Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Cursuri de formare pentru cadrele didactice din proiectul „Educație spre vocație”
În cadrul proiectului „Educație spre vocație”, implementat de Asociația „Filantropia Ortodoxă“ Alba Iulia în parteneriat cu Fundația HEKS/ EPER România, Fundația FAER Reghin și NEWschool Norvegia, 645 de elevi în situații de risc din regiunile Centru şi Nord-Vest beneficiază de activități de tipul „Școală după școală”. În cadrul proiectului a început şi un program de formare pentru cadrele didactice și pentru ceilalți specialiști implicați în ajutorarea celor 645 de elevi.
Conform unui comunicat transmis de Asociația „Filantropia Ortodoxă” Alba Iulia, o primă etapă a constituit-o instruirea pentru utilizarea platformei Cognitrom a opt psihologi și consilieri, la sfârșitul căreia s-au obținut certificate de licență pentru utilizarea platformei. Această platformă va fi utilizată pentru identificarea vocațiilor cu care sunt înzestrați elevii, a trăsăturilor relevante pentru orientarea în carieră.
O altă etapă o constituie începerea cursurilor de formare a 48 de cadre didactice, mediatori școlari și cadre didactice voluntare din cadrul Asociației „Filantropia Ortodoxă” Alba Iulia implicate în proiect.
Prima sesiune de cursuri a început în data de 18 februarie, având ca temă „Formare de competențe și abilități în domeniul educației incluzive și remediale”. În urma instruirii, vor fi identificate soluțiile practice de aplicare a principiilor educației incluzive în programul „Școală după școală”. O mare importanță este acordată particularităților învățământului centrat pe elev, și anume comutarea accentului de pe direcția informativă a procesului educativ pe cea formativă și a armonizării laturii cognitive a copilului cu cea afectivă, atitudinală și comportamentală, după cum a transmis psihologul Nicoleta Presecan, manager de formare în cadrul proiectului.
„În cadrul cursului profesorii vor fi încurajați să vorbească despre felul în care văd aplicabile principiile teoretice în propriile grupe de copii, dar și care sunt provocările sau obstacolele pe care le întrevăd. Consider că formarea este necesară și utilă pentru că se va contura o viziune comună asupra felului în care vor fi abordate şi puse în practică principiile educaţiei incluzive și remediale. (...) Succesul va fi și pe măsura internalizării unor repere comportamentale precum acceptarea necondiționată (indiferent de performanțele școlare ori de altă natură), gândirea pozitivă (convingerea că fiecare copil este valoros) alături de empatie, respect, căldură, autenticitate și congruență”, a declarat Nicoleta Presecan.