Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Deschiderea anului universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă clujeană
Studenții Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca au participat marţi, 1 octombrie, alături de profesorii lor, la deschiderea festivă a cursurilor.
Noul an universitar a fost deschis prin rugăciune în paraclisul facultății din Campusul Universitar „Nicolae Ivan”, studenţii şi profesorii participând la Sfânta Liturghie săvârşită de către pr. prof. dr. Vasile Stanciu, decanul facultății, împreună cu un sobor de preoți profesori și diaconi. La finalul slujbei, arhim. lect. dr. Benedict Vesa, cadru universitar al facultății și secretar eparhial al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, le-a adresat studenților un cuvânt de învățătură, vorbindu-le despre Maica Domnului ca paradigmă a teologului. „În același chip în care Maica Domnului s-a făcut casă a Cuvântului, în același chip și teologul este chemat să se facă casă a Cuvântului”, a spus arhim. Benedict Vesa.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. În aula facultății a fost susţinută o prelegere inaugurală de către lect. dr. Paul Siladi, cu tema „Teologia faptelor sau Mărturia prin sfințenia vieții”.
La deschiderea festivă a fost prezent și Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, care le-a adresat studenților un cuvânt de învățătură. Au mai luat cuvântul prorectorul Universității „Babeș-Bolyai”, prof. dr. Călin Rus, președintele Senatului UBB, pr. prof. dr. Ioan Chirilă și decanul Facultății de Teologie Ortodoxă, pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu.
La Facultatea de Teologie Ortodoxă clujeană sunt patru specializări la nivel licență: Teologie Pastorală, Teologie Didactică, Teologie Asistență Socială și Artă sacră; patru specializări la nivel master: Artă Sacră - conservarea, restaurarea şi crearea bunurilor culturale, Bioetica – Morală, Etică şi Deontologie, Consiliere pastorală şi asistenţă psihosocială și Istoria religiilor. Geopolitica religiilor monoteiste (creștinism, iudaism, islam); și 10 specializări la nivel doctorat: Spiritualitate ortodoxă, Muzică bisericească și Ritual, Teologia Vechiului Testament, cu elemente de arheologie biblică și limbă ebraică, Istoria Bisericii Ortodoxe Române cu noțiuni de paleografie, Misiologie și ecumenism, Istorie bisericească universală, Studiul biblic și exegetic al Noului Testament, Morală creștină, Teologie Pastorală și Drept Canonic Ortodox.