„Dialogul formal dintre religie şi filosofie poate avansa către o retorică a complementarităţii“

În perioada 19-20 iunie a.c., în Sala Conventus a Palatului Patriarhiei, s-a desfăşurat a II-a ediţie a Simpozionului „Dialogul dintre teologie şi filosofie“, a cărui primă ediţie s-a desfăşurat anul trecut, în luna mai, la Centrul Cultural Pastoral „Sfântul Daniil Sihastru“, din staţiunea Durău, judeţul Neamţ.

Reunirea teologilor şi filosofilor din Bucureşti şi din Iaşi a fost organizată de către Patriarhia Română, în colaborare cu Ministerul Culturii şi Cultelor, Universitatea din Bucureşti şi Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iaşi.

Teologi şi filosofi din Bucureşti şi din Iaşi au continuat discuţiile începute anul trecut, la Durău, aducând ca suport al apropierii interferenţa culturală, filosofică şi religioasă, din gândirea unor personalităţi precum: Mircea Vulcănescu, Mircea Eliade, Dimitrie Cantemir, Titu Maiorescu, Constantin Rădulescu, Ioan Petrovici, Mircea Florian, Nae Ionescu, Lucian Blaga, Constantin Noica, Emil Cioran ş.a.

În deschiderea Simpozionului, Prefericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a enunţat câteva criterii şi principii de orientare în folosirea filozofiei în actul teologic: „Atunci când un teolog foloseşte filosofia, trebuie să aibă în vedere câteva date privind înţelepciunea. Punctul comun de interferenţă între teologie şi filosofie este înţelepciunea, înţeleasă ca inteligenţă care protejează şi promovează viaţa umană în armonie. Diferenţa dintre inteligenţă şi înţelepciune este că inteligenţa pusă în slujba vieţii, a armoniei devine înţelepciune“.

Preafericirea Sa a arătat, în continuare, că „inteligenţa pusă în slujba binelui, a virtuţilor, se numeşte, pentru credinţă, dreptate şi sfinţenie. Şi demonul şi Sfântul au inteligenţă, dar inteligenţa în sfânt este pusă în slujba vieţii, aici şi dincolo de mormânt. În slujba vieţii pământeşti şi cereşti. Demonul distruge armonia, este dezbinătorul şi, de aceea, teologul care foloseşte înţelepciunea filosofului trebuie să o pună pe aceasta în relaţie cu înţelepciunea divină, descoperită prin oamenii sfinţi, în Vechiul Testament, dar, mai ales, descoperită plenar în Persoana, învăţătura şi lucrarea mântuitoare a lui Iisus Hristos, mărturisită de Biserica Sa ca fiind Cuvântul şi Înţelepciunea lui Dumnezeu“.

Înţelepciunea umană, din Înţelepciunea lui Dumnezeu

Părintele Patriarh a arătat, de asemenea, în deschiderea lucrărilor, că „înţelepciunea îşi are izvorul în Dumnezeu, care este Singurul atotştiutor şi atotînţelept, iar înţelepciunea umană este o înţelepciune derivată, participativă, împărtăşită omului din Înţelepciunea lui Dumnezeu. Înţelepciunea lui Dumnezeu se vede în lumea creată de El, încât psalmistul exclama: «Mare eşti, Doamne, şi minunate sunt lucrurile Tale, toate cu înţelepciune le-ai făcut». Privind la Creaţie, deducem înţelepciunea Creatorului, lucrarea Creatorului. Întrucât omul a fost creat după chipului lui Dumnezeu cel înţelept şi veşnic viu este şi el o fiinţă raţională, inteligentă sau înţeleaptă şi dornică de viaţă veşnică. Înţelepciunea omenescă este considerată ca fiind un dar al lui Dumnezeu pe care omul trebuie să-l cultive, este un dar în creştere, este o sămânţă care trebuie cultivată, trebuie maturizată, pentru a creşte spiritual, în relaţie liberă cu Dumnezeu şi cu lumea creată de Dumnezeu.“

