Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Copiii se pregătesc pentru praznicul Învierii
Perioada binecuvântată a Postului Mare reprezintă pentru creştinii dreptmăritori începutul urcuşului duhovnicesc pentru marele praznic al Învierii Domnului. Pe treptele acestui urcuş îi găsim şi pe copiii din Parohia Rohani, Protopopiatul Tinca, Eparhia Oradiei, care îşi însuşesc noi învăţături creştin-morale, menite să-i întărească în credinţă.
Micii creştini din Parohia Rohani, care participă la programul catehetic "Hristos împărtăşit copiilor", au învăţat să orneze coliva pregătită pentru sâmbăta în care este prăznuit Sfântul Teodor Tiron, 12 martie. Sub îndrumarea părintelui paroh Radu Marian, copiii s-au pregătit temeinic pentru sâmbăta Sfântului Teodor sau "Sân Toader", cum mai este numită prima sâmbătă a Postului Mare în ţinutul Bihorului. Pregătirea pentru această sărbătoare s-a desfăşurat în mai multe etape, care au avut loc în patru sâmbete premergătoare sâmbetei Sfântului Teodor, dar şi în ajunul acesteia. În prima fază, copiii au participat în biserica parohială cu hramul "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" din Rohani la ore catehetice despre Postul Mare, despre Sfântul Teodor, despre colivă şi pomenirea morţilor. Tot în cadrul acestor ore, părintele paroh le-a prezentat copiilor conţinutul efectiv al acestui program catehetico-practic. În cadrul orelor de cateheză, copiii au aflat de existenţa unei tradiţii locale legate de sărbătoarea Sfântului Teodor, potrivit căreia cei care poartă numele sfântului sunt vizitaţi de cu zori de către rude spre a fi felicitaţi. Obiceiul constă în faptul că sărbătoritul, în timp ce încă doarme, este legat de picior cu o sfoară de pat, ca atunci când se va ridica să-şi aducă aminte că este sărbătoarea numelui său. Se întâmpla, în vechime, ca sărbătoritul să-i lase intenţionat pe cei care au venit să-l felicite să-l lege de pat, prefăcându-se că doarme, stârnind de cele mai multe ori hazul şi voia-bună. Această practică este întâlnită în unele sate din Bihor şi la alte sărbători (Sfântul Gheorghe, Florii), de obicei la cele din preajma Paştelui. Tipare cu "icoanele" duminicilor din Postul Mare A doua etapă a acestui program a avut drept ţintă confecţionarea de către micii creştini a tiparelor pentru decorarea colivei. În două sâmbete consecutive, la casa parohială din Rohani, pregătiţi din timp cu şabloane din hârtie, traforaje şi plăci din placaj şi plastic, copiii au confecţionat tiparele pentru ornarea colivei. Părintele paroh a ales drept temă primele cinci duminici ale Postului Mare. Apoi, copiii au fost învăţaţi că "virtuţile sfinţilor prăznuiţi în aceste duminici, laolaltă cu biruinţa Ortodoxiei, pe care o serbăm în prima duminică a postului, şi cu jertfa Crucii din a treia duminică din post, ne sunt necesare atât celor vii, cât şi celor adormiţi, pentru desăvârşire. Asemeni grâului care cade în pământ şi murind aduce rod, şi aceşti sfinţi au adus rod ajungând la desăvârşire. Nouă nu ne rămâne în această perioadă de jertfă decât exemplul lor pentru a ni-l împropria în viaţă". S-au confecţionat, apoi, tipare reprezentative pentru fiecare duminică din Postul Mare. Astfel, copiii au traforat "icoanele" celor cinci duminici: o icoană cu Maica Domnului cu Pruncul, ca aducere aminte a biruinţei Ortodoxiei asupra iconoclasmului, a Sfântului Grigorie Palama, a Sfintei Cruci, a Sfântului Ioan Scărarul şi a Sfintei Maria Egipteanca. Această etapă a avut ca ţintă, pe lângă confecţionarea tiparelor în vederea ornării colivei, deprinderea, de către copii, mai ales de către băieţi, a abilităţilor de mici meseriaşi. Folosind traforajul ca unealtă principală în confecţionarea tiparelor, copiii au deprins învăţăturile necesare în mânuirea acestuia. Comuniunea cu cei vii şi cu cei adormiţi Ultima etapă a acestui program catehetico-practic s-a desfăşurat în sfânta biserică din Rohani, vineri şi sâmbătă, în zilele de 11 şi 12 martie. Vineri, începând cu ora 17:00, după săvârşirea Sfintei Liturghii a Darurilor înainte sfinţite, copiii participanţi la acest program au adus la sfânta biserică grâu fiert, pregătit din timp de către bunicile şi mamele lor. Ajutaţi de părintele paroh şi de câteva credincioase, aceştia au preparat coliva cu diferite mirodenii şi cu zahăr, după care au aşezat-o pe mai multe platouri şi tăvi. După această operaţiune, s-a trecut la ornarea propriu-zisă a colivei. Copiii au ornat colivele cu ajutorul tiparelor confecţionate, dar folosind şi diferite dulciuri şi condimente pentru prăjituri, rezultând icoanele primelor cinci duminici ale Postului Paştelui, confecţionate din aşa-zisele materiale neconvenţionale. La finalul operaţiunii, colivele au fost aşezate pe o masă în mijlocul bisericii, unde au rămas până a doua zi. În sâmbăta Sfântului Teodor, copiii au participat la Sfânta Liturghie, la momentul potrivit împărtăşindu-se cu Trupul şi Sângele Domnului. S-a săvârşit apoi un Parastas de obşte pentru toţi cei adormiţi din satul Rohani. În cuvântul de învăţătură rostit cu acest prilej, părintele paroh Radu Marian a arătat însemnătatea sărbătorii Sfântului Teodor, precum şi pe aceea a colivei: "Coliva pe care o avem înaintea noastră şi pe care am înălţat-o pentru sufletele celor răposaţi din satul nostru reprezintă însuşi trupul celor adormiţi. Nădăjduim ca aceia pomeniţi să ajungă asemeni sfinţilor ornaţi pe colive, dobândind desăvârşirea, iar noi, cei rămaşi, să ne rugăm pentru sufletele lor şi pentru iertarea noastră, în primul rând Bunului Dumnezeu, dar şi acestor sfinţi". Părintele paroh a trecut în revistă apoi însemnătatea primelor cinci duminici ale postului, subliniind virtuţile sfinţilor cărora le sunt dedicate aceste duminici, arătând, printre altele, cum coliva se aduce ca ofrandă nu doar pentru cei adormiţi, ci şi pentru cei vii, cu prilejul zilelor aniversare. Totodată, s-a amintit copiilor şi credincioşilor prezenţi că scopul activităţii catehetico-practice a fost cel de însuşire a unor noi învăţături legate de această perioadă a anului bisericesc, dar şi acela al bucuriei de a fi în comuniune, atât cu cei vii, cât şi cu cei adormiţi reprezentaţi prin colivă. Sărbătoarea sâmbetei Sfântului Teodor s-a încheiat în Parohia Rohani prin împărţirea colivei ca pomană pentru cei trecuţi la cele veşnice.