Dintr-un om demonizat, Iisus a făcut un vestitor al iubirii Sale

În Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ţinutul Gherghesenilor), Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învăţătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală. Preafericirea Sa a subliniat faptul că pasajul evanghelic citit în cadrul Sfintei Liturghii (Luca 8, 26-39) poate fi rezumat în două cuvinte: recunoştinţă şi misiune.

Patriarhul României a pre­cizat că omul demonizat din ţinutul Gherghesenilor, care era înstrăinat de ceilalţi oameni şi care locuia în morminte, era în centrul atenţiei Mântuitorului Iisus Hristos. „Omul demonizat este căutat de Mântuitorul Iisus Hristos în mod voit. De ce? Pentru că Mântuitorul voia să-l elibereze de sub stăpânirea chinuitoare a demonului care-l stăpânea. Remarcăm faptul că atunci când Iisus Se apropie de omul posedat, demonul folosind vocea acestui om I se adresează lui Iisus strigând cu glas mare: «Ce ai cu mine, ­Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui!» (Luca 8, 28). Această recunoaştere a identităţii lui Iisus de către demon ne arată că el ştia că Iisus din Nazaret, Care acum locuia în Capernaum, nu este un simplu om, ci este Fiul Cel veşnic al lui Dumnezeu şi că El va fi Judecătorul lumii la sfârşitul lumii. Dar acum demonul este surprins că Iisus vine să-l chinuiască, să-l judece, să-l mustre ­înainte de sfârşitul lumii. Deci demonul mărturiseşte dumnezeirea lui Iisus şi în acelaşi timp întreabă de ce a venit să-l chinuiască”, a arătat Părintele Patriarh Daniel.

Bunătatea lui Iisus chinuia răutatea din demon”

În continuare, Întâistătătorul Bisericii noastre a reliefat faptul că pe demon îl chinuia prezenţa Mântuitorului Iisus Hristos întrucât Hristos-Domnul este plin de sfinţenie şi bunătate, pe când demonul este plin de răutate şi necurăţie. „Sfinţenia lui Iisus contrasta cu această prezenţă violentă şi răutăcioasă a demonului care-l stăpânea pe omul din ţinutul Gherghesenilor. Cu alte cuvinte, bunătatea lui Iisus chinuia răutatea din demon. Se întâlneşte aici duhul necurat cu Iisus Cel curat şi sfânt, duhul cel rău se întâlneşte cu Iisus Cel bun. Aceasta este chinuirea despre care vorbeşte demonul”. Patriarhul României a mai subliniat că în omul demonizat din ţinutul Gherghesenilor se aflau o mulţime de demoni, întrucât la întrebarea Mântuitorului: „Care-ţi este numele?”, demonul a răspuns: „Legiune”. „De fapt, de acum Evanghelia nu mai vorbeşte de un singur demon, ci de mai mulţi. Iar ei Îl rugau pe Iisus să nu le poruncească să meargă în adânc, adică în iad, pentru că demonii ştiau că adâncul iadului este destinaţia lor veşnică. Dumnezeu nu a făcut lumea pentru iad, ci pentru Împărăţia cerurilor”.

Preafericirea Sa a explicat apoi de ce Mântuitorul Iisus Hristos le-a permis demonilor să intre în turma de porci, iar turma s-a a­runcat de pe ţărm în lac şi s-a înecat (Luca 8, 33). „Potrivit legii mozaice, porcul era considerat ca fiind animal necurat. Aşadar, a­ceşti locuitori din ţinutul Gherghesenilor erau politeişti, erau de neamuri diferite şi vindeau porcii acelor oameni care nu respectau legea lui Moise. De ce Mântuitorul Iisus Hristos a îngăduit demonilor să iasă din omul chinuit de ei şi să intre în turma de porci? Sfântul Ioan Gură de Aur spune că Hristos Domnul a îngăduit ­demonilor să intre în turma de porci, care s-au înecat în mare, pentru a arăta că la Judecata ­de Apoi demonii vor fi trimişi în adâncul iadului, după cum porcii au fost aruncaţi de către ­de­­mo­ni în adâncul mării. Desi­gur, această explicaţie are valoare de simbol, era o pedagogie a Mântuitorului Hristos. Pe de altă parte, putem considera că Mântuitorul a îngăduit ca demonii să intre în turma de porci şi pentru a arăta că valoarea unui om eliberat de demoni este mai mare decât toate averile materiale, decât toate câştigurile materiale, decât toate animalele sau materia pe care o poate stăpâni un om pe pământ. De aceea, Hristos Domnul va spune în altă parte: «Căci ce-i foloseşte omului să câş­tige lumea întreagă, dacă-şi pier­de sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său?» (Marcu 8, 36-37). Ve­dem, deci, că Mântuitorul Iisus Hristos într-un fel îi ceartă pe locuitorii ţinutului Gherghesenilor prin această pagubă, pentru că erau prea mult preocupaţi de câştigul celor materiale şi prea puţin interesaţi de viaţa spirituală”, a subliniat Părintele Patriarh Daniel.

Omul vindecat, dascăl al recunoştinţei

La final, Întâistătătorul Bise­ricii noastre a precizat că omul ­vindecat de Iisus a devenit un mi­­sionar în cetatea sa. „Când Iisus Se pregătea să plece, omul vindecat, eliberat de sub stăpânirea dia­vo­lească, s-a apropiat de El (căci acum era întreg la minte şi îmbrăcat cu haine) şi I-a cerut să-l ia cu El, oriunde va merge. Însă Mântuitorul Iisus Hristos nu-l ia cu Sine în Galileea, ci îi spune foarte frumos: «Întoarce-te în casa ta şi spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu» (Luca 8, 39). Iar cel vindecat a plecat vestind în toată cetatea cât bine i-a făcut Iisus. Iisus nu a mai vorbit cu oamenii din ţinutul Gherghesenilor, pentru că avea să vorbească în locul Lui cel vindecat de El. Dintr-un om posedat, chinuit de o mulţime de demoni, Mântuitorul Iisus Hristos a făcut un misionar, un vestitor al iubirii Sale şi un mărturisitor al puterii Sale dumnezeieşti vindecătoare, devenind astfel un dascăl al recunoştinţei pentru noi. De aceea, omul vindecat din ţinutul Gherghe­senilor ne îndeamnă pe toţi, de-a lungul veacurilor, să fim re­­cunos­cători, să mulţumim lui Dumnezeu atunci când ne eliberează de o situaţie grea, când ne vindecă de o boală, când ne scoate dintr-o împrejurare dificilă şi să vestim în mijlocul oamenilor iubirea şi bunătatea lui Dumnezeu”, a reliefat Preafericirea Sa.