În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Conferință interreligioasă la Qom, Iran
În perioada 14-19 mai, o delegaţie a Centrului de Studii şi Dialog Interreligios şi Intercultural (CSDII), din cadrul Universităţii din Bucureşti, s-a deplasat în Republica Islamică Iran, în oraşul Qom, unde a răspuns invitaţiei Universităţii Internaţionale „Al Mustafa” de a participa la Conferinţa interreligioasă intitulată: „Rolul şi importanţa dialogului interreligios şi intercultural în lumea de astăzi”.
Din cadrul delegaţiei au făcut parte cadre didactice de la facultăţi de teologie ortodoxă din mai multe universităţi din ţară, în fruntea participanţilor români aflându-se Emil Constantinescu, preşedintele Academiei de Diplomaţie Culturală din Berlin şi fost preşedinte al României, Preasfinţitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, şi pr. prof. dr. Nicolae Achimescu, director CSDII.
Conferinţa a avut loc în zilele de 16-17 mai, bucurându-se de o importantă participare. Între personalitățile care au deschis acest eveniment, menționăm pe Hojjatoleslam Seyed Ali Qazi Ashgar, reprezentant al liderului suprem al Iranului, și Cristian Teodorescu, ambasadorul României la Teheran. Titlurile conferenţiarilor români au fost: „Dialogul interreligios ca o necesitate în lumea de astăzi. O perspectivă creștină” (pr. prof. dr. Nicolae Achimescu), „Identitate religioasă şi dialog interreligios în contextul internaţional şi românesc” (prof. dr. Adrian Lemeni), „Filosofi și umanişti bizantini în fața islamului” (pr. prof. dr. Emanoil Băbuș), „Geopolitica spaţiului ortodox la începutul secolului XXI” (conf. dr. Vasile Timiș), „Dialogul creștino-islamic ca practică a trecutului și necesitate a prezentului” (diac. conf. dr. Caius Cuţaru), „Dialogul interreligios ca formă de mărturisire a credinţei creştine” (lect. dr. Damian Iulian), „Corespondența identității și alterității într-o societate pluralistă: iubirea și pacea ca norme de maximizare a dialogului interreligios” (diac. lect. dr. Ioan Dura), „Rădăcini ale fundamentalismului contemporan şi paradigme ale depăşirii sale” (pr. asist. dr. Valentin Ilie).
În cadrul programului, delegația română a avut o întâlnire oficială cu ayatollahul Ali Reza Arafi, președintele Universității Internaționale „Al Mustafa” din Qom, și cu reprezentanți din conducerea acestei instituții de învățământ superior. Discuțiile au reliefat premisele genuine ale celor două tradiții religioase îndreptate spre dialog și comunicare, anume rațiunea și dreptatea în privința islamului șiit și iubirea și comuniunea din perspectiva creștinismului ortodox, aceste dimensiuni religioase fiind potențate de prietenia și relațiile istorice dintre poporul român și iranian. De asemenea, o altă vizită importantă în Qom a fost cea făcută marelui ayatollah Javadi Amoli, cunoscută personalitate religioasă a musulmanilor șiiți din întreaga lume.
Lucrările conferinței din Qom vor fi publicate într-un volum pentru a constitui, astfel, o contribuție la încercarea de a stabili punți de comunicare interreligioasă, interculturală și intercivilizațională între Orient și Occident, într-o lume tot mai conflictuală și imprevizibilă.
Această activitate se înscrie între obiectivele CSDII care constau în realizarea de contacte cu centre interreligioase, autorităţi religioase şi cercetători în domeniu din întreaga lume, în vederea organizării de conferinţe comune şi stabilirii de cooperări al căror scop este cunoaşterea reciprocă, apărarea valorilor morale şi religioase comune şi aprofundarea relaţiilor interumane. Un eveniment recent de acest fel a fost și conferinţa „Rolul educaţiei religioase în dezvoltarea dialogului interreligios şi intercultural”, organizată în data de 24 martie în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, la care a participat o delegaţie din Palestina, condusă de muftiul Ierusalimului, Muhammad Hussein.