Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Cuvânt despre sensul iertării
În Duminica Lăsatului sec de brânză, Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala mitropolitană "Sfântul Mare Mucenic Dimitrie" din Craiova.
Sute de credincioşi au venit la rugăciune în Catedrala mitropolitană "Sfântul Mare Mucenic Dimitrie" din Craiova, în Duminica Lăsatului sec de brânză. Slujba a fost oficiată de un numeros sobor de preoţi şi diaconi, în frunte cu IPS Părinte Irineu. "Unge capul tău şi faţa ta o spală" Imediat după citirea Sfintei Evanghelii, Mitropolitul Olteniei a rostit un cuvânt de învăţătură, în care a tâlcuit înţelesurile duhovniceşti desprinse din pericopa duminicală: "În multa şi nespusa Lui milostivire, Dumnezeu ne iartă păcatele şi ne îmbrăţişează pe fiecare în parte cu iubirea Sa cea sfântă. Exemplele desprinse din Sfânta Scriptură sunt grăitoare în acest sens. Astfel, de nenumărate ori, vindecările Mântuitorului Hristos sunt însoţite de iertarea păcatelor. El este "Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii" (Ioan 1, 29). De aceea şi noi, cei botezaţi în numele Sfintei Treimi, avem obligaţia de a ierta greşelile semenilor noştri. A ierta înseamnă, în primul rând, a scoate ghimpele răutăţii din adâncul inimii, săgeata pe care vrăjmaşul a înfipt-o în sufletul nostru. A ierta înseamnă a avea smerenie, frică de Dumnezeu, îngăduinţă şi dragoste faţă de aproapele. După ce explică sensul şi importanţa iertării, Mântuitorul Hristos ne învaţă cum trebuie să postim: "Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc" (Matei 6, 16). Prin aceste cuvinte sunt vizaţi în mod direct fariseii Vechiului Testament, care doreau ca postul lor să fie ştiut şi lăudat de toată lumea. Despre aceştia, Evanghelia ne spune că "şi-au luat plata lor". Adevăratul post este cel al sufletului smerit şi curat. Prin cuvintele "unge capul tău şi faţa ta o spală" (Matei 16, 17), Mântuitorul arată că mintea trebuie curăţită de toate gândurile păcătoase care îl îndepărtează pe om de Dumnezeu. Sfinţii Părinţi spun în acest sens că numai mintea curată poate sta de vorbă cu Dumnezeu şi poate contempla frumuseţile Raiului. De asemenea, cuvintele "faţa ta o spală" se referă negreşit la faţa sufletului nostru care, datorită mulţimii păcatelor, este întunecată şi pervertită. Această faţă interioară o putem curăţa prin Taina Sfintei Spovedanii, prin lacrimile pocăinţei şi prin grija permanentă pentru înfrumuseţarea sufletului şi a inimii noastre". Tot în cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Sorin Vincenţiu Cârstea a fost hirotonit întru preot pe seama Parohiei Lipovu, din Protoieria Băileşti, judeţul Dolj.