Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, a săvârșit vineri, 27 decembrie 2024, în ziua de pomenire a Sfântului Arhidiacon Ștefan, Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din
Curs de iniţiere în arta culinară pentru monahi şi monahii
20 de monahi şi monahii din cinci aşezăminte monahale urmează zilele acestea, în Capitală, un curs de iniţiere în arta culinară. Cursul durează şase săptămâni, informează Trinitas TV, citat de basilica.ro. „Suntem un centru de excelenţă unde se organizează cursuri de iniţiere pentru măicuţe şi călugări aparţinând Arhiepiscopiei Bucureştilor. Împreună cu Federaţia bucătarilor sunt organizate aceste cursuri pentru perfecţionarea celor care vor pregăti mâncarea în aceste instituţii. Centrul Aroma este dotat cu tehnologie de ultimă oră, ceea ce face ca participanţii la aceste cursuri să beneficieze de ultimele informaţii şi să îşi poată desfăşura de acum încolo activitatea în cele mai bune condiţii. Cursurile sunt organizate cu instructori şi pregătitori cu înalte calificări, astfel ei beneficiind de cele mai bune informaţii“, a declarat Gabriela Rădulescu, reprezentant Bilancia. Cursanţii sunt instruiţi de un bucătar-şef, care îi supervizează la fiecare pas. O atenţie deosebită se acordă în cadrul cursului mâncărurilor de post. La încheierea cursului, monahii şi monahiile vor fi evaluaţi, urmând să primească o diplomă de participare.