La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Cruce sfinţită de IPS Mitropolit Andrei
Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a sfinţit joi, 2 octombrie, o cruce monument, înaltă de 15 metri, aflată pe Vârful Piatra Orban din Munţii Călimani. Aceasta a fost ridicată la iniţiativa inginerului silvic George Vlad şi cu sprijinul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud. La eveniment au participat: prefectul Ioan Ţintean, preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, şi protopopii Becleanului şi Bistriţei, părintele Doru Zinveliu şi părintele Alexandru Vidican.
„În prezenţa autorităţilor locale şi judeţene, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, însoţit de părinţii consilieri Cristian Baciu şi Claudiu Grama, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat slujba de sfinţire, rostind un cuvânt de învăţătură despre semnul crucii şi i-a îndemnat pe cei prezenţi de a fi mai buni, până la jertfa crucii pe Altarul Bisericii. Crucea va străjui Munţii Călimani şi Lacul Colibiţa, cu nădejdea că privind-o, poate fi un semn de biruinţă şi ocrotire a oamenilor şi a locului“, a declarat protopopul de Bistriţa, Alexandru Vidican.
Vârful Piatra lui Orban şi Vârful Calu sunt bornele naturale ale Văii Repedea, arie protejată, de interes naţional, situată pe teritoriul comunei Bistriţa Bârgăului. Crucea de la poarta Călimanilor, cu tot cu postamentul de beton, are o înălţime de 15 metri şi este iluminată cu leduri prin intermediul unor panouri solare aflate în apropiere.
De la baza crucii ridicate pe Vârful Piatra lui Orban, aflat la altitudinea de 1.462 de metri în masivul Călimanilor, poate fi admirată întreaga panoramă a depresiunii Colibiţa. (Alexandra Andereş)