Denia Canonului Mare la Catedrala Patriarhală

Prima Denie din perioada acestui Post al Sfintelor Paști a adunat miercuri seara, 29 martie, numeroși credincioși pe Colina Bucuriei. Aceștia au înălțat rugăciuni de pocăință în cadrul Deniei Canonului Mare, săvârșită în Catedrala Patriarhală de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

La ceasul obișnuit al Vecerniei, miercuri seara, clopotele Catedralei Patriarhale au vestit credincioșilor începerea primei slujbe din șirul Utreniilor cu rânduială specială numite Denii din cadrul acestui Post al Păresimilor. În cadrul acestei rânduieli aparte, care este Utrenia zilei de joi din săptămâna a cincea a Sfântului și Marelui Post, a fost citit integral Canonul Mare de pocăință, alcătuire a Sfântului Ierarh Andrei, Arhi­episcopul Cretei, precum și viața Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, căreia îi este dedicată și Duminica a 5-a din Postul Mare.

Slujba din Catedrala Patriarhală a fost săvârșită de Prea­sfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureș­tilor, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai sfântului lăcaș, răspunsurile de la strană fiind oferite de slujitori și membri ai Grupului psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale.

La finalul Deniei, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură în care a evidențiat trei aspecte ce reies din textul Canonului Mare, care pot fi călăuze sau trepte în urcușul duhovnicesc al Postului Sfintelor Paști. „Acum, după ce am ascultat din nou Canonul, cu aceeași părere de rău pentru neputințele noastre, e bine să plecăm cu câteva concluzii de la Sfântul Andrei Criteanul. Vă propun trei trepte de urcuș pe această scară care ne-ar putea duce către Dumnezeu, dacă dorim să o urmăm. O treaptă este reprezentată de lacrimi. Știm ce înseamnă lacrimile. Nu lacrimile pentru insuccesul nostru, pentru o ne­re­ușită, pentru o atitudine potrivnică pe care cineva ne-ar arăta-o, ci lacrimile pentru greșelile noastre. Sfântul Andrei Criteanul ne spune: «De unde voi începe a plânge faptele vieții mele cele netrebnice?» A avut această smerenie rar întâlnită și a înțeles că o lacrimă poate șterge toate păcatele pentru că al doilea botez îl oferă tocmai lacrimile, când cineva le arată înaintea lui Dumnezeu și nu înaintea oamenilor. De asemenea, autorul Canonului ne spune: «Lacrimile desfrânatei și eu le vărs înaintea Ta, Mântuitorule!» Își aduce aminte de cea care a primit iertare pentru că a avut lacrimi. De aceea Mântuitorul a spus atunci că îi sunt iertate păcatele pentru că mult iubise. O altă treaptă pe care ne-o propune Sfântul Andrei Criteanul este tulburătoarea mărturisire. În urmă cu amar de vreme, adică 1300 de ani, Sfântul Andrei al Cretei mărturisea: «Cele ascunse ale inimii mele le-am mărturisit Ție, Judecătorul meu. Vezi smerenia mea, vezi și necazul meu. Greșit-am, fărădelege am făcut, nu m-am îndreptat înaintea Ta, nici am păzit, nici am făcut precum ne-ai poruncit!» Sunt teologi care spun că unii nevoitori au transformat nopțile în zi. Dar aici, Sfântul Andrei ne spune că «negură adâncă a adus peste mine noaptea păcatului». În fine, un alt gând care poate fi treaptă în urcușul nostru către noaptea Învierii este gândirea la sfârșitul nostru, nu la sfârșitul ­altcuiva. El ne spune: «Se apropie, suflete, sfârșitul! Tu nu te îngrijești, iar timpul se scurtează»”, a spus Preasfinția Sa.

Canonul cel Mare, invitația la urcuș pe scara virtuților

În încheierea cuvântului său, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a evidențiat faptul că imnul de pocăință al Sfântului Andrei Criteanul este o invitație pentru toți credincioșii de a urca pe scara virtuților care duce la Împă­răția lui Dumnezeu. „Canonul Sfântului Andrei Criteanul este o in­vi­tație pentru urcuș pe scara aceasta care unește cerul cu pământul, pe care atunci și acum ­îngerii coborau și mai urcă încă, îngerii care păzesc sufletele celor care doresc să se întâlnească cu Dumnezeu. Știm din pictura exterioară a mănăstirilor din nordul Moldovei cum, de pe ultima treaptă a acestei scări, scară de care s-a ocupat Sfântul Ioan pe care îl pomenim în această zi, unul dintre cei care se străduia să urce a căzut. S-au întrebat teologii de ce de pe ultima treaptă. Fără a ști cu exactitate răspunsul, probabil deoarece gândul smerit l-a părăsit tocmai atunci când pășea pe ultima treaptă, pentru că smerenia trebuie să ne însoțească mereu, până ajun­gem înaintea lui Dumnezeu. Acest ­Canon al Sfântului Andrei Criteanul este o preafrumoasă rugăciune, o rugăciune extinsă care, ascultată cu toată inima, aduce un balsam, o nădejde sufletului smerit care dorește să se apropie de Dumnezeu. Autorul lui ne îndeamnă pe toți să ne depărtăm de păcatele celor care nu L-au ascultat pe Dumnezeu, să ne asemănăm cu cei care s-au smerit, cu cei care s-au întors, cu cei care, la un moment dat, au înțeles greșeala lor, s-au căit, au plâns cu amar, au venit înaintea lui Dumnezeu cerându-I iertare. Cel mai greu drum este cel de la păcat la virtute. Va trebui să regăsim drumul întoarcerii către Casa Părintelui cel Bun”, a arătat ierarhul.

Următoarea Denie, în cadrul căreia va fi intonat Acatistul Bunei Vestiri, este săvârșită în bisericile din Patriarhia Română în seara aceasta, seria acestor slujbe speciale încheindu-se cu buchetul Deniilor din Săptămâna Sfintelor Pătimiri, care se vor săvârși începând cu seara Duminicii Floriilor.