În Ajunul Crăciunului, marți, 24 decembrie 2024, a avut loc la Catedrala Patriarhală din Capitală un concert de colinde susținut de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române și de Grupul psaltic
Dezbateri despre prevenirea abandonului şcolar
În Arhiepiscopia Aradului, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Timotei, Arhiepiscop al Aradului, a avut loc, în zilele de 22 şi 23 noiembrie, prima sesiune de formare a formatorilor din cadrul proiectului "Alege şcoala!", destinat prevenirii abandonului şcolar.
Întâlnirea a fost convocată de către Fundaţia World Vision România şi a avut loc în Arad, la Hotel Central. La seminar a participat un grup de zece preoţi din Protopopiatul Arad, care la finalul celor două zile de sesiune au dobândit calitatea de formatori în cadrul proiectului sus-amintit. Moderatorul seminarului de formare a fost pr. conf. univ. dr. Erdei Miron, în calitate de expert formator, iar de partea logistică şi de aspectele administrative a fost responsabil Andrei Mihail Bîja, specialist în relaţii sociale în cadrul proiectului. În prima zi, pe agenda întâlnirii s-au regăsit o seamă de comunicări şi precizări importante legate de proiectul în cauză. În introducere a avut loc o prezentare succintă a proiectului, iar apoi s-au dezbătut câteva aspecte teologice şi psihopedagogice legate de următoarele teme: abandonul şcolar (cauzele şi prevenirea sa); importanţa familiei în procesul educaţional (laborator al învierii şi şcoală a virtuţilor); formarea duhovnicească a catehetului; criza valorilor şi lipsa de modele în relaţia Biserică-Şcoală-Familie. În cea de-a doua zi a sesiunii de formare, în mijlocul cursanţilor s-a aflat şi Înalt Preasfinţitul Timotei, însoţit de părintele consilier cultural dr. Vasile Pop. În această a doua zi de dezbateri au fost puse în discuţie: modalităţi de cultivare a motivaţiei creştine a copiilor şi tinerilor; impactul televizorului în educaţia copilului; metode şi mijloace de predare. Au avut loc şi câteva comunicări de ordin administrativ, legate de completarea formularelor de înscriere a copiilor la orele de cateheză, iar apoi a fost vizionată o cateheză demonstrativă. Au urmat apoi discuţii libere pe marginea celor prezentate în cele două zile de seminar, fiecare participant putând oferi sugestii din activitatea personală legate de catehizarea copiilor, dar şi identificând anumite dificultăţi în implementarea proiectului. În încheierea dezbaterilor, IPS Timotei a adresat celor prezenţi un cuvânt lămuritor pe marginea celor expuse. Înalt Preasfinţia Sa a făcut o prezentare retrospectivă a metodei de catehizare a Bisericii, făcând apel la trecut şi evidenţiind câteva caracteristici ale educaţiei religioase a copiilor şi tinerilor, începând din perioada interbelică până în zilele noastre. Totodată, IPS Timotei a identificat şi câteva probleme cu care se confruntă educaţia religioasă a copiilor astăzi, dintre care amintim problematica abandonului şcolar, schimbarea de mentalităţi, care a dus printre altele şi la scăderea autorităţii preotului în şcoală şi chiar la lipsa acestuia din acest mediu. În acest sens, Părintele Arhiepiscop a pledat pentru o mai strânsă şi mai bună colaborare între cele două instituţii, atât de importante în procesul de educare a tinerei generaţii, Biserica şi Şcoala, aducând exemplul ilustrului mitropolit Andrei Şaguna, de curând canonizat, care a fost un adevărat ctitor de şcoli şi biserici.