De marea sărbătoarea a Intrării în biserică a Maicii Domnului, joi, 21 noiembrie, Schitul „Vovidenia” al Mănăstirii Neamț și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan,
Donarea de sânge, o datorie morală
Studenţi de la Academia Tehnică Militară din Bucureşti participă în zilele de 1, 3 şi 4 noiembrie la o nouă acţiune de donare de sânge, în cadrul campaniei naţionale „Donează sânge! Salvează o viaţă!”, inițiată de Patriarhia Română, prin echipa de voluntari de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului. Recoltările au fost realizate la Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşti. „Din cauza deficitului foarte mare de sânge din ţară, Asociaţia Studenţilor din Academia Tehnică Militară a mobilizat peste 300 de studenţi pentru a dona sânge şi a veni în ajutorul celor care au nevoie. Este o chestiune de principii personale şi morale, dar este şi o datorie a Armatei de a fi alături tot timpul de oameni. Am recurs la acest parteneriat cu echipa de voluntari ai Patriarhiei Române, pentru că am constatat, încă de la prima acţiune, că activitatea se desfăşoară mult mai organizat, iar studenţii donatori au fost mult mai bine pregătiţi fizic, datorită alimentaţiei ce ne-a fost asigurată”, a spus Radu Ghişoiu, student anul II şi vicepreşedinte al departamentului de activităţi externe în cadrul Asociaţiei Studenţilor din Academia Tehnică Militară.
În acest an, donatori au fost şi studenţi de la Academia de Poliţie, Facultatea de Construcţii, credincioşi de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului şi angajaţi ai Jandarmeriei Române. Potrivit medicului Doina Goşa, director al Centrului de Transfuzie Sanguină Bucureşti, datorită succesiunii acţiunilor de donare de sânge la instituţiile menţionate, de la donatori se poate recolta masa trombocitară, dar şi alte componente. „În prezent, avem un număr mai mare de donatori faţă de anul trecut, şi anume avem recoltate 44.490 de pungi de sânge. În cadrul campaniei Patriarhiei Române, de la începutul anului, au fost organizate peste 20 de sesiuni de colectare mobilă, cu peste 150 de pungi de sânge pe sesiune. Spre deosebire de donatorii care vin la centrul nostru, la aceste sesiuni nu sunt donatori care să fie restricţionaţi, adică sunt mai rezistenţi, mai sănătoşi. Cu toate acestea, transmit un mesaj către donatorii de Rh negativ să vină să doneze, întrucât sunt foarte mari deficite, mai ales de 0 negativ, care este regele transfuziei. Sunt 60 de spitale numai în Bucureşti, iar noi, la centru, abia dacă avem 4-5 pungi de 0 negativ pe zi, pe care să le dăm pentru urgenţele grave”, a precizat directorul Centrului de Transfuzie Sanguină Bucureşti.