Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
„Dogma nu este o realitate abstractă, ci una vie“
Sâmbătă, 13 iunie, în cea de a treia şi ultima zi a Simpozionului Internaţional de Teologie Dogmatică Ortodoxă, întrunit la Arad, între 11 şi 13 iunie, sub semnul marii teme a legăturii dintre Tradiţie şi Dogmă şi implicaţiile acesteia pentru Teologia Dogmatică de astăzi, s-au discutat şi aprobat aspectele tehnice ale finalizării simpozionului.
Astfel s-au realizat şi aprobat comunicatul final, anumite modificări de statut, numirea de noi membri şi fixarea celei de a treia întâlniri a Asociaţiei Internaţionale a Teologilor Dogmatişti Ortodocşi, care va avea în 2011, în Grecia. Acest simpozion a fost „de o reală valoare şi a fost simţit de participanţi ca un eveniment teologic, cultural, bisericesc, de excepţie. S-a abordat o paletă foarte largă de probleme în cadrul temei generale, care au întregit tabloul a ceea ce ne-am propus“, ne-a declarat pr. prof. dr. Ioan Tulcan, preşedintele Asociaţiei Internaţionale a Teologilor Dogmatişti Ortodocşi. În cadrul simpozionului s-a arătat „importanţa deosebită pe care o are dogma din punct de vedere revelaţional, bisericesc, soteriologic, sacramental etc., arătând că, de fapt, dogma nu este o realitate abstractă, ci una vie, care nu îngustează sufletul şi mintea omului, ci, dimpotrivă, le potenţează la maximum, atât cât omeneşte este posibil. De asemenea, s-au conturat câteva jaloane de ordin general, care pot să configureze profilul Teologiei Dogmatice pentru vremea noastră, o Teologie Dogmatică vie, întemeiată pe Revelaţie, având drept model, metodă şi duh de teologhisire pe Părinţii mari ai Bisericii şi, apoi, nu mai puţin sau în acelaşi timp, având conexiune şi deschidere faţă de marile probleme ale lumii de astăzi, ale omului de azi. Au fost şi tot felul de interogaţii şi provocări, pe care lumea zisă postmodernă le pune în faţa Bisericii noastre, în faţa Teologiei Ortodoxe, iar aceasta trebuie să răspundă cu curaj, cu competenţă, cu multă determinare, pentru a putea fi, pe de o parte, credibilă, iar pe de altă parte, pentru a da accesibilitate omului de astăzi la comorile profunde de înţelepciune şi viaţă dumnezeiască pe care le primim de la Iisus Hristos Cel răstignit şi înviat, prin Duhul cel Sfânt, întru slava Tatălui ceresc“, a sintetizat pr. prof. dr. Ioan Tulcan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Arad. „Trebuie să evităm interpretările simpliste ale creştinismului occidental“ Primul punct, din cele cinci ale documentului final al simpozionului, arată că „Teologia Dogmatică Ortodoxă ar trebui recunoscută ca parte a reînnoirii Teologiei Ortodoxe în general şi ca strădanie care face apel atât la o abordare proaspătă a Teologiei, fundamentată pe redescoperirea izvoarelor biblice şi patristice şi pe relaţia dintre dogmă, spiritualitate şi cult. Teologia Dogmatică Ortodoxă se cere a fi abordată şi aprofundată într-o relaţie indisolubilă (nedespărţită) dintre cultul şi spiritualitatea Bisericii“. Prin punctul al doilea, teologii ortodocşi prezenţi la Arad au ţinut să evidenţieze că Teologia Dogmatică Ortodoxă „trebuie să dezvolte şi să susţină relaţii profunde cu exegezele biblice, făcând apel constant la rădăcinile sale scripturistice, ce pot fi interpretate din perspectiva patristică şi liturgică a Tradiţiei Bisericii“. De asemenea, Teologia Dogmatică Ortodoxă se poate dovedi un instrument decisiv în cadrul dialogurilor interconfesionale, „conferind substanţă valorii universale a Ortodoxiei. Ca această mărturie să fie eficace, noi trebuie să evităm interpretările simpliste ale creştinismului occidental. Sarcina Teologiei este de a discerne şi de a predica adevărul lui Dumnezeu; noi trebuie să respingem utilizarea Teologiei ca armă de denigrare a celuilalt, de adâncire a diviziunilor sau de afişare a unui aer de superioritate“ (punctul 4). „Teologia Dogmatică Ortodoxă trebuie să fie pregătită să susţină o Teologie publică autentică, pentru a conferi dinamism misiunii Bisericii în societatea contemporană, aducând mesajul mântuitor şi plin de conţinut al Evangheliei lui Hristos în vieţile oamenilor. Teologii dogmatişti ortodocşi sunt, din acest motiv, răspunzători pentru analizele din studiile lor şi în cercetarea problemei complexe a secularizării şi globalizării, al contextului postmodern, cu implicaţiile sale antropologico-cosmologice şi ecleziastic-soteriologice cu care se confruntă Biserica Ortodoxă“, (punctul 5 - ultimul care se referă la Teologia Dogmatică). Ultimele două puncte, 6 şi 7, vorbesc despre înfiinţarea, în maximum 4 ani, a unui periodic intitulat „Jurnal of Ortodox Dogmatic Theological Studies“ şi despre faptul că în Grecia se va ţine simpozionul din 2011, în care se va discuta despre „Rolul şi limitele raţiunii în Dogmatica Ortodoxă“.