În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Curs festiv pentru cea de-a XXI-a promoţie
Ziua de 14 mai a fost una plină de emoţie pentru Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea“ a Universităţii „Aurel Vlaicu“ din Arad, întrucât absolvenţii celei de-a XXI-a promoţii a programului de studii Teologie Ortodoxă Pastorală, împreună cu profesorii lor, au participat la ultimul curs, cel festiv, care marchează încheierea unui ciclu important din formarea lor ca slujitori ai Bisericii.
Sărbătoarea a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii în capela facultăţii, protosul slujbei fiind părintele profesor Ioan Tulcan, decanul acestui aşezământ teologic venerabil. În cuvântul său de învăţătură, preacucernicia sa, pornind de la textul Evangheliei zilei: Ioan cap. 10, 39-41; 9, 1-9, le-a vorbit celor prezenţi despre vederea cea duhovnicească pe care cel care o caută o află în lumina credinţei lui Hristos Domnul, încât ochiul inimii ridicat spre Dumnezeu dobândeşte dreapta vedere a lucrurilor văzute şi nevăzute: „Socotim că în toţi aceşti patru ani de şcoală, dragi absolvenţi, aţi reuşit să dobândiţi şi o altă vedere, una duhovnicească, asupra lucrurilor, desigur fiecare după puterea lui, unii mai mult, alţii mai puţin. Aşa cum ne învaţă Sfinţii Părinţi aceasta se realizează prin rugăciune şi curăţire continuă. Tocmai de aceea voi sunteţi chemaţi să vă ridicaţi deasupra unor vederi înguste şi superficiale şi să oferiţi lumii în care veţi sluji cheia potrivită de interpretare a lucrării lui Dumnezeu în ea“. După încheierea slujbei din capelă, manifestarea a continuat, în Aula Magna, cu festivitatea cursului final. La aceasta au fost prezenţi, alături de profesori şi absolvenţi, părinţi, rude şi prieteni ai acestora, invitaţii de onoare din partea Arhiepiscopiei şi a Rectoratului universităţii din urbea arădeană. Preacuviosul părinte consilier cultural Iustin Popovici, ca delegat al Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Timotei, a transmis binecuvântarea chiriarhului Aradului, urându-le mult succes absolvenţilor pentru toate examenele ce le stau înainte, asigurându-i de întregul suport al centrului eparhial. Din partea conducerii universităţii a fost prezentă doamna rector, prof. Ramona Lile, care şi-a exprimat bucuria de a fi alături de Facultatea de Teologie la acest moment festiv, felicitându-i pe absolvenţi şi pe părinţii lor pentru încununarea efortului lor întru devenirea academică şi duhovnicească a acestor tineri frumoşi. La rândul său, părintele profesor Cristinel Ioja, în calitatea sa de preşedinte al senatului universităţii arădene, a adresat salutul său şi aprecierea forului de conducere al acestei universităţi faţă de marcarea acestui eveniment special la Facultatea de Teologie: „Este o zi însemnată atât pentru absolvenţi, cât şi pentru Facultatea de Teologie, pentru că orice reuşită a absolvenţilor noştri se reverberează şi asupra instituţiei. Pe de o parte, trebuie să o ştim cu toţii şi să afirmăm cu date concrete că facultatea pe care aţi absolvit-o acum este recunoscută la nivelul Patriarhiei Române ca una de prestigiu, iar pe de altă parte, trecerea prin această instituţie şi-a pus o pecete specială asupra voastră“. Acesta a transmis şi salutul doamnei prof. Lizica Mihuţ, fost rector şi cadru didactic la această facultate.
„Tânărul teolog misionar şi mărturisitor al lui Hristos“
Cursul festiv a fost susţinut de părintele profesor Ioan Tulcan. Subiectul abordat a vizat legătura cu anul omagial al misiunii parohiale, subsumat temei „Tânărul teolog misionar şi mărturisitor al lui Hristos“. Accent s-a pus pe câteva puncte mai importante: „Misionarul se identifică cu mesajul pe care-l transmite, apoi acesta simte că în mesajul lui este prezentă puterea Celui pe Care-L mărturiseşte, Hristos Domnul, iar pe de altă parte, mesajul lui se adresează unei lumi actuale secularizate şi secularizante. Tocmai în acest context, el caută resurse de răspuns de la cei care, mai aproape sau mai departe, au ştiut să răspundă la toate aceste provocări. Urmând aceste coordonate, tânărul teolog va fi un misionar şi mărturisitor adevărat al lui Hristos, trecând peste un anumit reducţionism care restrânge rolul preotului la unul de funcţionalitate administrativă sau liturgică. Pe umerii voştri, dragi absolvenţi, cade această responsabilitate de a rămâne toată viaţa nişte misionari şi mărturisitori, iar pentru aceasta păstraţi contactul cu rugăciunea şi cu cartea, invitându-vă să continuaţi studiile postuniversitare oferite de facultatea noastră, la masterat şi doctorat, pentru a aprofunda cele pe care le-aţi dobândit până acum“. În continuare, părintele profesor Constantin Rus, directorul de departament, a dat citire catalogului, înmânându-le absolvenţilor diplomele onorifice. Din partea absolvenţilor a vorbit domnul Flavius Lazăr. Acesta a adus slavă lui Dumnezeu pentru harul revărsat, cel care a susţinut tot efortul duhovnicesc şi de cunoaştere a tainelor teologiei. Cuvinte de mulţumire au fost închinate Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Timotei, părinţilor şi profesorilor de la care „noi toţi am primit daruri materiale şi duhovniceşti, prin suportul fizic şi prin învăţăturile transmise“. Un cuvânt special a fost închinat pr. duhovnic Ioan Lazăr şi domnului profesor Mircea Buta pentru întregul efort depus, prin prezenţa lor alături de studenţi, dimineaţă de dimineaţă, în toţi cei patru ani, pentru „buna cunoaştere a slujbelor şi a cântărilor bisericeşti“. După înmânarea cheii simbolice, studentul Florin Gaşpar din anul III a adresat, la rându-i, un cuvânt în care a evocat relaţia specială între aceste generaţii de studenţi, urându-le absolvenţilor spor în slujirea viitoare la care vor fi chemaţi de Dumnezeu.