„Nu putem vorbi de o Europă unită, dacă vom uita rădăcinile culturale“

Mesajul Secretariatului de Stat pentru Culte (SSC) a deschis cadrul discuţiilor plecând de la evidenţierea moştenirii culturale şi religioase care stă la baza dezvoltării actualului dialog intercultural european: „Bineînţeles că nu putem vorbi de o Europă unită dacă vom ignora sufletul acesteia şi dacă vom uita rădăcinile culturale, tradiţia greco-romană şi moştenirea iudeo-creştină. Mai mult, dialogul intercultural este un instrument care ar putea facilita aplicarea în practică a unei serii de priorităţi strategice ale Uniunii, cum ar fi promovarea diversităţii culturale, în Europa, revigorarea strategiei reînnoite de la Lisabona şi a economiei bazate pe cunoaştere, promovarea unei mai strânse coeziuni sociale“.

„Acest dialog redeschide teologia spre un alt tip de misiune“

Conturarea contextului evenimentului intelectual şi spiritual de pe colina Mitropoliei a fost realizată de alocuţiunea domnului consilier prezidenţial Bogdan-Tătaru Cazaban: „Pe lângă sensurile pe care le construieşte autonom, raţiunea poate transforma în discurs orizonturi de sens pe care nu le epuizează şi la care are acces doar dacă îşi asumă o astfel de receptivitate. Or, tocmai această smerenie a raţiunii faţă de Adevărul integral este, din perspectivă teologică, o virtute intelectuală care se manifestă atunci când se receptează revelaţia care deschide orizonturi radical noi, când se afirmă cu onestitate insuficienţa sau inadecvarea demersului raţional, când se adoptă o perfectă transparenţă a raţiunii faţă de sine. Astfel, va apărea în toată splendoarea sa vocaţia transcendentă a raţiunii, amprentă a originii sale divine. Poate că nimeni, mai bine decât Fericitul Augustin, nu a sugerat, descriind, de fapt, păcatul orgoliului intelectual, exigenţa smereniei în faţa Adevărului care, oferindu-se nouă, face gestul unei perfecte smerenii.

Acest dialog readuce teologia în planul culturii, o redeschide spre un alt tip de misiune, complementară misiunii sale fundamentale. Teologia, sub aspectul discursivităţii sale, creşte împreună cu raţionalitatea; dialogul tematizat în cadrul întâlnirii noastre este constitutiv formării discursului teologic, al trupului sau al dimensiunii umane a teologiei“, a mai spus Bogdan Tătaru-Cazaban.

Discuţii despre tradiţie şi prezent

În urma discuţiilor libere care au destins atmosfera, reprezentanţii ambelor ştiinţe au fost de acord că este de maximă importanţă, pentru contemporanitate, valorificarea filosofiei lui Mircea Vulcănescu, căci, prin exemplul celui ce a fost un adevărat martir creştin, se dă o mărturie vie şi exemplară despre puterea de viaţă a sufletului creştin şi românesc. S-a demonstrat, atât prin intervenţia domnului Adrian Lemeni, conferenţiar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, cât şi prin expunerea domnului Sabin Totu, conferenţiar la Facultatea de Filosofie din Bucureşti, că implicaţiile filosofiei lui Vulcănescu au deschideri universale.

Domnul Adrian Lemeni a expus avantajele recursului la filosofia lui Mircea Vulcănescu, care poate genera o atitudine de mare echilibru şi discernământ: „Gândirea lui Mircea Vulcănescu, întrupată în viaţa sa, este o dovadă a consecvenţei sale între concepţia sa şi modul de viaţă, validată în existenţa cotidiană. Valorile ethosului ortodox şi românesc nu au construit un pretext pentru o afirmare ambiţioasă a autorului, ci au fost temeiuri de viaţă asumate cu onestitate, discreţie şi delicateţe, într-un mod de a fi. Mărturia credinţei lui Mircea Vulcănescu este probată de moartea sa jertfelnică“.

Alături de Mircea Vulcănescu. au fost aduşi ca suport al intensificării dialogului dintre teologie şi filosofie: Nichifor Crainic, Simion Mehedinţi, Ioan Petru Culianu.

Simion Mehedinţi şi „Biserica vie“

Interferenţele filosofice şi cele religioase în gândirea personalităţilor amintite au fost invocate ca eşafod puternic al continuării dialogului şi extinderii acestuia, la nivel practic.

