Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Dialog între generaţii la Lupşa de Jos
În cadrul proiectului „Identitate etnofolclorică în Broştenii Mehedinţiului - restituire a patrimoniului imaterial local“, la Lupşa de Jos a avut loc marţi, 30 iulie, conferinţa-eveniment „De la naştere la marea trecere în tradiţia locală“. Activitatea a fost concepută sub forma unei „şezători“ în vatra satului.
Participanţii la şezătoare, reprezentanţi a trei generaţii, şi-au dat întâlnire la şcoala din mijlocul satului, care a devenit, preţ de câteva ceasuri, mediu de dialog cultural şi educaţional. Cei mai tineri au privit cu luare aminte gesturile specifice obiceiurilor tradiţionale şi acele expresii corporale care, însoţite de anumite cuvinte, alcătuiesc bogatul fond al tradiţiilor locale. În acest cadru, a fost organizată şi o expoziţie de obiecte folosite în gospodăriile săteşti.
Naşterea, căsătoria şi moartea sau marea trecere, după cum este numită această experienţă a umanităţii, au constituit punctele de plecare în redescoperirea patrimoniului imaterial local. Cântecul folcloric specific zonei a fost prezentat şi interpretat de un taraf de lăutari bătrâni, alcătuit din trei instrumentişti, un viorist, un acordeonist şi un contrabasist, evidenţiind modul de armonizare sărac, dar autentic al melodiilor populare de acum 30-50 de ani. În paralel, un tânăr iubitor al reginei instrumentelor, în vârstă de numai 9 ani, a dat dovadă de o virtuozitate ieşită din comun, dobândită prin audiţie şi studiu, metode didactice foarte puţin întrebuinţate de generaţiile trecute. Şi-au dat concursul şi membrii ansamblului „Doruleţul“, care au cântat piese vechi, împreună cu Siţa Novac, profesor de cânt popular.
Conferinţa propriu-zisă a fost susţinută de Maria Mândroane, doctor în etnologie, de la Muzeul Satului Bănăţean. Cercetând anterior satele comunei Broşteni, prof. Mândroane a identificat elementele de folclor care izolează şi scot în relief trăsături unice ale zestrei sufleteşti a mehedinţenilor de pe aceste plaiuri.
Proiect finanţat de AFCN
Proiectul menţionat, finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN), face posibil procesul complex de reînviere a tradiţiilor autentice ale zonei. Iniţiat de Asociaţia „Fiii Lupşei“, în parteneriat cu Episcopia Severinului şi Strehaiei, Asociaţia Ariadnae Filum pentru Cultură a Românilor (Vlahilor) din Serbia, Muzeul Satului Bănăţean, Consiliul Local al comunei Broşteni şi Şcoala cu clasele I-VIII Broşteni, proiectul şi-a propus de la bun început să aducă în sfera publicităţii acele elemente de folclor ce se află în pericol de dispariţie şi să le transmită mai departe generaţiilor tinere, ca pe o comoară de mare preţ.
Tot în cadrul proiectului, s-a înfiinţat, de câteva săptămâni, ansamblul folcloric „Doruleţul“. Iniţiativa reuneşte săptămânal, sub coordonarea a doi profesori, de dans şi de cânt popular, tinerii din sat şi din împrejurimi care doresc să redescopere frumuseţea ascunsă în trilurile cântecelor vechi şi în mişcările antrenante ale jocului folcloric tradiţional.