Domnul Tudor, gorjeanul cu suflet de erou

Părintele profesor Dumitru Stăniloae spunea despre noi, românii, că "nu suntem un neam cu ambiţii de cucerire". Această realitate este vizibilă pe tot parcursul istoriei noastre ca popor. Pe acest fundament, Tudor Vladimirescu şi acţiunea sa revoluţionară au venit să întărească crezul şi identitatea naţională.

Fruntaşii neamului au înţeles că "tăria popoarelor a stat totdeauna şi stă în solidaritatea lor, în cheagul dintre membrii ei" (părintele Stăniloae). Poporul nostru a conştientizat că viaţa trebuie concepută sever, dar cu nădejdea în Dumnezeu. Ne-am născut şi am crescut odată cu Ortodoxia românească. Ea ne-a dat şi ne-a întărit dorul după starea de libertate, de autonomie naţională. Acesta a fost un impuls mai puternic decât voinţa de stăpânire a altor popoare.

Născut în Vladimiri

Tudor Vladimirescu s-a născut în anul 1780, într-o familie de moşneni din Vladimirii de Gorj. A învăţat carte în preajma boierului craiovean Ioan Glogoveanu. Administrându-i afacerile, îndeosebi pe cele cu exportul de vite, Tudor a reuşit să-şi agonisească o avere care îi va permite să intre în organizaţia pandurilor - armată cu obligaţii semipermanente. A participat la Războiul ruso-turc dintre anii 1806-1812, în urma căruia a fost decorat cu Ordinul "Vladimir" clasa a III-a. Între 1806 şi1820 a devenit vătaf al plaiului Cloşani. A mers la Viena pentru a lichida moştenirea soţiei lui Nicolae Glogoveanu şi pentru a o aduce pe fiica acesteia în ţară, ocazie cu care Tudor află despre problemele politice ale vremii, ce se dezbăteau la Congresul de Pace desfăşurat între 14 iunie şi 26 decembrie 1814.

În anul 1815 o garnizoană turcească a insulei Ada-Kaleh a distrus, în urma unei expediţii în Oltenia, gospodăria lui Tudor de la Cerneţi, confiscându-i toate bunurile. Venind în Bucureşti, ambiţiosul oltean a aflat că Eteria tocmai pornise mişcarea de eliberare a Greciei. Interesat de mişcarea revoluţionară a acestora, face o înţelegere cu Alexandru Ipsilanti, eforul general.

Revoluţia pentru redobândirea "românităţii"

În ianuarie 1821, după moartea ultimului domn fanariot, Alexandru Şuţu, se formează la Bucureşti Comitetul de Oblăduire. Acesta este prilejul din care s-a aprins flacăra revoluţiei lui Tudor. Românii nu mai puteau răbda abuzurile fanariote şi apăsările turcilor, care-i copleşiseră cu biruri. Cu referire la această perioadă tulbure, marele om politic Nicolae Bălcescu spunea: "Poarta (Imperiul Otoman) călcase drepturile ţării... Fanarioţii şi ciocoii prădaseră un veac ţara, poporul cerea ca puterea să se ia din mâinile lor, ca tot românul să fie liber şi egal în ţara lui, într-un cuvânt cer ca statul să se facă românesc". Tot pe fondul acestei realităţi, mult mai târziu, părintele Stăniloae afirma: "Legea cea mai înaltă de viaţă a neamului nostru este românitatea". Cu toate acestea, Revoluţia lui Tudor se încadrează perfect în realitatea socială a Europei de început de secol XVIII.