Şi este firesc ca acesta să fie punctul de convergenţă, din moment ce, spre exemplu, Simion Mehedinţi foloseşte sintagma „Biserică vie“, înţelegând prin aceasta nu zidurile, cădelniţa, cântările şi pumnul de tămâie, ci o cercetare a gospodarului în casa lui, o mângâiere şi îndrumare a orfanilor, ajutorarea văduvei, privirea cu înţeles în ochii bogatului şi câte altele, sprijinite nu numai cu vorba ci, mai ales, cu fapta preotului.

Lectura literară şi spirituală a gândirii lui Mircea Eliade de către domnul Ştefan Afloroaiei, profesor la Facultatea de Filosofie din Iaşi, a demonstrat că: „Eliade a căutat să facă auzită partea cenzurată din sine, ţinută, o vreme, sub interdicţii, ca şi cum ar da curs unui proces de compensaţie simbolică. Şi va percepe această stranie situaţie iarăşi asemeni unui mod religios de a fi. Nu era, cred, aplecarea către extravaganţă şi paradox. Era, mai degrabă, camuflat în incidente biografice şi în creaţii de ordin cultural, modul meu de a fi religios în lume. Care e solidar atât cu religiozitatea populară din Europa răsăriteană, cât şi cu experienţa religioasă de tip oriental sau arhaic. Aş putea merge mai departe şi spune că paradoxul coincidenţei contrariilor se regăseşte la baza oricărei experienţe religioase. Altfel spus, Eliade percepe totul ca şi cum ar fi în joc destinul său şi nicidecum şirul unor întâmplări mai ciudate.“

Alături de părintele Stăniloae, care a fos pomenit tot timpul ca dovadă a întâlnirii celor două sisteme şi limbaje, domnul profesor Remus Rus a făcut o scurtă incursiune, spre dovedirea nevoii de dialog, în dezvoltarea binomului filosofie-teologie, în tradiţia românească, arătând nevoia întâlnirii şi participării împreună, în mod real, la privirea realităţilor de orice fel, căci numai complementaritatea şi interdependenţa pot duce la o privire de ansamblu şi de amănunt a ceea ce se numeşte, în fapt, Creaţia lui Dumnezeu.

„Toate sunt cuprinse, curăţite şi sfinţite de teologie“

Diaconul Sorin Mihalache, de la Facultatea de Teologie, din Iaşi, a vorbit despre deschiderea specială a teologiei părintelui Stăniloae către interdisciplinaritate. Vorbind despre Raţiunile generale ale Creaţiei: „Toată şcoala edificării omului, este cuprinsă în înţelesurile Creaţiei! Aici sunt cuprinse şi eforturile ştiinţelor, şi reflecţiile filosofice, dar şi eforturile din câmpurile filosofiei, ca strădanii autonome, ca reflecţii critice în marginea lumii, a vieţii şi a omului, cu privire la ceea ce le întemeiază şi le depăşeşte. Aceasta înseamnă că nici o ştiinţă care le are pe acestea în centrul preocupărilor ei, nici o filosofie care le are ca obiect de reflecţie nu sunt irelevante în ordinea vieţii spirituale. Potrivit Sfântului Maxim Mărturisitorul, Părintele Stăniloae subliniază că sfinţii, privind lumea, o cuprind pe de-a-ntregul, nelăsând nimic în afară, ei, ca irelevant în urcuşul omului spre Dumnezeu. Toate sunt cuprinse, curăţite şi sfinţite de teologie“.

Noi perspective pentru anul 2009

La finalul lucrărilor simpozionului de la Patriarhia Română, toţi cei prezenţi au fost de acord că dialogul dintre teologie şi filosofie este unul deschis, cu reale şanse de dezvoltare a lui şi de deschidere de noi perspective pentru viitor.

Participanţii au subliniat faptul că, în spaţiul românesc, există o întreagă tradiţie ce permite recuperarea elementelor unui dialog autentic între religie şi filosofie.

Participanţii au concluzionat afirmând că lumea contemporană, prin accentul pus pe problemele sociale şi politice, dovedeşte şi mai mult necesitatea unui dialog real între religie şi filosofie. Acest lucru este uşor de realizat într-un context favorabil al dialogului.

În documentul final al simpozionului, s-a arătat că „lucrările acestui simpozion au dovedit faptul că, există premisele pentru depăşirea simplului dialog formal între religie şi filosofie, trecerea de la o retorică a complementarităţii către un dialog eficient, cu contribuţii echilibrate din spaţiul teologiei şi filosofiei româneşti. În acelaşi timp, s-a subliniat faptul că sunt necesare soluţii instituţionale pentru cultivarea interdisciplinarităţii în programele academice“.

Lucrările simpozionului au arătat necesitatea şi actualitatea abordării interdisciplinare (teologie, filosofie, ştiinţă) a unor subiecte legate de tema creaţiei, misterul universului şi semnificaţiile majore specifice vieţii umane.

În acest context al deschiderii reale a dialogului dintre teologie şi filosofie, ce s-a realizat prin cele două întâlniri ce au avut loc la Durău şi la Bucureşti, participanţii au hotărât ca seria acestor întâlniri să continue cu simpozionul programat pentru anul 2009, având ca temă: „Semnificaţia universului şi valoarea vieţii umane - abordare teologică şi filosofică actuală“.

▲ „Efort comun într-un context specific românesc“

Conf. dr. Adrian Lemeni, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti:

„În cadrul acestui simpozion, s-a prelungit întâlnirea de anul trecut, care a avut loc la Durău, şi, iată, s-a propus deja tema pentru întâlnirea de anul viitor. Consider că, dincolo de abordarea din această perspectivă a dialogului interdisciplinar între teologie şi filosofie, spaţiul simpozionului poate oferi şansa unei întâlniri reale între diferite cadre didactice implicate în acest dialog, fie că vorbim de profesori de la Facultatea de Teologie, fie că vorbim de profesori de la Facultatea de Filosofie. În felul acesta, se poate contura un efort comun în contextul specific românesc de abordare a unor probleme prin care să se dea un răspuns concret nevoilor efective a societăţii româneşti.“

▲ „S-au adus în atenţie teme de convergenţă“

Prof. dr. Nicu Gavriluţă, decanul Facultăţii de Filosofie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi:

Binevenită este această ediţie a dialogului între teologie şi filosofie. Observăm, înainte de toate, că dialogul se extinde, merge şi spre zona ştiinţei, ceea ce mie mi se pare absolut firesc. În al doilea rând, s-au adus în atenţie teme de convergenţă, teme care reprezintă puncte comune în cercetările noastre şi teme care nu sunt nici actuale, nici inactuale, sunt eterne. Definesc, cu alte cuvinte, condiţia umană. Salut iniţiativa colegilor mei de a aborda şi aspectul instituţional al acestui dialog, cu alte cuvinte, nevoia de cursuri şi seminarii comune sau oferite la schimb în cadrul facultăţilor de filosofie, de teologie şi a altor facultăţi. Cea de-a treia ediţie, cea de anul viitor, va avea un subiect foarte generos şi de o incontestabilă actualitate, „Semnificaţia universului şi valoarea vieţii umane“. Este un răspuns convergent pe care teologii şi folosofii îl oferă provocărilor lumii contemporane.

▲ „O întâlnire rodnică“

Pr. prof. dr. Vasile Răducă, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti:

„Referatul meu s-a numit «Blaga şi gândirea mistică». Blaga arată că gândirea mistică este un tip de gândire cu totul special, o modalitate de cunoaştere, dar nu o cunoaştere prin silogisme, prin categorii filosofice, ci este o cunoaştere prin intermediul simbolului. Mistica în interiorul creştinismului are conotaţii cu totul speciale faţă de celelalte sisteme mistice şi, mai ales, mistica părinţilor athoniţi, care pun în centru relaţia cu Hristos cel viu, nu cu un simplu concept filosofic, fie el numit şi «mare anonim».

Consider că a fost o întâlnire rodnică, pentru că, iată, ne întâlnim, discutăm, vedem că putem să dialogăm unii cu ceilalţi, putem vedea că, schimbând idei, ne modelăm, noi înşine ne formăm într-o plajă a ideilor mult mai extinsă decât plaja în care mişcăm dacă am rămâne exclusiv în modul nostru de formare, în specializările noastre. Înţeleg aceste întâlniri drept împreună-purcedere spre înţelegeri complementare ale lucrurilor.“