La 25 noiembrie 2018, în anticiparea Centenarului Marii Uniri, un sobor impresionant de ierarhi, condus de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, consacra „singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite”. La șase ani de la acest moment istoric, în urma eforturilor susținute ale echipelor de muncitori, Catedrala Mântuirii Neamului se înfățișează în peisajul urban agitat al Capitalei ca o oază luminoasă de liniște, în care orice om poate să se oprească, să se regăsească pe sine în legătură tainică cu Dumnezeu, dătătorul a tot binele.
Cursuri de Tipic şi Muzică psaltică, în Eparhia Buzăului şi Vrancei
▲ În perioada 1-4 septembrie 2008, Episcopia Buzăului şi Vrancei a organizat o nouă ediţie de cursuri pe probleme de Tipic şi Muzică psaltică ▲ Au participat 30 de surori şi maici din mănăstirile eparhiei ▲ La finalul cursurilor s-a organizat o manifestare cultural-religioasă, care a scos în evidenţă rolul deosebit al Sfintei Scripturi şi al Sfintei Liturghii în formarea duhovnicească a fiecărui creştin ▲
Seminarul Teologic Liceal Ortodox Monahal „Sfântul Epifanie Arhiepiscopul Ciprului“ de la Mănăstirea Răteşti din judeţul Buzău a fost, în perioada 1-4 septembrie a.c., gazda unei noi ediţii de cursuri pe probleme de Tipic şi de Muzică psaltică. La cursurile de anul acesta, desfăşurate la iniţiativa şi cu binecuvântarea Preasfinţitului Epifanie, Episcopul Buzăului şi Vrancei, au participat maici şi surori din aşezămintele monahale ale Eparhiei Buzăului şi Vrancei care asigură rânduiala slujbelor la strană. Transportul, cazarea şi baza logistică necesară desfăşurării cursurilor au fost asigurate din fondurile episcopiei. Cursantele prezente la Mănăstirea Răteşti au aprofundat cunoştinţele teologice şi liturgice dobândite în anii de seminar sau de facultate. Cursurile au fost coordonate de arhidiaconul Tudor Mihalache, profesor de muzică psaltică la Seminarul Teologic din Buzău, care a expus şi câteva aspecte importante cu privire la uniformizarea cântării bisericeşti, participând împreună cu monahiile prezente la săvârşirea serviciului liturgic zilnic. Referindu-se la organizarea acestor cursuri, PS Episcop Epifanie a subliniat importanţa păstrării tradiţiei bisericeşti şi a respectării rânduielilor tipi-conale. „Am iniţiat aceste cursuri din dorinţa de a păstra muzica bisericească românească de origine bizantină, şi, de asemenea, rânduielile tipiconale, sfintele slujbe trebuind să fie săvârşite în acelaşi fel la fiecare aşezământ mo-nahal, pentru că, în caz contrar, prin nerespectarea regulilor liturgice, se produce neorânduială şi se poate pierde ceea ce am primit ca moştenire - de-a lungul veacurilor - de la înaintaşii noştri“, ne-a declarat Episcopul Buzăului şi Vrancei. Manifestare despre Sfânta Scriptură şi Sfânta Liturghie La finalul acestei noi serii de pregătire şi instruire a monahiilor din judeţul Buzău s-a organizat o manifestare cultural-religioasă, care a scos în evidenţă rolul deosebit al Sfintei Scripturi şi al Sfintei Liturghii în formarea duhovnicească a fiecărui creştin, fie că este monah, cleric sau laic. PS Epifanie a evidenţiat importanţa Sfintei Scripturi, arătând rolul ei în cult şi în viaţa fiecărui creştin: „Este de mare folos duhovnicesc pentru noi toţi ca, în fiecare seară şi dimineaţă, pe lângă canonul de rugăciune pe care trebuie să-l facem, să citim câte un capitol din Sfânta Scriptură. Ea ne înfăţişează istoria poporului ales şi, tot în paginile ei, găsim modelul suprem de vieţuire întru dobândirea împărăţiei cerurilor - Mântuitorul Hristos. De două mii de ani, toţi creştinii o citim, o interpretăm - unii, greşit, după propria minte, iar alţii apelând la ajutorul celor îndreptăţiţi în acest sens, şi bine făcând - şi ar trebui să o aplicăm în viaţa de zi cu zi spre mântuirea sufletelor noastre. Nu trebuie să uităm că în biserică găsim explicaţia Sfintei Scripturi, prin cuvântul preotului şi prin participarea la Sfânta Liturghie, prin înţelegerea şi trăirea acestei slujbe în mod plenar, întrucât în cadrul ei ne întâlnim cu Mântuitorul Hristos prin împărtăşirea cu Însuşi Trupul şi Sângele Lui“. Cu acest prilej, au fost intonate cântece religioase ce au ca versuri texte scripturistice, au fost recitate poezii şi s-au citit reflecţii ale unor mari oameni ai culturii universale despre importanţa Sfintei Scripturi în viaţa noastră. Tot cu acest prilej, maicile şi surorile participante la cursurile de la Mănăstirea Răteşti au vizitat şi noul muzeu al Eparhiei Buzăului şi Vrancei, care adăposteşte valori ce aparţin atât istoriei bisericeşti, cât şi patrimoniului cultural românesc. Evenimentele organizate de Episcopia Buzăului şi Vrancei s-au desfăşurat în contextul naţional bisericesc mai larg, ţinându-se cont de faptul că anul 2008 a fost proclamat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept Anul jubiliar al Sfintei Scripturi şi al Sfintei Liturghii.