Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
De Sfântul Nicolae, brăilenii şi-au serbat ocrotitorul
La numai o săptămână distanţă de praznicul Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul Arhiepiscopiei Dunării de Jos, o altă sărbătoare importantă prilejuieşte bucurie duhovnicească în inimile creştinilor de la Dunăre: sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, ocrotitorul spiritual al oraşului Brăila.
Practic, această sărbătoare este o continuare firească a celei de la Galaţi, atunci când suflarea creştinească de aici şi-a serbat patronul spiritual. De fapt, în Arhiepiscopia Dunării de Jos, programele religioase pregătite pentru aceste serbări se îmbină unele cu altele, astfel că, la prăznuirea sfinţilor lui Dumnezeu, întreaga Eparhie este în sărbătoare, nu numai oraşele Galaţi şi Brăila. Pe parcursul lunii noiembrie şi începutul lunii decembrie, credincioşii brăileni au cinstit, prin diferite manifestări religioase, organizate de Arhiepiscopie, în colaborare cu municipalitatea, pe Sfântul Ierarh Nicolae, ocrotitorul urbei. În toate parohiile din municipiu, sărbătoarea Sfântului Nicolae a fost pregătită prin slujba Acatistului, urmată de cateheze şi meditaţii duhovniceşti, acţiuni social-filantropice etc. O constantă a acestor sărbători o reprezintă pelerinajul cu moaştele sfinţilor. Anul acesta au fost scoase în pelerinaj moaştele Sfântului Ierarh Nicolae pe care Eparhia, prin ierarhul ei, Înalt Preasfinţitul Casian, le-a primit de la parohia „Sf. Gheorghe“- Nou din Bucureşti, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Moaştele Sfântului Nicolae împreună cu cele ale Sfântului Andrei au poposit mai întâi la Penitenciarul de Maximă Siguranţă - Brăila, în data zilei de vineri, 4 decembrie 2009. Astfel, deţinuţii de aici s-au putut bucura de binecuvântarea lui Dumnezeu revărsată prin sfinţi, la hramul oraşului. În seara aceleiaşi zile, sfintele moaşte au fost purtate în pelerinaj „pe cărările sfinţilor“ de la Biserica monument istoric „Sfinţii Arhangheli“ la Biserica „Sf. Nicolae“ din Brăila şi apoi depuse spre închinare într-un frumos baldachin, unde pelerinii au putut să le venereze timp de 3 zile. La eveniment au participat, alături de credincioşii de la parohiile brăilene, şi autorităţile locale, tineri liceeni şi seminarişti, precum şi elevi din cadrul programului „Hristos împărtăşit copiilor“. Actualitatea vieţii Sfântului Nicolae La aceeaşi biserică, în ziua prăznuirii Sfântului, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de către IPS Arhiepiscop Casian, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi de la parohiile din oraş. La slujbă au asistat oficialităţi locale, elevi şi profesori, împreună cu mulţime de credincioşi. În cuvântul de învăţătură, IPS Casian a evidenţiat actualitatea vieţii Sfântului Ierarh Nicolae ca model pentru educaţia creştinească a copiilor: „Centrul acestei sărbători a măritului Ierarh Nicolae îl ocupă copiii. Atunci când pomenim numele copiilor se face o tăcere în gândurile noastre, pentru că avem multe de învăţat de la Sfântul Nicolae în legătură cu rolul copilului în viaţa şi societatea noastră. Mama Sfântului Nicolae era atât de evlavioasă încât, atunci când era copil, sfântul refuza să se alăpteze de la sânul stâng al mamei sale. De aceea, nu există sfânt care să nu amintească, în viaţa lui, despre mama lui sfântă. De multe ori, mamele sfinţilor au fost canonizate de Biserică tocmai pentru darul mare pe care l-au făcut Bisericii. O mamă care oferă Bisericii un fiu care devine slujitor, sau rugător, sau monah, sau profesor, care devine om pentru ceilalţi oameni, aceea este o mamă sfântă. Ca să putem vorbi corect despre creşterea creştină a copiilor de azi, este bine să vedem dacă mai putem spune ceea ce spuneau chiar şi păgânii, în secolul al IV-lea, cu admiraţie: «Ce mame au creştinii!». Astăzi, învăţăm să fim învăţători mai buni pentru copiii noştri, căci Sfântul Nicolae ne arată darul lui Dumnezeu, care sunt, în primul rând, copiii“. Şi pentru că Sfântul Ierarh Nicolae, cel ce aduce daruri, nu se dezminte niciodată, la sfârşit, copiii au avut motiv de bucurie: din grija Consiliului şi Comitetului parohial şi împreună cu Primăria Brăila, au fost pregătite 300 de pachete cu daruri care au fost oferite celor mici. Tot în acest cadru, au fost premiaţi şi câştigătorii Concursului de Religie „Sfinţii - prietenii lui Dumnezeu şi îndrumătorii tinerilor“, organizat de Arhiepiscopie, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila. Aceştia au primit diplome din partea Chiriarhului Dunării de Jos, dar şi cărţi şi daruri. La rândul ei, parohia-gazdă a premiat cei mai buni elevi la acelaşi concurs de la Liceul Teoretic „Nicolae Iorga“ cu care parohia are o bună colaborare. Prăznuirea Sfântului Nicolae la Brăila s-a încheiat cu sfinţirea noului sediu al Cantinei social-filantropice „Sf. Nicolae“ şi „Sf. Vasile cel Mare“ din parohia „Naşterea Domnului“, unde servesc zilnic masa 100 de persoane defavorizate.