După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Conferințe preoțești și Sinaxă monahală în Episcopia Oradiei
Preoții și diaconii din cele patru protopopiate ale Eparhiei Oradiei s-au întrunit în cadrul conferințelor preoțești semestriale - sesiunea de toamnă -, pentru a aprofunda tematica Anului comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți în Patriarhia Română. Conferințele s-au desfășurat, în perioada 23-26 septembrie, la centrele protopopești din Oradea, Beiuș, Marghita și Tinca, acestea fiind precedate de Dumnezeiasca Liturghie și slujba de Te Deum.
Lucrarea centrală a conferințelor preoțești a fost întocmită de pr. Cristian Marge, slujitor la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Oradea, medic primar în neurologie la Spitalul Pelican din același municipiu și doctor în neurologie al Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca. În lucrarea sa - „Tămăduirea bolilor sufletești și trupești, rezultat al lucrării Mântuitorului nostru Iisus Hristos în lume prin Sfintele Taine” -, preotul Cristian Marge a realizat o prezentare a relației între tămăduitor (fie el preot sau medic) și omul aflat într-o suferință fizică sau sufletească, care, conform poruncii Mântuitorului Iisus Hristos, trebuie să se adreseze sfințitului slujitor al Bisericii pentru a obține tămăduire trupească și curăție sufletească. Prezența taumaturgică prin mijlocirea energiilor dumnezeiești necreate a Mântuitorului Iisus Hristos în Sfintele Taine și miraculoasa lucrare de vindecare a Sfinților Doctori fără de arginți în Biserică s-au numărat între aspectele evidențiate.
Sâmbătă, 28 septembrie, la Mănăstirea Izbuc, a avut loc Sinaxa monahală, care a fost prezidată de arhim. Mihail Tărău, starețul Mănăstirii Izbuc și exarhul mănăstirilor și așezămintelor monahale din Eparhia Oradiei.



.jpg)
