Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Crezul şi Autocefalia, prezentate studenţilor
Începutul Postului Naşterii Domnului a fost marcat duminică, 14 noiembrie, de studenţii bucureşteni, prin participarea la prima întâlnire din cadrul Simpozionului "Serile filocalice", organizat de ASCOR Bucureşti.
A XVI-a ediţie a "Serilor filocalice" organizată de Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români a debutat duminică, 14 noiembrie, în Aula Magna a Facultăţii de Drept din Bucureşti, prin întâlnirea cu Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal. Preasfinţia Sa a susţinut o prelegere, intitulată "Crezul ortodox şi Autocefalia Bisericii Ortodoxe Române", în care a explicat studenţilor importanţa celor două evenimente celebrate anul acesta în Patriarhia Română: împlinirea a 1.685 de la Sinodul I Ecumenic şi aniversarea a 125 de ani de autocefalie românească. "Sunt două teme cu caracter accentuat istoric care - în mod aparent - au puţină legătură între ele şi aproape fără nici o legătură cu Serile filocalice. Paradoxal, există legături foarte strânse: Sfântul Chiril al Ierusalimului, în secolul al IV-a, ne învaţă că esenţa creştină este dată de dogmele pioase şi de faptele bune. Deci, între evlavia aceasta filocalică, faptele bune şi mântuire, există o legătură foarte bună. Dacă dogmele pioase reprezintă unul din cele două elemente constitutive ale existenţei unui adevărat creştin, descoperim astfel legătura cu filocalia. Între cele două teme, Crez şi Autocefalie, există iarăşi o legătură foarte strânsă, întrucât, în procesul istoric al obţinerii de către o Biserică-fiică a dreptului de autocefalie din partea unei Biserici-mamă, cu care devine Biserică-soră, acest statut de Biserică autocefală nu poate fi încredinţat decât unei Biserici care a ajuns la o maturitate atât de serioasă, încât îşi poate asuma responsabilitatea păstrării şi propovăduirii dreptei credinţe dintotdeauna a Bisericii", a spus Preasfinţia Sa. Crezul şi Autocefalia în viaţa Bisericii Preasfinţitul Varlaam a explicat apoi studenţilor locul şi importanţa Simbolului de credinţă în viaţa Bisericii Ortodoxe, plecând de la explicarea etimologică a cuvântului, continuând cu istoricul formulării Crezului şi încheind cu actualitatea adevărurilor de credinţă cuprinse în Crez, precum şi necesitatea asumării lor de către creştin, în contextul societăţii moderne. "Simbolul reprezintă o lucrare sau un text, realizat împreună de mai mulţi oameni, care marchează limitele adevărului de credinţă în interiorul căruia noi avem voie să ne mişcăm. Ieşind dincolo de aceste semne, de aceste borne, noi părăsim credinţa tradiţională şi riscăm să fim consideraţi eretici. Biserica a recunoscut în simbolul niceo-constantinopolitan o sinteză inspirată de Duhul Sfânt. Deşi pare un text care se adresează inteligenţei sau raţiunii omului, el este o sinteză teologică a întregii învăţături a Bisericii, şi din acest motiv a fost integrat foarte curând în viaţa sacramentală a Bisericii: în slujba Tainei Botezului, în celelalte Taine, dar mai ales în Taina Sfintei Liturghii", a subliniat PS Varlaam. Referitor la cel de-al doilea aspect al temei abordate, Preasfinţitul Varlaam a prezentat criteriile acordării autocefaliei unei Biserici, premisele obţinerii autocefaliei de Biserica Ortodoxă Română şi implicaţiile acestui act în organizarea ulterioară din punct de vedere administrativ şi al vieţii duhovniceşti. Preasfinţia Sa a menţionat faptul că acordarea Autocefaliei BOR a fost o urmare firească a obţinerii independenţei statale în anul 1877, concretizată în urma demersurilor făcute către Patriarhia Ecumenică, de reprezentanţii Bisericii noastre şi ai mai multor instituţii politice şi universitare din ţară, care au adus argumente pertinente şi de bun-simţ pentru recunoaşterea unei stări de fapt. O întâlnire de folos la început de post A doua parte a întâlnirii a fost dedicată întrebărilor pe care membrii ASCOR şi studenţii prezenţi le-au adresat ierarhului. Au fost abordate mai multe aspecte referitoare la tema susţinută, precum şi subiecte ce reflectă preocupările duhovniceşti ale tinerilor. "Conferinţa din seara aceasta a fost o adevărată lecţie de istorie bisericească care a lămurit foarte multe lucruri pentru studenţii participanţi. Întrebările pe care le-am primit arătau interesul şi totodată profunzimea cu care au văzut, au ascultat, au primit şi s-au raportat tinerii la această conferinţă. Consider că aceia care participă la aceste conferinţe beneficiază ei şi totodată devin ei înşişi mesageri, deoarece aceşti tineri alcătuiesc un segment al societăţii extrem de important, şi anume, lumea universitară care este lumea frământărilor şi a căutărilor", ne-a declarat părintele Vasile Gavrilă, îndrumătorul studenţilor din ASCOR. La final, PS Varlaam a dăruit tuturor studenţilor participanţi icoane cu chipul Sfintei Treimi, care au imprimat pe verso Crezul niceo-constantinopolitan. "Aceste întâlniri constituie adevărate repere pentru cei care sunt la începutul vieţii duhovniceşti, dar şi pentru cei care deja trăiesc această viaţă la un nivel mai înalt. Prima întâlnire din cadrul simpozionului nu a fost pusă întâmplător în această duminică, ci în mod special pentru a marca începutul postului, care poate fi un început al înălţării duhovniceşti, dar şi o încurajare sau o susţinere pe întreg parcursul postului", ne-a declarat Adrian Ilie, preşedinte ASCOR.