„Conştiinţa naţională şi Ortodoxia sunt părinţii care au plămădit, au crescut şi au pregătit pentru istorie neamul românesc“

Parcă niciodată sentimentul patriotic nu este mai puternic ca la vederea unei parade militare, unde armele şi drapelele purtate cu mândrie amintesc de sacrificiul ostaşilor care şi-au dat viaţa pe câmpurile de luptă şi îndeamnă la spirit de dăruire, abnegaţie şi demnitate. Care este însă legătura dintre credinţă şi patriotism, dintre conştiinţă naţională şi sentimentul religios? Pentru a afla răspunsul la această întrebare, vă propunem un interviu cu preotul militar Adrian Morţun, de la Brigada 15 Mecanizată „Podu Înalt“ din Iaşi.

Ce înseamnă pentru un preot militar sărbătorirea zilei naţionale a ţării sale?

Este emoţia de a vedea o manifestare a comuniunii descrisă de Sfântul Apostol Pavel: „Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus“ (Galateni 3, 28). Oamenii sunt împreună şi se bucură, nu pentru că sunt diferiţi, aşa cum şi trebuie să fie, ci pentru că sunt români, şi asta nu îi diferenţiază, ci îi uneşte dincolo de orice diferenţă. Atunci când eşti în misiune departe de casă, emoţia trăită de Ziua Naţională, alături de militarii pe care îi păstoreşti, este rezultatul unei împletiri armonioase a bucuriei că eşti român cu dorul de ţară şi de cei dragi care te aşteaptă acasă; o emoţie pe care noi, românii, am reuşit întotdeauna să o împărtăşim şi partenerilor noştri de coaliţie.

Care este legătura dintre credinţă şi patriotism, dintre conştiinţă naţională şi Ortodoxie?

Credinţa şi patriotismul sunt două virtuţi esenţiale în formarea credinciosului şi a cetăţeanului, pentru că ele guvernează cele două realităţi ale existenţei umane: viaţa cea veşnică şi viaţa cea pământească. În timp ce viaţa cea veşnică reprezintă ţelul existenţei noastre, viaţa pământească este cea care ne pregăteşte pentru atingerea acestui ţel. Creştinii au demonstrat întotdeauna, chiar şi atunci când au fost persecutaţi de către stat, că sunt buni cetăţeni. Chiar dacă patria lor este cea cerească, patria pământească este cea în care îşi construiesc calea către cer. Conştiinţa naţională şi Ortodoxia sunt părinţii care au plămădit, au crescut şi au pregătit pentru istorie neamul românesc şi care, atât timp cât neamul acesta există, îl vor veghea şi modela pentru a fi mereu acelaşi.

Ştim de rolul deosebit de important pe care l-a jucat Biserica noastră în înfăptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, precum şi în celelalte evenimente istorice majore. Care este astăzi raportul dintre Biserică şi Armată şi, implicit, dintre Biserică şi Stat?

Armata şi Biserica reprezintă doi dintre cei mai importanţi piloni ai ţării, în care oamenii au o foarte mare încredere. În timp ce Biserica modelează sufletul credinciosului şi îl creşte spre viaţa cea veşnică, oferindu-i valorile absolut necesare pentru mântuire, Armata este cea care apără şi garantează aceste valori. Cele două instituţii au conlucrat împreună de-a lungul istoriei, alături de Şcoală şi de Familie, la formarea poporului român aşa cum este el astăzi şi nu vor putea fi separate vreodată, cu atât mai mult cu cât militarul este un fiu credincios al neamului său.

Cum ar trebui să sărbătorească un credincios Ziua Naţională? Dar un militar?

Voi spune mai întâi că fiecare militar, indiferent dacă este acasă sau în misiune peste hotare, participă cu bucurie la sărbătoarea ţării sale, prezentând onorul şi defilând cu drapelul de luptă în frunte, oferind astfel un exemplu de demnitate şi onoare tuturor confraţilor săi. Credinciosul mirean român se cuvine să manifeste de Ziua Naţională aceeaşi credincioşie, evlavie şi trăire, care îl însoţesc în drumul său către Sfânta Biserică, pentru a participa la Sfânta Liturghie.

Ce îi uraţi României de ziua ei?

Să fie preţuită de fiii săi şi să-i preţuiască în aceeaşi măsură!