ci a urca epectatic, prin cunoaştere, către profunzimile lui Dumnezeu. Chipul din om îşi caută prototipul într-o ascensiune iubitoare, într-un dor nesfârşit după Dumnezeu, Care Se revelează necontenit pe măsura puterii noastre de înţelegere, dar rămâne în acelaşi timp dincolo de capacitatea noastră de cuprindere. Iar această căutare este veşnică şi din ce în ce mai încurajatoare, pentru că la fiecare treaptă a urcuşului epectatic descoperi sau, mai bine zis, Dumnezeu îţi decelează alte sensuri ale cunoaşterii Lui, alte orizonturi spirituale, prin care se vede frumuseţea Lui şi incomensurabila Lui iubire şi stăpânire. Ce mulţumire şi ce bucurie poate avea un suflet mântuit, de asemenea, nu se poate cuantifica în cuvintele şi expresiile noastre convenţionale şi limitate. Mintea, ca facultate a sufletului, se opreşte pentru că nu mai are evidenţe din lumea pentru care ea a fost creată şi este purtată de raţiunea divină care o asimilează, dar nu o desfiinţează ca entitate. Rămâne mintea aceea iluminată de lumina lui Hristos încă din pridvorul Împărăţiei lui Dumnezeu de pe pământ. Toate acestea rămân în dragostea lui Dumnezeu purtate de energia necreată a lui, până când se va reuni cu trupul dat pământului pentru ca şi acesta să capete atributele împărăţiei transcendentale, asemenea trupului lui Hristos de după Înviere, Care purta stigmatele acestei lumi, dar nu mai aparţinea ei".

Un buchet de cântări duhovniceşti oferit de corurile "Theotokos" şi "Resurectio"

Cea de-a doua parte a întâlnirii, moderată de Constantin Popa, profesor de religie şi organizator din partea Liceului Teoretic "Spiru Haret", a fost rezervată întrebărilor pe care credincioşii le-au putut adresa Preasfinţitului Ioachim. Această a doua sesiune a fost precedată de un concert oferit de Corul "Theotokos" al Protopopiatului Moineşti şi de corul Liceului "Spiru Haret", care a primit, cu acest prilej, din partea Preasfinţitului Ioachim, numele "Resurectio". Sub bagheta dirijorală a părintelui Ştefan Pârjol şi a prof. Gabriela Biea, cele două coruri au oferit credincioşilor un buchet de cântări specifice Postului Mare şi perioadei pascale.