Cuvântul monahului: Maica Domnului „Cipriota“ - o lacrimă de Mamă

Fiecare mănăstire şi biserică are în interiorul ei o icoană de suflet, o icoană încărcată de istorie şi sfinţită cu rugăciunile cuvioşilor, căutată de paşii pelerinilor ce mereu a cercetat-o cu evlavia cuvenită. Chipurile răsărite din icoane, luminate de candele nestinse şi îndreptate mereu spre noi, au îmblânzit timpuri apăsătoare şi au întărit nădejdea în inimi încercate de valurile vieţii. Câte ar putea povesti o astfel de icoană!? Câte rugăciuni fierbinţi au fost aşezate în faţa ei, câte lacrimi au udat-o şi câte suflete i-au îngenuncheat înainte ca la o ultimă scăpare, numai Dumnezeu ştie, căci El le-a şi primit. A ascultat nenumărate şoapte, a văzut credinţa arzătoare a închinătorilor şi ar putea depăna întâmplări ce le ştim, poate, doar din paginile istoriei sau din experienţa vieţii fiecăruia. E drept că ea vorbeşte, însă doar inimile smerite îi pricep graiul, restul doar se mulţumeşte cu prezenţa ei ce aduce peste noi clipe de veşnicie. Icoana a fost şi va rămâne mereu un îndemn la împăcarea cu Dumnezeu. Trebuie mereu s-o ascultăm, ca să citim în ea Cuvântul. Ea este, după cuvântul Sfinţilor Părinţi, „o Evanghelie în imagini“ sau „Biblia celor neştiutori de carte“. Icoanele au puterea de a înălţa gândul, uşurând înţelegerea realităţilor spirituale şi primesc un sens în ordinea dumnezeiască a Universului. Când cineva cinsteşte o icoană a unui sfânt, acela cinsteşte locaşul Sfântului Duh. Deşi ceea ce zugrăveşte un artist este numai un înveliş, acest înveliş este totuşi sfinţit şi transfigurat de Duhul Sfânt. Icoana este o carte despre credinţă. Prin limbajul liniilor şi al culorilor ea descoperă învăţătura dogmatică, morală şi liturgică a Bisericii. În Munţii Neamţului, la loc de rugăciune, în cadrul Mănăstirii Secu priveghează, alături de alte odoare de mare preţ, şi o icoană ce ocroteşte inimile monahilor şi ale tuturor închinătorilor. Ea revarsă asupra tuturor bunătate şi bogate mile. Cel mai deosebit dar pe care l-a primit Mănăstirea Secu, păstrat cu sfinţenie până astăzi, este Icoana Maicii Domnului - „Cipriota“, Făcătoarea de minuni din biserica mare, oferită de domnitorul Vasile Lupu în anul 1647, ca semn de preţuire deosebită faţă de Sfântul Ierarh Varlaam, marele cărturar şi credinciosul său sfătuitor. Această preţioasă comoară poartă această denumire deoarece a fost adusă din Insula Cipru, fiind pictată în stil bizantin. În perioada 1647-1718 ea a stat în Biserica „Sfântul Nicolae“ din Cetatea Neamţului, supusă canonic din 1646, de către acelaşi domnitor, Mănăstirii Secu. Deoarece în 1718 Cetatea Neamţului a fost distrusă din ordinul turcilor în timpul domnitorului Mihail Racoviţă, obiectele importante ale Bisericii „Sfântul Nicolae“ au fost aduse la Secu, printre ele aflându-se şi Icoana „Cipriota“, ce va fi aşezată în Biserica Schitului „Sfântul Nifon“ până în 1758, când este adusă în biserica cimitirului mănăstirii. Mult mai târziu, în 1876, icoana va fi mutată în biseria mare, unde se află şi în prezent. Tot în aceeaşi perioadă, icoana va primi şi o strană în care a fost aşezată şi în care se află şi astăzi, strană confecţionată din fier şi lemn cu bogate ornamente în stil baroc. La data de 20 iulie 1879, icoana a fost îmbrăcată în argint de către boierul Nicolae Albu şi soţia sa, Maria, din Piatra Neamţ. Icoana a suferit de-a lungul timpului câteva modificări şi restaurări, cea mai