În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Corala de la „Eternitatea“ împlineşte 35 de ani
▲ La Biserica „Sf. Gheorghe“ din Cimitirul „Eternitatea“ din Iaşi, răspunsurile liturgice sunt date de una dintre cele mai vechi corale din Iaşi ▲ Corala este formată atât din muzicieni, cât şi din persoane de diferite profesii ▲ Astăzi mai trăiesc puţini dintre primii membri ▲
Astăzi, 21 noiembrie, corala Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ a Cimitirului „Eternitatea“ din Iaşi împlineşte 35 de ani de activitate. Fondată în 1972, prin efortul preotului de atunci, părintele Gheorghe Portase, şi cu sprijinul consistent al muzicianului Vasile Ţurcanu, primul dirijor şi membru pe atunci al corului Filarmonicii de Stat „Moldova“ din Iaşi, corala este formată din aproximativ 30 de membri, majoritatea în vârstă, apropiaţi de Biserică şi cunoscători ai artei muzicale. Unii dintre ei, precum Romeo Popa, sunt de la început în această formaţie corală. „Ziua de naştere a coralei este 25 noiembrie. Întrucât unii membrii nu pot participa pe 25 noiembrie la sărbătoarea coralei, am convenit să mutăm sărbătoarea astăzi, când cinstim Intrarea Maicii Domnului în Biserică şi când corala vine la biserică pentru a da răspunsurile liturgice“, ne-a explicat pr. Gheorghe Şurpănelu, actualul paroh al Bisericii „Sf. Gheorghe“ din Cimitirul „Eternitatea“. Mai multe aniversări la biserica de la „Eternitatea“ O dată cu împlinirea celor 35 de ani de la întemeierea coralei, tot astăzi se aniversează 65 de ani de activitate a actualului dirijor, profesorul Mircea Brehnescu, în vârstă de 85 de ani. „Din aceşti 65 de ani petrecuţi la pupitrul dirijorului, 30 de ani sunt la corala bisericii noastre“, ne-a spus pr. Şurpănelu. Tot în această perioadă, biserica din Cimitirul „Eternitatea“ împlineşte 132 de ani de la sfinţire. Toate aceste aniversări aduc în actualitate povestea corului din dealul Cimitirului „Eternitatea“. „Cred că este una dintre cele mai vechi corale din Iaşi. Multe s-au desfiinţat de-a lungul timpului, dar corala noastră a supravieţuit prin devotamentul acestor oameni“, adaugă pr. Şurpănelu. „O fac din dragoste faţă de Biserică şi faţă de muzica bisericească“ Într-o perioadă, corul de la „Eternitatea“ cânta atât la biserica de aici, cât şi la Biserica „Sf. Nicolae“ din Copou. Slujbele de la biserica din cimitir începeau mult mai devreme duminica sau la sărbători, pentru a face faţă serviciilor religioase din cimitir. Acest lucru făcea posibilă desplasarea corului pentru a da răspunsurile la Sfânta Liturghie şi la biserica din Copou. „Au fost ani foarte frumoşi, după cum povestesc cei mai bătrâni dintre corişti. De când sunt preot aici am încercat să îi răsplătim cumva, oferindu-le un bănuţ, suma fiind simbolică. Nici cheltuielile de transport nu cred că se acoperă cu bănuţii pe care putem să-i oferim. Cu toate acestea, corala niciodată nu a avut probleme. Ei fac aceasta din dragoste faţă de Biserică şi faţă de muzica bisericească“, ne-a mai spus pr. Şurpănelu. ▲ Muzicieni, jurişti, arhitecţi - membri ai coralei Corala Bisericii „Sf. Gheorghe“ din Cimitirul „Eternitatea“ din Iaşi este formată atât din muzicieni profesionişti, cât şi din persoane fără studii de specialitate, dar cu mare dragoste şi devotament faţă de muzica bisericească. Astfel, pe lângă nume cunoscute în lumea artiştilor ieşeni, precum Traian Hudumeac, membru al corului Operei Naţionale din Iaşi, sau Luiza Popa, membră al aceluiaşi cor, la biserica de la „Eternitatea“ cântă şi jurişti, precum doamna Lăcrămioara Magdalena Macarie, ori arhitecţi, precum Nelu Sasu, împreună cu familia sa. Pe lângă aceştia, membri permanenţi sunt şi soprana Ecaterina Chisăliţă, cu fiica ei, Irina, ori familia Roşioru şi foşti membri ai corului de la Catedrala mitropolitană, precum Gheorgiţă Savel sau Ioan Vancea. Amintim şi pe soprana Eugenia Bolfan şi artista Maria Rusu. „Ne mândrim cu faptul că celebra soprană Elena Moşuc, care a cântat pe marile scene ale lumii din New York, Londra, Berlin, Viena, Beijing sau Tokio, a cântat la început la noi. Nu ne-a uitat şi la Crăciun vine şi cântă în corul nostru. Au mai cântat în corul nostru şi pr. Mircea Stoleru, când era student. Asemenea şi pr. Marian Timofte. Regretăm că recent a plecat doamna Geta Lungeanu, pentru a dirija corul de la Biserica «Buna Vestire» din Iaşi, dar şi că foştii componenţi de la început, tenorii Mihai Grigorescu şi Mihail Ţugui, şi-au pierdut vederea şi nu mai pot veni“, ne-a mărturisit pr. Şurpănelu.