În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Congresul Facultăților de Teologie Ortodoxă din România
În perioada 9-10 octombrie, la Oradea a avut loc al 8-lea Congres al Facultăților de Teologie Ortodoxă din cuprinsul Patriarhiei Române. Evenimentul este dedicat Anului omagial al unității de credință și de neam și Anului comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918. În cadrul programului au fost incluse întrunirea Colegiului decanilor și întâlnirea directorilor Școlilor Doctorale din țară.
Întrunirea decanilor Facultăților de Teologie Ortodoxă din țară a început cu oficierea unei slujbe de Te Deum în Paraclisul „Sfântul Teodor Studitul” al Facultății de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman” a Universității din Oradea. La slujbă au participat, alături de membrii colegiului, și doi ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române: Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, și Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii.
„Întâlnirea și-a propus să identifice și să analizeze resorturile pentru optimizarea învățământului teologic universitar din Patriarhia Română și pentru întărirea misiunii Bisericii Ortodoxe Române”, a declarat, pentru TRINITAS TV, pr. prof. Dumitru Megheșan, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Oradea.
Deschiderea oficială a Congresului Național al Facultăților de Teologie Ortodoxă din Patriarhia Română a avut loc în Aula Magna a Universității din Oradea. Părintele conf. dr. Nicușor Beldiman, consilier patriarhal, a citit mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, intitulat „Teologia ortodoxă academică trebuie să susțină mai intens lucrarea misionară a Bisericii în societate”.
„În cadrul sesiunilor de dezbatere au fost abordate subiecte de maximă importanță pentru învățământul teologic: stadiul implementării hotărârilor Congresului Facultăților de Teologie Ortodoxă de la Alba Iulia (2016), formarea duhovnicească a studenților, disciplina studenților, cercetarea științifică, reglementări privind normele ARACIS, precum și stadiul elaborării manualelor pentru învățământul teologic ortodox universitar. Considerăm că discuțiile au fost focalizate pe identificarea unor posibile soluții la problemele semnalate atât în cadrul referatelor care au fost prezentate, precum și în cadrul discuțiilor purtate pe marginea acestor teme”, a precizat părintele Nicușor Beldiman pentru TRINITAS TV, după cum informează basilica.ro.
Gazda evenimentului, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman”, a sărbătorit 95 de ani de la înființarea Academiei Teologice din Oradea (29 mai 1923), a cărei continuatoare este.