În seara zilei în care, la „Baldachinul Sfinților” de pe Colina Bucuriei, au fost așezate spre închinarea pelerinilor cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și ale altor bineplăcuți ai lui Dumnezeu, la Catedrala Patriarhală a fost săvârșită slujba Privegherii în cinstea acestei sfinte nevoitoare recent canonizate, care a viețuit în zilele noastre. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor numeros de preoți și diaconi.
Curs pentru prevenirea traficului de persoane la Timișoara
În martie 2024 s‑a împlinit un an de la debutul unei noi colaborări între International Orthodox Christian Charities (IOCC) și Federația Filantropia a Patriarhiei Române, în parteneriat cu Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane. La centrul social al Parohiei Fabric Vest din Timișoara a avut loc miercuri, 27 martie, o întâlnire de lucru cu preoți și voluntari pentru a împărtăși modele de bune practici în domeniu și pentru a continua dezbaterile pe tema traficului de persoane, provocări și soluții. Gazda evenimentului a fost părintele Cristian Pavel, consilier social al eparhiei și președinte al Fundației Filantropia - Timișoara.
Alături de cursanți au fost pr. Ciprian Ion Ioniță, consilier patriarhal coordonator la Sectorul social‑filantropic din Administrația Patriarhală și președinte al Federației Filantropia; Alexandra Mararu, asistent proiect International Orthodox Christian Charities (IOCC), și Ana Maria Cordun, asistent social, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane.
„Această întâlnire de lucru face parte dintr‑un cadru mai amplu în care Federația Filantropia împreună cu Organizația Internațională de Caritate Creștină au dezvoltat un proiect de prevenire și informare asupra traficului de persoane, destinat preoților, dar și lucrătorilor sociali. Anul trecut au avut loc traininguri pentru preoți și lucrători sociali, iar anul acesta încercăm să venim cu o reamintire și cu o actualizare a fenomenului traficului de persoane. În același timp, dorim să realizăm și anumite grupuri de lucru în care experții noștri de la Federația Filantropia și de la Organizația Internațională de Caritate Creștină să le ofere mai multe informații celor care au participat la curs. De asemenea, formăm grupuri interactive în mediul online, pe rețelele de socializare în care cei care au fost formați pot la rândul lor să ne solicite anumite informații și să discutăm anumite cazuri legate de traficul de persoane”, a precizat pr. Ciprian Ion Ioniță.
Instruirile și workshopurile organizate în cadrul programului, pentru a răspunde mai bine nevoilor persoanelor vulnerabile, dar mai ales pentru a preveni situațiile care implică traficul de persoane, au generat o schimbare pozitivă în comunitate. Preoți, alături de lucrători sociali și voluntari, au creat o rețea capabilă să intervină în situații de dificultate și să acționeze împreună pentru a proteja victimele traficului de persoane.



.jpg)
