În Duminica a 30‑a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, s‑a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Halânga, Protopopiatul Drobeta, unde a săvârșit Sfânta
Copii din Floreşti în vizită la Centrul pastoral-cultural „Gavriil Drugănescu“
Membrii grupului de cateheză al Parohiei Floreşti au vizitat vineri, 6 septembrie, cu binecuvântarea Preasfinţitului Ambrozie, Episcopul Giurgiului, ansamblul brâncovenesc ce cuprinde şi Centrul pastoral-cultural „Gavriil Drugănescu“, din satul Stoieneşti, comuna Floreşti-Stoieneşti, judeţul Giurgiu, informează episcopiagiurgiului.ro. Micii pelerini, însoţiţi de pr. Andrei Petrache, inspector eparhial şi parohul Parohiei Floreşti, şi de pr. Valeriu Popescu, preot slujitor la aceeaşi parohie, au fost întâmpinaţi de pr. Daniel Preoteasa, custodele Centrului pastoral-cultural „Gavriil Drugănescu“, care le-a făcut cunoscut acestora istoricul locaţiei vizitate, monument de arhitectură brâncovenească, edificat la începutul secolului al XVIII-lea. Totodată, grupul de pelerini a vizitat şi Biserica „Buna Vestire“ a Parohiei Drugănescu, monument istoric brâncovenesc de la începutul secolului al XVIII-lea, unde aceştia au putut admira atât arhitectura deosebită a sfântului lăcaş, cât şi frumoasa pictură executată de zugravul Pârvu Mutu. La final, tinerilor oaspeţi le-au fost oferite dulciuri şi iconiţe. (Şt.S.)