Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Descoperă comorile oraşului!
Cincisprezece tineri de la Colegiul Tehnic "Azur" din Timişoara au participat sâmbătă, 6 noiembrie, la o activitate intitulată "Descoperă comorile oraşului". Acţiunea a fost condusă de pr. prof. Cristian Miloş, coordonator local pentru cluburile IMPACT şi Adela Ardereanu, profesor de engleză şi lider al grupului IMPACT de la Colegiul Tehnic Azur.
În cadrul activităţii de sâmbătă, le-au fost prezentate elevilor principalele obiective turistice ale municipiului Timişoara. Elevii au aflat informaţii inedite vizitând Catedrala mitropolitană, Piaţa Unirii, complexul Bastion, precum şi zona recreativă de la Pădurea Verde. Activitatea de sâmbătă nu este una singulară, Fundaţia Noi Orizonturi desfăşurând în şcoală un program prin care tinerii elevi ai liceului sunt încurajaţi să devină persoane active, prin activităţi sociale, în comunităţile lor. Fundaţia Noi Orizonturi, înfiinţată în anul 2000, este o organizaţie non-profit cu sediul principal în Lupeni, cu birouri operaţionale în Bucureşti şi Cluj, având cluburi de tineret active în toate marile oraşe din ţară. Fundaţia Noi Orizonturi desfăşoară două proiecte majore: IMPACT şi "Viaţa". Cel intitulat "Viaţa" presupune o serie de activităţi într-o tabără de educaţie, în masivul Straja, prin care tinerii participanţi încearcă să dobândească abilităţi utile în planul dezvoltării personale. Modelul IMPACT constă în organizarea unor cluburi de iniţiativă comunitară pentru tineri, înfiinţate în şcoli generale şi licee. Grupele de vârstă cărora li se adresează programul sunt de 12-15 ani, respectiv 15-18 ani. Tinerii, actori ai schimbării sociale Cluburile reunesc aproximativ 25 de participanţi, iar activităţile lor sunt coordonate de către patru facilitatori - trei profesori din şcolile în care funcţionează cluburile şi un student voluntar. "Scopul programului IMPACT este încurajarea tinerilor pentru a deveni actori ai schimbării sociale, precum şi interiorizarea valorilor şi viziunii Bisericii ortodoxe într-un mod practic, concret, care transformă societatea, prin soluţionarea problemelor comunităţii şi promovarea viziunii urmăririi binelui comun. IMPACT promovează viziunea că tinerii pot investi în societate şi nu doar profita de ea. Serviciul în folosul comunităţii este o abordare practică a învăţăturii lui Iisus: "Toate vi le-am arătat, căci ostenindu-vă astfel, trebuie să ajutaţi pe cei slabi şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Iisus, căci el a zis: Mai fericit este a da decât a lua (Fapte 20:35)"", ne-a mărturisit părintele Cristian Miloş. Rezultatele programului IMPACT înregistrate doar în ultimii doi ani în judeţul Timiş nu sunt deloc neglijabile: 42 de profesori şi 187 de elevi activi în cele 10 cluburi IMPACT. "Cluburile au implementat până acum 32 de proiecte comunitare, cele mai multe dintre ele fiind proiecte social-umanitare. S-au bucurat de proiectele noastre peste 8.000 de beneficiari din azile de bătrâni, centre de plasament, elevi defavorizaţi sau provenind din categorii marginalizate", ne-a mai informat pr. Cristian Miloş. Programul IMPACT se derulează în multe şcoli din oraş, între care Şcoala cu clasele I - VIII nr. 25 , Şcoala cu clasele I - VIII nr. 30, Colegiul Tehnic Azur, Colegiul Tehnic Timişoara, Liceul Romano-Catolic Ger-hardinum, Grupul Şcolar Transporturi Căi Ferate, Liceul Teoretic "Dositei Obradovici", Liceul Teoretic "William Shakespeare", Colegiul Tehnic "Ion Mincu" şi Şcoala cu clasele I - VIII Sânandrei. O dată la trei luni, membrii IMPACT identifică o nevoie a comunităţii ce va sta la baza scrierii şi implementării unui proiect de serviciu în folosul comunităţii. Fiecare club primeşte din partea Fundaţiei Noi Orizonturi fondurile necesare derulării acestor proiecte, precum şi fonduri pentru materiale consumabile necesare bunei desfăşurări a activităţilor săptămânale. Prin joc şi poveste elevii au învăţat şi exersat valori ca încrederea, toleranţa, integritatea, respectul faţă de celălalt şi faţă de mediul înconjurător. "Elevii sunt toleranţi şi înţelegători" Prin proiectul în folosul comunităţii elevii au învăţat ce înseamnă implicarea, participarea şi sprijinirea comunităţii. "Participarea la proiect m-a ajutat să descopăr importanţa corectitudinii, a respectării promisiunilor făcute, pentru că alţi colegi au depins de mine. Am fost mulţumită de faptul că munca mea a fost apreciată de către ceilalţi voluntari", mărturiseşte Odor Roxana, de la clubul IMPACT din Sânandrei. Ana Usca, profesor şi lider IMPACT în Şcoala cu clasele I-VIII, nr. 25, Timişoara, descrie schimbările intervenite în comportamentul elevilor beneficiari ai programului IMPACT. "În urma activităţilor săptămânale şi a proiectelor derulate, elevii au devenit mai toleranţi, mai înţelegători, chiar mai maturi în relaţiile dintre ei. Le-a plăcut atmosfera plină de emotivitate ce se crea în sală, se regăseau în personajele din poveştile IMPACT şi regretau ceea ce făceau rău", a explicat ea. "Deşi am întâlnit în aproape 20 de ani de voluntariat multe proiecte educative şi programe pentru tineri, spun cu mâna pe inimă că IMPACT e cel mai bun program de tineret de care am auzit. Schimbările pe care le vedem în rândul tinerilor sunt extraordinare: nişte copii timizi, mulţumiţi să fie doar spectatori, devin lideri plini de iniţiativă pentru comunităţile lor. Dacă înainte aşteptau cu mâinile în sân ca autorităţile să le rezolve problemele, acum scriu proiecte prin care soluţionează problemele comunităţii. Schimbările în plan personal sunt şi ele remarcabile: tinerii apatici care se mulţumeau cu jocurile pe calculator devin creştini activi, plini de altruism şi compasiune, membri de nădejde ai Bisericii.", a mai spus pr. Cristian Miloş.