Cum ne vindecăm de deznădejde?

În timpurile de astăzi, foarte mulţi semeni de ai noştri sunt încorsetaţi de apăsarea deznădejdii sau de depresie. La prima vedere am crede că principala cauză generatoare a acestei căderi de moral ar fi insuccesele profesionale sau eşecurile de ordin personal. Nici un om nu ia în seamă faptul că depresia este în fapt o consecinţă a modului păcătos de viaţă, o îndepărtare a sa de Dumnezeu. Toate problemele profesionale, sentimentale sau familiale vin, fără îndoială, pe fondul îndepărtării noastre de Dumnezeu. Departe de Ziditorul ei, creatura ajunge să sufere apăsarea singurătăţii, a uitării, a tuturor ispitirilor care vin de la vrăjmaşul diavol. Depresia este aşadar un semnal „sui generis“ al sufletului, prin care acesta îşi arată starea nenorocită, nu plâns pentru păcate, ci chin al sufletului nepocăit, căruia demonii îi şoptesc: totul merge prost, n-ai de ce să mai tragi nădejde.

Când omul cade în depresie, se simte singur chiar şi atunci când este înconjurat de prieteni. El intră într-o stare obsesivă, spune că se simte bine şi este fericit, dar în realitate este gol, străin şi singur pe dinăuntru, lipsit de comuniunea Bisericii şi de dragostea lui Dumnezeu. Factorii care duc la apariţia acestor stări sunt minciuna, clevetirile, jignirile, şi mai ales ignorarea totală a lui Dumnezeu din întreaga lucrare personală. Când viaţa familială, profesională sau sentimentală este încărcată de atâtea elemente rele, omul se închide în sine, alegându-se cu înstrăinarea de ceilalţi şi de sine însuşi. Nu se mai recunoaşte pentru că nu-L mai recunoaşte pe Dumnezeu, Părintele său. Ca remediu pentru depresie, unii aleg să meargă la psihiatru. Alţii aleg varianta psihologului, în aceste timpuri foarte mediatizată. Dintre aceştia, foarte puţini aleg să meargă la duhovnic, pentru a primi Taina Sfintei Spovedanii. Dintre toţi, doar ei sunt cei care caută cu adevărat medicamentul vindecător, aflându-l de cele mai multe ori în taina împreunării euharistice cu Hristos de la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. Preotul este cel care pătrunde în profunzimile penitentului ca şi psihologul, însă numai el este în stare să-i ofere celui bolnav Nădejdea vieţii şi Medicamentul nemuririi. Numai el este învestit „cu sacrul privilegiu de a deschide şi a pătrunde în inimile celor ce-şi pregătesc, prin pocăinţă, sfinţenia, împărtăşindu-se de lumina şi căldura harului divin“. (Preot Ionuţ Constantin)