Cuvântul tânărului: Creştinismul, „new way of life“

"Fiţi înţelepţi ca şerpii şi blânzi ca porumbeii" este exigenţa principală în viaţa celui ce-şi desfăşoară existenţa între Cruce şi Înviere. Hristos cheamă la luciditate: "Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proşti. Ne cheamă să fim buni, blânzi, smeriţi cu inima, cinstiţi, dar nu tâmpiţi", spunea Nicolae Steinhardt în "Juralul fericirii". Normalitatea creştină ţine de trezvie duhovnicească, iar prostia este un păcat de slăbiciune, de lene, de nefolosire a talantului.

Creştinismul nu înseamnă adăpostirea conştiinţelor la streaşina putredă a comodităţii spirituale, care se manifestă în gesturi secate de conţinut şi finalitate soteriologică. Hristos a venit în lume nu ca să introducă o nouă religie, ci un nou "way of life", spunea tot Nicolae Steinhardt. Un mod de viaţă care să trezească, să scuture conştiinţele amorţite de păcat, să şocheze, să provoace la luptă, să scoată din certitudini şi prejudecăţi înrădăcinate. De aceea, Domnul zice că "Împărăţia Cerurilor se ia cu asalt" ori "N-am venit să aduc pace, ci sabia".

Cunoaşterea însuşirilor Persoanei lui Iisus Hristos, ignorat chiar de către creştini, înseamnă cunoaşterea propriei identităţi creştine şi a exigenţelor vieţii celei noi şi adevărate. "Redescoperirea Ortodoxiei începe cu readucerea Persoanei lui Hristos în centrul credinţei şi spiritualităţii. Spiritualitatea creştină a cunoscut perioade de confuzie numai atunci când a ignorat urmarea Lui. (...) Orice creştin trebuie să facă experienţa lui Filip din Betsaida: "Am aflat pe Acela despre care au scris Moise în Lege şi proorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazareth" (Ioan 1.15)", arată pr. prof. dr. Ion Bria, în cartea sa "Spre plinirea Evangheliei".

Fericitul convertit la ortodoxie de la Rohia a făcut acest parcurs, căci în "Jurnalul" său găsim suficient de multe trăsături ale lui Hristos, care în viaţa părintelui Steinhardt nu au rămas în stadiul de enunţare. În viziunea sa, Domnul are trăsăturile aristocratului, ale nobilului, în dezacord total cu cele ale şmecherului, care ni se oferă astăzi, de cele mai multe ori, ca model de viaţă. Domnul "mai întâi stă la uşă şi bate; e discret. Apoi că are încredere în oameni, nu-i bănuitor. Şi încrederea e prima calitate a boierului şi cavalerului, bănuiala fiind, dimpotrivă, principala trăsătură a şmecherului, (...) Reacţia numărul unu e întotdeauna bănuiala, iar neasemuita satisfacţie - putinţa de a şti că semenul lor e tot atât de întinat ca şi ei. Hristos iartă uşor şi deplin. Şmecherul nu iartă niciodată, ori dacă se înduplecă o face greu, în silă, cu ţârâita. Pe când Domnul (zice): "Nici Eu nu te osândesc. Mergi şi nu mai păcătui". Alte trăsături ale lui Hristos: e oricând gata să vină în ajutor, atâta aşteaptă. Îi e milă... e mereu atent şi politicos, "prietene" îi spune lui Iuda. Niciodată o insultă, ori o vorbă dispreţuitoare faţă de păcătos, nu se vede din nici un text vreun moralism înţepat... nici o condiţie prealabilă pusă păcătoşilor, nici o discriminare: "Pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afară". Ori de câte ori dă, dă din belşug (...). Pe toţi oamenii îi îmbie să se recunoască drept ceea ce sunt cu adevărat: nişte fii ai Tatălui, ai Stăpânului". Sunt câteva dintre trăsăturile pe care monahul de la Rohia ni le pune la inimă.

Parohia este cea mai bună şcoală de formare a personalităţii creştine. Dincolo de citirea cărţilor despre Ortodoxie, a pelerinajelor la locurile mustind de spiritualitate curat ortodoxă, ucenicia pe lângă un părinte spiritual, participarea la slujbele Bisericii şi împlinirea acelei liturghii de după Liturghie, în comuniune cu ceilalţi, sunt mijloacele prin care un creştin creşte şi se maturizează în Hristos.

Până la ce punct maturizarea în credinţă se grefează pe maturizarea afectivă şi umană a persoanei? Care este raportul între maturitatea credinţei şi sfinţenie? Sunt întrebări ce reflectă cultura contemporană sensibilă la devenirea individului. Însă, dincolo de acestea, este vorba de o convertire continuă a persoanei la Hristos, de o creştere în viaţa în Hristos, de o lepădare de omul cel vechi. Taina Botezului este începutul procesului de înnoire a omului în Hristos, efort care durează întreaga viaţă. "Să vă dezbrăcaţi de vieţuirea voastră cea mai dinainte, de omul cel vechi", le spune Sfântul Apostol Pavel efesenilor, "şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, cel după Dumnezeu, zidit întru dreptate şi sfinţenia adevărului" (Ef. 4.22, 24).

Un creştinism arid, dominat de fetişuri şi superstiţii personale, nu marchează decât o credinţă infantilă, lipsită de conţinut şi trăire reală, teren prielnic orgoliilor şi frustrărilor de tot felul, care se manifestă atât de pregnant în atitudinea contemporană. Ca să nu mai fim "copii duşi de valuri, purtaţi încoace şi încolo de orice avânt al învăţăturii, prin înşelarea oamenilor, prin vicleşugul lor" (Ef. 4.14), să ţinem "adevărul în iubire, să creştem întru toate pentru El, Care este Capul - Hristos" (Ef. 4.15). Într-o lume roasă de virusul mândriei şi al "grijii de multe", cum se spune în Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, într-o lume care a pierdut simţul dăruirii şi al iubirii aproapelui, efortul asumării acestui "new way of life" nu este deloc uşor. Cheia însă ne-o dă tot El: "Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară" (Matei 11. 29-30).