De marea sărbătoarea a Intrării în biserică a Maicii Domnului, joi, 21 noiembrie, Schitul „Vovidenia” al Mănăstirii Neamț și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan,
„Domnul vine și Se descoperă într-o inimă plină de liniște, așa cum i S-a arătat Profetului Ilie”
Mănăstirea vasluiană Floreşti şi-a sărbătorit luni, 20 iulie, ocrotitorul, pe Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul. Cu acest prilej, în mijlocul obştii monahale s-a aflat Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, care a săvârşit Sfânta Liturghie şi a rostit un cuvânt de învăţătură, informează Biroul de presă al eparhiei.
Cu ocazia hramului, a fost expusă în muzeul mănăstirii salba cu obiectele de podoabă ale icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Florești. Acest odor este păstrat la Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” din municipiul Vaslui.
În cuvântul de învățătură, Preasfinţitul Părinte Ignatie a conturat personalitatea Sfântului Ilie Tesviteanul, pe care l-a numit „profetul de foc”.
„După ce s-a întors de pe muntele Carmel, unde, prin credința sa, a adeverit și a dat o mărturie despre cine este Dumnezeul Cel Adevărat, prin mistuirea jertfei, Ilie se retrage spre muntele Horeb sau muntele Sinai, locul arătării lui Dumnezeu.
Aici, pe Horeb, Dumnezeu îi vorbește, întrebându-l: „Ce faci aici, Ilie?”, iar acesta a răspuns: «Cu râvnă râvnesc pentru Domnul Dumnezeul lui Israel». Domnul i Se arată celui care avea o fire energică, plină de efervescență, plină de puterea mărturisirii credinței celei adevărate. Cum i Se arată? În ce fel? Dumnezeu Însuși îi spune: «Eu nu Mă voi descoperi ție nici în vijelie năprasnică, nici în cutremur, nici în foc, ci în adiere ușoară, lină, de vânt. În felul acesta Mă vei cunoaște pe Mine, vei simți prezența Mea». De ce Dumnezeu a considerat să i Se descopere Sfântului Ilie, pe muntele Horeb, în felul acesta, nu conform firii energice a Sfântului Proroc, ci în adiere de vânt? Dumnezeu vine și Se arată inimii omului doar după ce acesta a reușit prin nevoință, prin luptă, să îndepărteze rumoarea și gălăgia patimilor.
Dumnezeu nu vine într-un suflet unde este viforniță, unde este debandadă morală, bruiaj spiritual. Domnul vine, Se așază, Se descoperă într-o inimă plină de liniște, așa cum i S-a arătat lui Ilie pe muntele Carmel. L-a învățat pe «profetul de foc» că Dumnezeu Se arată numai în liniște și în pacea lăuntrică a omului, acolo vine și Se așază. Acest lucru îl învățăm din sărbătoarea Sfântului Ilie Tesviteanul.
La finalul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Episcop Ignatie a hirotesit-o întru stavroforă pe preacuvioasa maică Firmiliana Gherasim, stareța acestei mănăstiri.