În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Cursuri despre arta icoanei la Facultatea de Teologie din Bucureşti
Catedra de Arte Plastice a Facultăţii de Teologie „Patriarhul Justinian“ din Bucureşti a organizat, în perioada 3-5 decembrie 2007, cursuri despre arta icoanei. Întreaga manifestare a avut loc în Amfiteatrul „Dumitru Stăniloae“ al facultăţii. Invitatul special a fost dl. Giorgos Kordis (foto), profesor la Catedra de Artă Creştină a Facultăţii de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Atena.
În decursul celor trei zile, studenţii secţiei Artă Plastică a Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti şi nu numai au urmărit îndeaproape modalităţile şi tehnicile de pictură religioasă. Mai mult decât atât, în cele 4 ore de curs din fiecare zi s-au accentuat în mod direct nu numai tehnicile de realizate a picturii religioase, ci şi cunoaşterea fundamentelor dogmatice ale cinstirii icoanelor, iar profesorul Giorgos Kordis a executat în faţa studenţilor o icoană bizantină pe o bucată de pânză, icoană care îl reprezenta pe Sfântul Antonie cel Mare. Solicitat pentru o declaraţie, Giorgos Kordis a precizat următoarele, în legătură cu venirea sa la Bucureşti: „La invitaţia Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, am acceptat să susţin acest curs despre arta icoanei. Nu este pentru prima oară când vin aici. Însă de fiecare dată mă înconjoară bucuria studenţilor de a fi părtaşi la ceea ce noi numim artă creştină. Îmi face plăcere să vin în România. Mă bucură mult faptul că există pasionaţi pentru pictura de icoană şi că ori de câte ori am venit aici am simţit un progres şi că tot mai mulţi oameni se ocupă de studiul icoanei.“ Profesorul grec a susţinut următorul curs despre arta icoanei în oraşul Cluj-Napoca, ieri, 7 decembrie, în cadrul Zilelor Artei Bizantine, manifestare ce are loc sub patronajul Mitropoliei Ortodoxe a Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului.