Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Dialog cu tinerii despre Taina Sfântului Botez la Ploieşti
În amfiteatrul Colegiului Naţional "Mihai Viteazul" din Ploieşti a avut loc marţi un dialog între părintele protoiereu Ştefan Muşat şi tineri din cadrul instituţiei de învăţământ. Părintele protoiereu le-a vorbit tinerilor despre importanţa Tainei Sfântului Botez în viaţa fiecărui om. "În cadrul Anului omagial dedicat Tainei Sfântului Botez şi Tainei Sfintei Cununii am iniţiat ciclul de întâlniri intitulat de noi "Dialog cu tinerii". Astfel, am poposit în rândul tinerilor de la Colegiul Naţional "Mihai Viteazul" din Ploieşti şi le-am vorbit despre valoarea Tainei Sfântului Botez, fără de care omul nu poate deveni creştin şi neîmbrăcând haina lui Hristos nu se poate mântui. Întrucât sunt anumite curente care spun că pentru a primi Taina Sfântului Botez trebuie să decizi tu, să ajungi la vârsta maturităţii şi să te botezi la vârsta la care S-a botezat Hristos, le-am explicat care a fost situaţia ce a determinat ca Hristos să se boteze la vârsta de 30 de ani, întrucât El a respectat legea din vremea Sa, ca până la vârsta de 30 de ani, vârsta maturităţii, să nu întreprindă nici o activitate publică. Noi astăzi avem nobila sarcină să botezăm copiii cât mai repede după naştere tocmai pentru ca ei să se înveşmânteze cu haina luminii lui Hristos, devenind creştini. De asemenea, părintele protoiereu a făcut un apel că dacă vor afla pe cineva nebotezat să-l încunoştiinţeze de gravitatea situaţiei", ne-a declarat părintele protoiereu Ştefan Muşat. La final, tinerii au adresat părintelui proteiereu mai multe întrebări. Întâlnirea a fost organizată de Protoieria Ploieşti, în colaborare cu Colegiul Naţional "Mihai Viteazul" din oraş.



.jpg)
