Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Două decenii de învăţământ teologic la Oradea
Facultatea de Teologie Ortodoxă "Episcop dr. Vasile Coman" a împlinit 20 de ani de la reînfiinţare, prilej de a organiza în aceste zile o serie de manifestări academice, cu participare internaţională. Printre profesorii de teologie care au sprijinit reînfiinţarea instituţiei orădene şi care au fost cinstiţi aceste zile la Oradea se numără şi Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, căruia i s-a decernat titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din oraş.
Continuatoare a vechii Academii Teologice din Oradea, înfiinţată în 1923 şi închisă în 1948 de regimul comunist, Facultatea de Teologie Ortodoxă "Episcop dr. Vasile Coman" s-a înfiinţat în octombrie 1991, primul decan fiind pr. prof. univ. dr. Dumitru Abrudan de la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Andrei Şaguna" din Sibiu, instituţia care, împreună cu facultatea similară din Bucureşti, a contribuit esenţial, după Revoluţia din 1989, la renaşterea învăţământului teologic universitar din ţară. Manifestările au început duminică, 9 octombrie, când Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, a oferit gramate de recunoştinţă celor trei decani amintiţi. Ieri, 10 octombrie, Sfânta Liturghie a fost oficiată în Paraclisul universitar "Sf. Teodor Studitul" de Preasfinţitul Siluan, Episcopul românilor din Ungaria, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. A urmat apoi, în Aula Magna a Universităţii din Oradea, întâlnirea cadrelor didactice cu profesorii şi ierarhii care au sprijinit întemeierea facultăţii orădene, cu foşti şi actuali studenţi şi cu decanii facultăţilor de teologie ortodoxă din întreaga ţară. De asemenea, o serie de cadre didactice de la universităţi europene, cu legături academice la Oradea, au venit să participe la manifestări şi, în special, la Simpozionul internaţional "Familia creştină în societatea contemporană", găzduit în perioada 10-12 octombrie de hotelul "Muncel" din staţiunea Băile Felix.
Distincţie pentru ierarhul profesor
După transmiterea mesajelor venite din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a secretarului de stat pentru culte, Adrian Lemeni, membrii prezidiului şi decanii facultăţilor au împărtăşit câteva gânduri şi au felicitat universitatea orădeană şi Facultatea de Teologie, aflată la moment aniversar.
Punctul culminant al întâlnirii a fost decernarea titlului de "Doctor Honoris Causa" IPS Mitropolit Laurenţiu. Cuvântul rectorului şi "Laudatio" citit de pr. prof. univ. dr. Nicu Dumitraşcu au precedat ceremonia decernării distincţiei. În cuvântul de răspuns, IPS Mitropolit Laurenţiu a vorbit despre viaţa spirituală a mitropolitului Andrei Şaguna şi despre mărturiile care au determinat Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române să-l treacă pe ierarh în rândul sfinţilor. IPS Laurenţiu i-a invitat pe toţi cei prezenţi la proclamarea canonizării mitropolitului Andrei Şaguna, eveniment ce va avea loc pe 29 octombrie la Sibiu.
IPS Laurenţiu a oferit rectorului principalele cărţi apărute la Editura "Andreiana" a Arhiepiscopiei Sibiului, iar părintele decan Dumitraşcu i-a oferit IPS Laurenţiu placheta şi însemnele universităţii.
Manifestările s-au încheiat cu un cuvânt de felicitare şi mulţumire al PS Episcop Sofronie.