Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Dezbatere despre autism la Sibiu
Fundaţia "Un copil, o speranţă" - UCOS Sibiu împreună cu Biblioteca ASTRA au provocat o dezbatere publică, de necesitate la nivel local, dar şi naţional, pe tema "Autism şi societate", organizată cu prilejul Zilei Internaţionale de Conştientizare a Autismului, pe 2 aprilie.
Dezbaterea, desfăşurată pe 5 aprilie, a avut ca scop demararea unui proiect comun de conştientizare, educare şi sensibilizare a societăţii în general şi a comunităţii sibiene, în special, în privinţa persoanelor care suferă de autism. Discuţia s-a axat pe două întrebări-cheie: "Cum înţelegem?" şi "Cum ajutăm?". Ultima dintre ele - "Cum ajutăm?" - conturează şi finalitatea practică pe efortul comun al Bisericii, şcolii, spitalului şi a ONG-urilor. Evenimentul din foaierul Bibliotecii Judeţene ASTRA a deschis un dialog amplu, durabil şi al lucrului împreună pe termen lung, la care sunt invitate să ia parte activ toate instituţiile implicate în viaţa comunităţii. Printre invitaţi s-au aflat: psiholog Elena Miruna Tudorache, director al Fundaţiei "Un copil, o speranţă" - UCOS Sibiu, pr. conf. dr. Constantin Necula, din partea Mitropoliei Ardealului, prof. Delia Stoicescu, de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu, dr. Sanda Barb, de la Spitalul de Psihiatrie Sibiu, psihologi, profesori şi educatori. "Şcoală a părinţilor" În ţara noastră autismul constituie în mare parte o necunoscută pentru societate. Cu toate că s-a progresat mult în acest domeniu în ultimii 15 ani, depăşindu-se simpla stabilire de către medici a diagnosticului, se remarcă o reacţie negativă, o reticenţă şi chiar duritate în multe cazuri, manifestate de concetăţeni faţă de semenii lor şi familiile acestora. Fenomenul naşte nevoia împreună-lucrării tuturor actorilor principali ai comunităţii în scopul modificării mentalităţii sociale, respectării drepturilor şi integrării persoanelor cu dizabilităţi, precum şi susţinerii familiilor lor. Lucrul presupune, pe de o parte, informarea asupra acestui tip de deficienţă şi formarea, prin educaţie civică şi creştină, a unei atitudini tolerante, plină de înţelegere şi de iubire a aproapelui. Participanţii la dezbatere, venind cu o experienţă bogată în domeniu şi o dorinţă reală de implicare, au încercat găsirea unor puncte relevante, de necesitate imediată şi fezabile în viitor. Astfel, s-a propus crearea unei "şcoli a părinţilor", nu doar pentru cei ai căror copii suferă de dizabilităţi, ci şi pentru cei ai căror copii sunt sănătoşi. S-a mai propus crearea unui centru de zi cu atelier protejat pentru persoanele cu vârste peste 12 ani care suferă de autism, a unui centru săptămânal, precum şi a unui centru rezidenţial. Un aport important la întâlnire a fost al părinţilor persoanelor cu autism, care încearcă să spere şi să fie alături de educatori, profesori şi toţi ceilalţi care vor să facă ceva pentru copiii lor, împărtăşindu-le din experienţa proprie şi lucrând în echipă împreună cu aceştia. Următoarea întâlnire pe această temă, va avea loc la sediul Fundaţiei "Un copil, o speranţă" - UCOS Sibiu, la care sunt invitaţi să participe toţi actorii societăţii civile sibiene, cărora nu le este indiferentă soarta semenilor aflaţi în situaţie de boală.