„Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, Nașterea din Fecioara Maria a Fiului lui Dumnezeu devenit Om, a fost prăznuită cu multă solemnitate și bucurie la Catedrala Patriarhală din
„Darurile Duhului Sfânt coboară spre noi, pentru a ne înălţa în iubirea Preasfintei Treimi“
În duminica Pogorârii Duhului Sfânt, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a asistat la slujba Sfintei Liturghii şi a Vecerniei plecării genunchilor ce s-a săvârşit în Paraclisul patriarhal.
După săvârşirea Vecerniei speciale din această duminică, în cadrul căreia a citit cele opt rugăciuni de binecuvântare, Preafericitul Părinte Daniel a rostit un cuvânt de învăţătură în care a arătat în mod deosebit faptul că Sfântul Duh lucrează în chip minunat în lume şi mai ales în Biserica Preasfintei Treimi. „Duhul Sfânt este persoana Sfintei Treimi care lucrează în lume în modul cel mai tainic. Dacă Fiul ia chip de om, Duhul Sfânt se ascunde în spatele chipului fiecărui om care crede în Hristos şi se întoarce spre Dumnezeu-Tatăl. Duhul Sfânt este cineva care nu se află în faţa noastră, ci este cineva care lucrează în viaţa noastră şi sălăşluieşte în sufletele noastre, în inima noastră, în mintea noastră. Duhul Sfânt este Duhul înfierii. El ne dăruieşte lumina cunoştinţei, căci suntem înfianţi în Dumnezeu-Fiul spre Slava şi bucuria lui Dumnezeu-Tatăl. Duhul Sfânt este lucrător în viaţa noastră din interiorul ei. El nu se vede, nu poate fi descris, nu poate fi cuprins“, a spus Părintele Patriarh. „Duhul Sfânt ne încălzeşte inima, ca să ne rugăm fierbinte“ În continuare, Preafericitul Părinte Daniel a arătat că, în Sfânta Scriptură a Noului Testament, Sfântul Duh apare o singură dată, în chip de porumbel, iar Sfântul Evanghelist Luca Îl descrie ca luând chip de limbi de foc, pentru că focul luminează, încălzeşte şi curăţeşte toată întinăciunea. „Duhul Sfânt luminează neamuri diferite, popoare diferite, persoane diferite, să vadă pe Unul, Singurul, Adevăratul Dumnezeu. Duhul Sfânt ca luminător este Duhul Adevărului. El luminează pe oameni ca să cunoască adevărul, să se îndepărteze de rătăcirea idolilor, de rătăcirea ereziilor, de rătăcirea patimilor, de rătăcirea închipuirilor de sine, de rătăcirea vieţii egoiste. Duhul Sfânt luminează pe oameni într-o lume întunecată de păcat, aşa cum luminează focul în noapte. Duhul Sfânt încălzeşte credinţa noastră. Foarte adesea, omul este rece, nu mai are dorinţa de rugăciune. S-a răcit şi s-a sărăcit inima noastră de nelucrare duhovnicească. Duhul Sfânt este foc în-călzitor ce ne încălzeşte inima ca să ne rugăm fierbinte“. Sfinţitor al omului şi al întregii creaţii Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a arătat că cele opt rugăciuni speciale de la Vecernie arată puterea curăţitoare de păcate şi dătătoare de viaţă a Duhului Sfânt, iar Dătătorul de viaţă este pomenit în ziua Cincizecimii ca sfinţitor al omului, iar prin om, ca sfinţitor al întregii creaţii. În final, Întâistătătorul Bisericii noastre a explicat că „Ortodoxia nu limitează lucrarea Duhul Sfânt doar la sufletul omului, ci toate se sfinţesc prin Unul şi Acelaşi Duh Sfânt, atunci când omul caută să se sfinţească mai întâi pe sine, în trupul şi sufletul său. Aceste daruri ale Duhului Sfânt vin spre noi pentru ca să ne înalţe la ceruri. Ele pogoară spre noi, ca pe noi să ne înalţe în iubirea Preasfintei Treimi. Duhul Sfânt coboară în lume, ca pe noi, cei din lume, să ne ridice la ceruri după chipul Mântuitorului Iisus Hristos.“