Diaconul Teodor V. Damşa, vrednic slujitor al Bisericii

Biserica lui Hristos a avut şi are numeroşi păstori demni de slujirea la care au fost chemaţi. Aceştia nu s-au lepădat de Hristos în ciuda bătăilor, a muncilor şi a altor opresiuni ale regimului comunist şi au continuat să slujească Adevărului şi să lupte pentru păstrarea oilor în turma lui Hristos. Un asemenea păstor a fost şi diaconul profesor Teodor V. Damşa.

Diaconul profesor Teodor V. Damşa a fost îmbisericit pe seama Parohiei Timişoara - Iosefin la data de 8 septembrie 1981 şi a slujit aici până la sfârşitul vieţii. Născut la 25 decembrie 1919 în satul Cotiglet, judeţul Bihor, unde a urmat şi clasele primare, Teodor V. Damşa s-a înscris în toamna anului 1933 la Liceul "Emanuil Gojdu" din Oradea. Din cauza cedării Ardealului de Nord, ultimul an de studii l-a finalizat la Liceul "Samuil Vulcan" din Beiuş. După susţinerea bacalaureatului, tânărul Teodor V. Damşa a primit binecuvântarea episcopului martir Nicolae Popovici al Oradiei pentru a frecventa cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti. Ca student, a încheiat fiecare an de studii pe primul loc, iar anul III l-a finalizat cu cea mai mare medie pe facultate. După absolvire, în anul 1946, a susţinut examenul de capacitate preoţească, apoi a fost încadrat profesor de religie la Liceul "Emanuil Gojdu" din Oradea, dar a funcţionat la această catedră doar doi ani. În anul 1948, regimul comunist a scos religia din programa şcolară şi tânărul profesor a fost nevoit să predea limba română la mai multe şcoli: din satul natal, din Salonta, Ineu de Criş, Sanatoriul de copii "1 Mai" din Oradea şi Băile Felix. La data de 3 august 1959, înainte de a finaliza anul IV la Facultatea de Teologie din Cluj, Teodor V. Damşa a fost arestat de organele represive ale statului comunist. A cunoscut, astfel, regimul inuman al închisorilor comuniste din Oradea, Jilava şi Aiud, fiind condamnat la 10 ani de detenţie. Din august 1959 şi până în iulie 1962 nu a mai avut voie să comunice cu familia, la Aiud torţionarii repartizându-l în colonia de muncă. Abia în august 1963 a primit dreptul la primul vorbitor, singurul de altfel. În aceeaşi închisoare a făcut cunoştinţă şi cu "reeducarea" comunistă care a mutilat sufletul atâtor români şi a cauzat suferinţe inimaginabile. Întrebat dacă mai crede în Revelaţia divină, Teodor V. Damşa a răspuns: "Cred, pentru că eu sunt fiu credincios al Bisericii mele şi pentru că eu cred şi mărturisesc tot ce crede şi mărturiseşte Biserica".

Un cărturar

Teodor V. Damşa a fost eliberat din închisoare la 13 aprilie 1964, împreună cu alţi deţinuţi, şi din acel moment au început greutăţile legate de găsirea unui loc de muncă. După mai multe încercări făcute la Oradea şi Timişoara, în anul 1968 i s-a aprobat întoarcerea în învăţământ, mai întâi la Liceul din Făget, apoi la Ciacova. În anul 1970 s-a transferat, prin concurs, la Liceul "Ion Vidu" din Timişoara, unde a activat până la 1 octombrie 1980, când s-a pensionat. Deşi era urmărit în permanenţă şi activa în învăţământul de stat, a ţinut permanent legătura cu Biserica, a participat cu regularitate la sfintele slujbe şi a colaborat cu diverse materiale la revista "Mitropolia Banatului". Între timp, respectiv la 18 ianuarie 1973, s-a căsătorit cu profesoara de limba română Silvia Mailat, fără a avea urmaşi. Din anul 1990, diaconul profesor Teodor Damşa s-a reîntors la catedră şi a predat religia la Liceul "Ion Vidu" şi la "Colegiul Bănăţean" din Timişoara, până când suferinţele trupeşti l-au obligat să renunţe. Înfiinţarea "Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici", al cărei membru a fost, l-a apropiat de foştii colegi de suferinţă, alături de care s-a simţit ca într-o familie. A colaborat la revista "Memento" şi a luat parte activă la viaţa Asociaţiei şi a colaborat cu articole şi traduceri la foaia "Învierea" a Arhiepiscopiei Timişoarei. La 28 mai 1995, diaconul Teodor V. Damşa a trecut la Domnul, slujba de înmormântare fiind oficiată în biserica noastră parohială, de faţă fiind şi Mitropolitul Nicolae Corneanu al Banatului. Trupul acestui vrednic slujitor al altarului a fost aşezat apoi în cimitirul din Calea Şagului, din Timişoara.