La opt ani de la trecerea la Domnul a vrednicului de pomenire Arhiepiscop Justinian Chira, cel care a păstorit Eparhia Maramureșului și Sătmarului mai bine de un sfert de secol (1990‑2016), miercuri, 30 octombrie,
01 Noi, 2024
Cuvântul parohului: Ispasul, prilej de aducere aminte de cei răposaţi
La 40 de zile după Învierea Domnului, creştinii sărbătoresc Înălţarea lui Hristos la cer, zi numită în popor şi Ispas. În această zi cimitirele se umplu de oameni care, în linişte şi cu mare grijă, pregătesc mormintele celor adormiţi ca pentru o mare sărbătoare. Se repară grilajele, se curăţă mormintele, se sădesc flori multicolore, care atrag privirile trecătorilor spre crucile de la căpătâi, ce pomenesc în şoaptă numele scris pe ele. Mai mult ca oricând, în timpul anului, apropiaţii celor răposaţi îşi aduc aminte de cei care au trecut la Domnul. De Înălţare, fiecare mormânt trebuie să fie îngrijit, iar, conform tradiţiei, în această zi răposaţii aşteaptă la căpătâi pe cineva drag, care să dăruiască ceva pentru sufletul lor. Copiii sunt luaţi şi ei la cimitir, ca să înveţe rânduiala strămoşească pe care o vor pune în practică când vor creşte şi când le va reveni această datorie de suflet.
Nu uită nimeni că în această zi se aduce cinste eroilor căzuţi la datorie pentru apărarea ţării şi întregirea neamului românesc. Îmi aduc aminte, încă de când eram copil, cum părinţii ne puneau să culegem flori, pentru a face o coroană pe care să o ducem la mormântul eroilor. Era o adevărată jertfă a noastră, ca prinos de recunoştinţă şi aducere aminte. Chiar dacă traversam perioada comunistă, cei care ne opreau să mergem la Sfânta Biserică ne îndemnau, în această zi sfântă, să învăţăm cântece patriotice şi poezii eroice, apoi, încolonaţi doi câte doi, toată şcoala mergea la cimitir, unde, la mormintele eroilor, le intonam cu glas puternic. Din păcate, acum, în puţine sate copiii se mai pregătesc pentru ziua eroilor cu astfel de obiceiuri. Nu s-a pierdut însă obiceiul cinstirii celor adormiţi. Cel mai important moment al zilei de Ispas este, şi astăzi, acela când, după terminarea Sfintei Liturghii, preotul, în sunetul clopotelor, merge la mormintele eroilor sau la monumentele ridicate în cinstea lor, unde se adună multă lume, pentru a oficia slujba de pomenire. Chiar dacă nu au loc momente festive speciale, oamenii îşi aduc aminte de eroi, nu lipsesc de la mormintele lor, unde se adună laolaltă să cânte „veşnică pomenire“, rostind printre lacrimi „Dumnezeu să-i ierte!“.
.jpg)
