Ctitoria pandurilor lui Tudor

Bisericile de lemn au ocupat dintotdeauna un loc aparte în zestrea de patrimoniu a Episcopiei Severinului şi Strehaiei.

La începuturile răspândirii creştinismului pe aceste meleaguri, majoritatea lăcaşurilor de închinare erau construite din lemn. Cu timpul însă, bisericile din lemn au dispărut una câte una, astăzi existând doar câteva în întregul judeţ.

Printre puţinele biserici din lemn aflate încă în picioare în judeţul Mehedinţi se află şi cea din comuna Butoieşti, localitatea Popeşti. A fost ridicată cu câteva secole în urmă de către localnici, ajutaţi de pandurii marelui revoluţionar Tudor Vladimirescu şi închinată Sfântului Ierarh Nicolae. Micuţa biserică de ţară, cu portiţă şi pârleaz de lemn, cu intrarea pe sub coroane de tei bătrâni, cu cimitirul plin de cruci vechi, formează un ansamblu specific pentru arhitectura sacrală locală şi regională.

Biserica pandurilor

Deşi este foarte veche, bisericuţa din Popeşti nu şi-a pierdut nici o clipă întrebuinţarea liturgică. Potrivit documentelor care provin din prima jumătate a secolului al XIX-lea, biserica a fost ridicată în 1821, la iniţiativa lui Constantin Popescu, căpitan în oastea lui Tudor Vladimirescu, retras la Mănăstirea "Gura Motrului" şi hirotonit preot în Butoieşti. Tot din izvoarele scrise aflăm că primul cântăreţ a fost Băluţă Popescu, iar primul paracliser a fost Diaconu sân Pătru, şi ei panduri ai căpitanului.

Legenda ţesută în jurul figurilor luminoase ale veacurilor trecute spune că pandurii veneau aici să se spovedească şi să se cuminece "spre luminarea minţii şi întărirea trupului". Conform tradiţiei locale, biserica este cel dintâi lăcaş de rugăciune din sat. Până la ridicarea ei, credincioşii mergeau la Mănăstirea "Gura Motrului" pentru a asculta sfintele slujbe şi pentru a se împărtăşi cu Sfintele Taine.

Resfinţită de episcopul Ghenadie al Râmnicului

Textul pisaniei interioare oferă amănunte importante cu privire la lucrările care s-au făcut în decursul timpului la biserică. Tot de aici aflăm că slujba de resfinţire a fost oficiată de preasfinţitul episcop Ghenadie al Râmnicului: "În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sântului Duh, Treimea cea deofiinţă şi nedespărţită. Aciastă sântă şi Dumnedzeiască Biserică ce portă hramu Sântu Nicolae sâa prefăcut din facia temeliei acum pentru a treia oră şi sâa zugrăvit după cum se vede cu ajutoriul titorilor enoriaşi şi altor persone prevădzute măi josu. Aciastă lucrare sa început în anulu ... Ianuarie 29 şi sâa terminat în anul 1889 Marte 10 în dzilele Maiestăţi Salle Regelui Carol I şi Reginei Elisabeta şi sâa sfinţit cu bine-cuvîntaria Sfinţiei Sale Părintelui Episcop al Eparhiei Rîmnicu Noului Severin D. D. Ghenadie, astă-dzi 13 Aprelie de Părintele Protoiereu al judeciului P. Cătărăşanu. Preotu Biserici Ştefan Bălăcean. Cîntăreţ Barbu Cojocariu. ... Dzugrav M. Stăiculescu, C. Strehaia, C. Ciochiuţu".

Pictura exterioară a sfântului lăcaş a fost realizată de Anton Barbu din Panaghia, Dolj, în 1974. La ridicarea bisericii, meşterii din acea vreme au hotărât să folosească bârne de stejar, încheiate în coadă de rândunică, o strategie de construcţie adoptată în majoritatea bisericilor de lemn. Recent au fost înlocuite ferestrele vechi cu termopane, cu excepţia unei ferestre spre sud la altar.

La crucea lui Rădulescu-Motru

În vechiul cimitir al bisericuţei se păstrează o colecţie variată şi valoroasă de cruci de lemn, de piatră, de fier, din marmură şi beton, amintind de arta funerară de demult, des întâlnită prin aceste meleaguri mehedinţene. În ultimele decenii, părintele Constantin Mircea din Bârlogeni şi Ion Bulată din Ştefanu au fost cei care au dus tradiţia crucilor de Butoieşti mai departe.

În dreapta bisericii se află o cruce mai deosebită, ridicată în memoria lui Constantin Rădulescu-Motru, preşedintele Academiei Române, şi pecetluită cu inscripţia: "Constantin Rădulescu-Motru este geniul acestui meleag. E cinstea noastră şi a întregului neam". Tatăl lui Constantin a fost născut în 1837 pe aceste meleaguri şi a fost fiul egumenului Mănăstirii Gura Motrului, Eufrosin Poteca. Descendenţa este foarte des sugerată de scriitor în opera sa şi confirmată fără echivoc de fiica acestuia, Margareta, în 1993.