În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Delegație din Grecia în vizită la Patriarhia Română
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a primit marți, 2 mai, vizita delegației care a adus cinstitele moaște ale Sfântului Apostol Toma și ale Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina la sărbătoarea Mănăstirii Pantocrator din Episcopia Alexandriei și Teleormanului. Preafericirea Sa a transmis membrilor delegației un cuvânt de binecuvântare și mulțumire pentru prezența în țara noastră și le-a oferit la final daruri.
Membrii delegației grecești care au participat la hramul Mănăstirii Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman, însoțind cinstitul cap al Sfântului Apostol Toma, adus din insula Patmos, precum și un fragment din mâna Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina, aflat în tezaurul sacru al Mitropoliei de Kitros, Katerini și Platamonas, l-au vizitat pe Preafericitul Părinte Patriarh Daniel mai înainte de întoarcerea în Grecia.
Oaspeții greci au fost întâmpinați de Întâistătătorul Bisericii noastre în Salonul „Sfinții Români” al Reședinței Patriarhale. După ce s-a închinat la cinstitele moaște purtate de părintele arhimandrit Vartolomeu, iconomul Mănăstirii „Sfântul Ioan Evanghelistul” din insula Patmos, respectiv de părintele arhimandrit Varnava, vicarul Mitropoliei de Kitros, Katerini și Platamonas, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit un cuvânt de binecuvântare în care a subliniat bunele relații care există între cele două popoare, român și grec, precum și între Biserica Ortodoxă Română și Patriarhia Ecumenică, sub jurisdicția căreia se află insula Patmos, și Biserica Ortodoxă a Greciei.
„Aceasta este o intensificare a bucuriei sărbătorii Sfintelor Paști în țara noastră prin pelerinajul cu aceste sfinte moaște. Această bucurie arată și bucuria frățească între Bisericile noastre Ortodoxe surori și între popoarele noastre, grec și român, ceea ce este o mare binecuvântare. Într-o vreme de mari incertitudini este bine să afirmăm legătura spirituală bazată pe credința în Iisus Hristos, Biruitorul păcatului, al violenței și al morții și Dătătorul unei alte vieți, viața nouă, viața veșnică cerească. Legăturile Bisericii Ortodoxe Române cu Patriarhia Ecumenică și cu Biserica Ortodoxă a Greciei sunt relații de secole. Recent, au fost deshumate la Sfântul Munte Athos osemintele unui părinte aghiorit de origine română, protosinghelul Petroniu Tănase, după ce mai înainte au fost deshumate osemintele cuviosului părinte Dionisie Ignat de la Schitul Colciu. Aceste două evenimente au arătat, de asemenea, legăturile frățești între poporul grec și poporul român și mai ales trăirea Ortodoxiei împreună pe același Sfânt Munte dedicat Maicii Domnului. Este important să facem cunoscut din nou faptul că noi am cerut Patriarhiei Ecumenice, Sanctității Sale Bartolomeu, să proclame canonizarea acestor doi părinți aghioriți de origine română, care au fost mărturisitori ai credinței creștine în timpul comunismului și ascultători în Sfântul Munte Athos. Ortodoxia se înnoiește pe baza Tradiției și prin mărturia sfinților din fiecare veac. În anul 2025 avem în program canonizarea a 12 sfinți români care au fost mari mărturisitori ai credinței în timpul comunismului în țară. Această canonizare se face cu prilejul împlinirii a 1.700 de ani de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, dar și a 140 de ani de autocefalie a Bisericii Ortodoxe Române și a 100 de ani de când aceasta a fost ridicată la rang de Patriarhie. Avem aceste legături frățești care se exprimă, pe înțelesul poporului, mai ales la nivel de pelerinaj. Pelerinajele cu moaștele sfinților aduc bucurie și poporului simplu. Evlavia credincioșilor față de sfinți este mărturia că Hristos lucrează în Biserica Sa prin Duhul Sfânt și rezultatul acestei lucrări sunt sfinții în toate popoarele ortodoxe”, a spus Preafericirea Sa.
Totodată, Patriarhul României a adresat și un cuvânt de mulțumire și felicitare delegației grecești pentru misiunea pastorală desfășurată prin pelerinajul cu cinstitele moaște la sărbătoarea mănăstirii teleormănene, subliniind necesitatea cinstirii Sfintei Mironosițe Maria Magdalena, care a fost primul martor al Învierii Mântuitorului.
La final, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oferit Înaltpreasfințitului Părinte Gheorghios, Mitropolitul de Kitros, Katerini și Platamonas, Ordinul „Sfântul Apostol Andrei” pentru ierarhi, iar membrilor delegației lucrări apărute la Editurile Patriarhiei Române, precum și butoni cu stema Patriarhiei Române. La rândul lor, membrii delegației i-au oferit Preafericirii Sale un toiag arhieresc, icoane, precum și alte daruri.