Poporul însuşi striga prin Proclamaţia lui Tudor

În noaptea dintre 18 şi 19 ianuarie 1821, gorjeanul din Vladimiri părăsea capitala pentru a merge în nordul Olteniei, unde, pe Câmpia Padeşului, dădea citire istoricei sale Proclamaţii. Reproducem aici câteva rânduri din conţinutul acesteia: "Vechilul Dumnezău, prea puternicul nostru împărat, voieşte ca noi, ca nişte credincioşi ai Lui, să trăim bine. Dar nu ne lasă răul ce ni-l pun peste cap căpeteniile noastre! Să se aleagă căpeteniile noastre din cei care pot să fie buni. Aceia sunt ai noştri şi cu noi dimpreună vor lucra binele, precum ne sunt făgăduiţi. Nu vă leneviţi, ci siliţi de veniţi în grabă cu toţii, care veţi avea arme, cu arme, iar care nu veţi avea arme, cu furci de fier şi lănci (…) să vă faceţi degrabă şi să veniţi unde veţi auzi că se află adunarea cea orânduită pentru binele şi folosul a toată ţara! Şi ce vă vor povăţui mai marii Adunării, aceea să urmaţi, şi unde vă vor chema ei, acolo să mergeţi! Că ne ajunge, fraţilor, atâta vreme de când lacrămele de pe obrazele noastre nu s-au uscat!" Textul Proclamaţiei a fost imprimat pe monumentul din Câmpia Padeşului, unde este scris în limba română cu alfabet chirilic.

Armata lui Tudor avea o structură de comandă bine definită. În vederea realizării unei rezistenţe prelungite, au fost depozitate mari cantităţi de produse în mănăstirile Tismana, Strehaia, Gura Motrului, Cozia, Bistriţa, Polovragi şi Crasna. Tudor şi-a aşezat tabăra la Ţânţăreni, iar în ziua de 21 martie a intrat în Bucureşti. La începutul lunii mai, trupele conduse de Cara Ahmed Efendi au pătruns în Ţara Românească. În apropiere de Târgovişte, la Goleşti, căpitanul pandurilor a fost atras într-o cursă, prins şi ucis din ordinul lui Ipsilanti în noaptea de 26 spre 27 mai. Ultimele zvâcniri ale armiei revoluţionare s-au stins la Zăvideni şi Drăgăşani. Aşa lua sfârşit un vis în care crezuseră sute de mii de inimi româneşti.

Marele istoric Nicolae Iorga îl numea Marele Ţăran, iar M. Cioranu zicea că "era scurt la vorbă şi bogat la minte, vestit pretutindeni de om drept, serios, aspru şi câteodată crud". În toate privinţele, marele revoluţionar, născut în inima Olteniei, a constituit un model de jertfelnicie, chiar cu preţul vieţii, pentru românitate, pentru libertatea şi demnitatea poporului său. Părintele profesor Dumitru Stăniloae spunea: "Cât de rău mi s-ar părea fratele meu Român, e fratele meu şi e mai bun de mii de ori decât un străin. Cât de vrednic de critică mi s-ar părea stările din ţara mea, sunt infinit mai bune decât cele pe care le-aş avea ca român când mi-aş pierde independenţa, când ţara mea n-ar mai fi liberă".

Oltenii îl sărbătoresc la Padeş

Deviza Revoluţiei din 1821 a fost "Dreptate şi Slobozenie". "Trebuie să fim solidari cu istoria, spunea părintele Stăniloae, să simţim răspundere pentru ea". La o sută de ani de la memorabilele evenimente, Comitetul şcolar Padeş, întrunit la iniţiativa învăţătorului N.I. Spineanu, a stabilit pentru prima dată ca ziua de 9 iunie să fie zi de sărbătoare pentru toţi gorjenii. În cinstea marelui revoluţionar s-a ridicat, în centrul câmpiei, o troiţă din lemn însemnată cu numele lui. În 1927, sub conducerea aceluiaşi comitet şcolar, locuitorii comunei au început lucrările pentru construirea monumentului de piatră. Jertfa personală a lui Tudor Vladimirescu ne revelează şi astăzi un lucru foarte important şi demn de luat în seamă: "Eroismul numai împreunat cu înţelepciunea poate realiza lucruri mari", cum spunea tot părintele profesor Dumitru Stăniloae.