importantă restaurare având loc cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei de atunci. Aceste lucrări au fost executate de un colectiv de restauratori, între anii 2003-2005, ce fac parte din Atelierele de Restaurare-Conservare Patrimoniu de la Mănăstirea Putna şi Suceviţa. Comisia de restauratori mai sus amintită a hotărât îndepărtarea definitivă a îmbrăcămintei de argint, pentru o mai bună punere în valoare a acestei opere de artă bisericească. Pe data de 26 august 2005, Icoana Maicii Domnului „Cipriota“ a fost adusă în procesiune de la Atelierele de Restaurare de la Mănăstirea Putna şi a fost întâmpinată acasă de vieţuitorii mănăstirii şi mulţimea de credincioşi prezentă cu această ocazie, având toţi bucuria duhovnicească de a i se închina cu adâncă evlavie. Călugării mai în vârstă şi bătrânii din împrejurimi mărturisesc că la praznicele Maicii Domnului de peste an şi la hramul mănăstirii icoana era împodobită cu salbe pe care erau cusute monede din aur şi argint dăruite de binecredincioşii creştini în semn de mulţumire pentru vindecările şi minunile săvârşite de Aceea ce dăruieşte bucurie neaşteptată celor credincioşi. Cu timpul, această tradiţie s-a pierdut, însă rugăciunile şi cântările de mulţumire nu au părăsit-o. Multe rugăciuni au primit răspuns şi multe necazuri şi-au găsit mângâierea în faţa acestei icoane multfolositoare. În smerenie şi bucurie sfântă, aici s-a trăit, din darul Maicii Domnului, sentimentul minunii. Nimeni nu a stat însă să consemneze gândurile sufletelor ce au aflat răspuns bine primit la ceas de taină… Credincioşii din zonă păstrează din generaţie în generaţie tradiţia conform căreia cu ani în urmă icoana Maicii Domnului de la Secu se schimba la faţă. Uneori avea chipul mai deschis, iar alteori o găseau cu chipul mai întunecat. Cu mic, cu mare, veneau de la distanţe mari la Mănăstirea Secu să vadă „cum mai arată Măicuţa Domnului“. De cele mai multe ori, în momentele în care avea chipul întunecat vremurile erau vitrege, iar paşii oamenilor nu prea mai găseau drumul bisericii. Poate Maica Domnului era îndreptăţită să mustre cumva printr-un astfel de semn. Aşa că bătrânele ce o cercetau cu multă evlavie şi constant grăiau către părinţii cei mai în vârstă din mănăstire: „Iar s-a supărat Măicuţa Domnului pe noi, binecuvântaţi să facem oleacă de post!“. Alteori o găseau foarte luminoasă şi aveau toţi inimile cuprinse de pace. O lacrimă de Mamă le dăruia binecuvântare… În faţa unei astfel de icoane vernisată cu o perpetuă căldură nu poţi decât să primeşti în odaia inimii cele mai nobile sentimente: bunătatea, iertarea, mila, înţelegerea, credinţa şi mai ales omenia. Înaintea icoanei Maicii Domnului nu poţi să te duci decât cu multă încredere, ca în faţa unei mame bune şi iubitoare, căci ea te primeşte oricând şi îţi alină sufletul, mângâindu-l cu privirea ei caldă şi iertătoare. Ea ne ascultă şi ne întăreşte nădejdea, ne alină întristările şi ne uşurează suferinţele, ne mijloceşte iertare înaintea lui Dumnezeu şi îi pare rău de fiecare cădere a noastră. Îi „curg“ lacrimi alături de noi şi se bucură cu noi. Chiar dacă dăinuie de peste patru secole, frumuseţea icoanei Maicii Domnului „Cipriota“ este dată nu neapărat de aspectul material ce o împodobeşte sau de meşteşugul plin de duh al zugravului ce a pictat-o, ci mai ales de starea ce inundă sufletele în acele clipe sfinte în care cele două lumi, puse faţă în faţă, uită de spaţiu şi de timp.