Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit în Duminica dinaintea Crăciunului, a Sfinților Părinți după trup ai Domnului, 22 decembrie 2024, un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul
Debutul Triodului la un așezământ monahal din Vrancea
În Duminica a 33-a după Rusalii, 25 februarie, la Mănăstirea Sihastru din comuna vrânceană Ploscuțeni, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, în prezența călugărițelor din obștea monahală și a unui mare număr de credincioși. Corul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul” al eparhiei a oferit răspunsurile liturgice.
Ierarhul a slujit în Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” a așezământului monastic, împreună cu pr. Marian Gegea, vicar administrativ eparhial, pr. Cristinel Popa, protopop al Protoieriei Panciu, protos. Paisie Curcuță, duhovnicul Mănăstirii Diaconești din județul Bacău, protos. Isidor Iacob, duhovnicul Mănăstirii Sihastru, și pr. Petru Giușcă, de la Parohia „Sfânta Ecaterina” din Bârlad.
În predica rostită, Înaltpreasfinția Sa a subliniat sensurile duhovnicești ale Evangheliei duminicale ce ne înfățișează Pilda vameșului și a fariseului (Luca 18, 10-14).
„Călătoria noastră din perioada Triodului trebuie să o începem rugându-ne la Sfânta Liturghie, în sfintele biserici, dar și acasă, după modelul vameșului, cerându-I lui Dumnezeu, cu inimă înfrântă și smerită (cf. Psalmul 50, 18), ajutor și milă. Dacă ne vom strădui să ne comportăm asemenea sfinților - cu evlavie și smerenie -, Părintele ceresc ne va binecuvânta cu harul Său și vom avea parte de lumină și fericire. Doar atunci când te pocăiești cu adevărat și recunoști cu sinceritate scăderile sau minusurile propriei persoane, Dumnezeu te întărește în toate neputințele și slăbiciunile tale. Așadar, Biserica ne îndeamnă ca, luând aminte la exemplul de pocăință al lui Zaheu vameșul, la rugăciunea stăruitoare a femeii cananeence și la modul în care s-a rugat în templu vameșul din parabola de astăzi, să pornim în această călătorie spirituală cu privirea ațintită spre cele de Sus și cu hotărârea de a împlini poruncile Mântuitorului Hristos din Sfânta Evanghelie, nu pentru Sine, ci pentru folosul nostru duhovnicesc”, a precizat chiriarhul locului.
La final, maica stareță Teoctista Dănilă i-a mulțumit Părintelui Arhiepiscop Ciprian pentru slujire și binecuvântare, dăruindu-i o icoană a Maicii Domnului.