În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Despre „liturgism“ şi „ritualism“
ASCOR Cluj-Napoca a organizat joi, în Catedrala mitropolitană din Cluj-Napoca, o seară duhovnicească, avându-l ca invitat pe decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, pr. prof. univ. dr. Emil Jurcan. Pr. prof. Emil Jurcan a săvârşit Pavecerniţa împreună cu preoţii şi diaconii slujitori ai catedralei, după care a rostit cuvântul de învăţătură, în care a abordat problema pericolului de a transforma în ideologie chiar şi lucrurile cele mai de preţ în viaţa omului. În acest sens, din perspectiva religioasă a mileniului al treilea, pr. Jurcan s-a referit la adăugarea sufixului "ism" unor cuvinte care exprimă realităţi spirituale, particularitate care exprimă ideologizarea acestora. "Tema pe care o propun spre abordare este provocatoare pentru faptul că "ism"-ul, acest sufix întâlnit tot timpul ataşat la ideile, credinţa umanităţii, din păcate, exprimă transformarea acestei credinţe în ideologie", a arătat pr. Jurcan. A fost oferit, astfel, exemplul "elementelor numite liturgisme, aplecarea prea amprentată asupra acestor teme făcându-ne uneori să pierdem, din păcate, sensul şi fiorul sacralităţii", a arătat părintele profesor.
Dimensiunea exterioară periclitează trăirea Un alt exemplu dat de pr. Emil Jurcan s-a referit la accentuarea dimensiunii exterioare a actului liturgic, periclitând astfel dialogul tainic al omului cu Dumnezeu. "Liturgic şi ritual privind lucrurile, am putea spune că fără elementul de cunoaştere liturgic nu ne putem mişca. Avem nevoie de ritual. Nu poţi să faci o Liturghie haotic sau o slujbă haotică. Îţi trebuie o rânduială clară, pe care s-o păstrezi, s-o respecţi, şi atunci ştim exact în ce moment al Liturghiei ne aflăm. Dar când liturgicul devine liturgism şi ritualul devine ritualism, adăugând acest "ism" la sfârşitul termenilor, atunci de foarte multe ori suntem atenţi doar la aspectul acesta de mişcare, ritual, gesticulaţie, intonaţie muzicală la strană, şi pierdem ceva foarte important, pierdem rugăciunea, logosul, dialogul nostru cu Dumnezeu, şoapta aceea care ne face să ardă în noi inima noastră", a arătat părintele profesor. Tot joi, de la ora 20:00, pr. prof. Emil Jurcan a purtat un dialog cu tinerii în cadrul conferinţei ASCOR. (Pr. Florin Cătălin Ghiţ)