Denia Acatistului Bunei Vestiri la Catedrala Patriarhală

În Biserica Ortodoxă, în vinerea săptămânii a cincea a Postului Sfintelor Paști este săvârșită Denia Acatistului Bunei Vestiri. Această Utrenie cu rânduială specială a fost oficiată la Catedrala Patriarhală din București de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi.

După ce miercuri credin­cioșii ortodocși au luat parte la prima denie a Postului Mare, înălțând rugăciuni de pocăință, în seara zilei de vineri, 19 aprilie 2024, potrivit rânduielii, aceștia au participat la a doua Utrenie cu rânduială specială a pe­rioadei liturgice în care ne aflăm. În cadrul acestei slujbe a fost rostit Imnul Acatist al Bunei Vestiri și, totodată, s-a citit în trei părți și „Istoria de folos din scrieri vechi aşezată”. Ea amintește trei evenimente din perioada Imperiului Bizantin când, prin rugăciunile Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, Constantinopolul a fost izbăvit în chip minunat de asediile invadatorilor păgâni.

La finalul Deniei Acatistului Bunei Vestiri săvârșite în lăcașul de închinare de pe Colina Patriarhiei, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a rostit un cuvânt de învățătură în care a evidențiat ocrotirea deosebită a Maicii Domnului de care s-a bucurat, pe tot parcursul istoriei sale, capitala Imperiului Roman de Răsărit: „Dacă am ascultat cu atenție istorisirile minunilor prezentate în timpul deniei, am reținut că, prin rugăciune fierbinte, cetatea Constantinopolului a fost izbăvită de cei care o prigoneau. Cea dintâi dintre aceste situații-limită prin care a trecut orașul s-a întâmplat la începutul veacului al 7-lea. Astfel de situații, de atacuri, s-au repetat apoi după mai multe decenii, până la sfârșitul veacului al 9-lea. Din toate acestea, în chip minunat, neașteptat, având în vedere numărul mic al luptătorilor din interiorul cetății Constantinopolului în comparație cu cel al atacatorilor, cetatea a scăpat. Cre­dincioșii, împreună cu păstorul cetății, cu preoții, cu pruncii nevino­vați, au înconjurat cu sfinte icoane și cu lemnul Cinstitei și de viață făcătoarei Cruci a Mântuitorului zidurile cetății, și astfel ea a fost salvată. În întreaga istorie a lumii, nici un loc nu a fost acoperit de atâtea bucurii, de o asemenea slavă și de atâtea împliniri precum cetatea Constantinopolului, din vremea zidirii și până la căderea ei. Dacă cetatea a căzut, în anul 1453, din judecăți care nouă ne rămân străine, nu înseamnă că Maica Domnului și-a întors fața de la acest loc unde numele ei a fost slăvit și unde s-au aflat cele mai frumoase biserici și picturi închinate ei”.

În continuare, Preasfinția Sa a vorbit despre istoria și posibilii autori ai cunoscutului imn acatist închinat Fecioarei Maria: „Printre cei care au slujit-o în mod deosebit pe Maica lui Dumnezeu, pe lângă evla­vioasa împărăteasă Pulheria, s-au numărat aproape toți păstorii Constantinopolului. Câțiva dintre ei au scris despre ea și pentru sărbătorile ei. Voi aminti în treacăt de Sfântul Ioan Gură, de Proclu, viitorul Arhi­episcop al Constantinopolului, ucenic apropiat al dumnezeiescului Hrisostom și, mai târziu, de Gherman, Fotie și alții. Nu știm exact cine a alcătuit acest Imn Acatist al Maicii Domnului. Unii spun că datorăm cea mai mare parte a lui unui mare imnograf, lui Roman Melodul, care a trecut către Domnul la începutul domniei împăratului Iustinian. Filologii, teologii și istoricii au ajuns la concluzia că lui nu îi aparțin decât câteva frânturi din acest imn, și că partea cea mai consistentă s-ar datora unui mare ierarh, rămas prea puțin cunoscut, așezat alături de marii ierarhi ai veacului de aur. El s-a numit Vasile și a păstorit în Seleucia. Din cuvântările lui, aflăm aproape în întregime cuvintele din acatistul pe care l-am ascultat, la fel cum aflăm, în cântările Nașterii și Învierii Domnului, la Bobotează sau la Rusalii, cuvintele dumnezeiescului Grigorie, Arhiepiscopul Constantinopolului, preluate de imnografi aproape în întregime. Acatistul pe care l-am ascultat, în cuprinsul căruia se regăsesc cuvintele Episcopului Vasile al Seleuciei, a fost oarecum modificat după izbânda repurtată de constantinopolitani împotriva celor care voiau să cucerească cetatea. (...) Făcând o paralelă între ceea ce s-a întâmplat atunci și războiul nevăzut din vremea noastră, ieromonahul Macarie Simonopetritul ne spune că în vremea aceea a fost război împotriva unei cetăți, care a fost salvată, dar acum se duce război împotriva oamenilor care caută să ajungă la Dumnezeu. Dacă războiul acela a fost cumplit, cel de acum este pe viață și pe moarte. Perioada aceasta pe care o traversăm este o perioadă a unei astfel de lupte, la fel de grea precum cea purtată de cre­dincioșii din Constantinopol. Ei au biruit cu ajutorul lui Dumnezeu. Cu nădejde în rugăciunile și în ocrotirea Maicii Domnului, nădăjduim să biruim și noi. Părinții Bisericii ne-o încredințează pe Maica Domnului ca rugătoare. Dacă ea a fost atât de aproape de Mântuitorul, trebuie să îi cerem și noi ajutorul și mijlocirea”, a concluzionat ierarhul.